Get this Widget

Horoscop pentru vineri, 02 august 2019

0

BERBEC

O zi delicată la capitolul sănătate. Stările tale de spirit se schimbă des, așa încât fii cât mai prudent. La serviciu treburile te solicită, iar colegii și șefii au mari pretenții de la tine. Restricțiile din sfera muncii persistă și asta te numulțumește mult. Selectează prioritățile și încearcă să te detașezi de capitolul muncă.

TAUR

Buna dispoziție, aventura și pofta de viață sunt atuurile tale de astăzi. Relațiile sentimentale sunt tensionate, persoana iubită îți poate face unele reproșuri, însă cu farmec și diplomație reușești să elimini neplăcerile. Planificarea unor hobby-uri sau vacanțe alături de cei dragi au mari șanse de reușită în viitorul apropiat.

GEMENI
Casa și familia au astăzi nevoie de ajutorul tău. Ai spor la treburile domestice, așa încât încearcă să îmbunătățești condițiile locative sau să faci reparațiile necesare. Relațiile cu membrii familiei sunt cam tensionate. Prudența și discernămâtul te vor ajuta să îi mulțumești pe toți. Dorul de copilărie și personajele ei te învăluie în chip splendid, oferindu-ți un farmec deosebit.

RAC

Ziua este excelentă la capitolul comunicare. Poți discuta despre nemulțumirile tale din domeniul profesional cu șefii sau colegii. Cei din jur te pot înțelege și ajuta în consecință. Un prieten apropiat îți poate da vești alarmante despre locul de muncă. Nu asculta chiar tot ce ți se spune. În a doua parte a zilei s-ar putea să fii nevoit să mergi în vizită la rude.

LEU

Este posibil să apară cheltuieli deosebite. Se pare că ai primit sau vei primi bani dintr-o colaborare la care lucrezi demult. Atenție că sunt sume mici și ar trebui să cheltui doar strictul necesar. Pe de altă parte se zvonește că ți se vor îmbunătăți veniturile din munca proprie. Spre seară, delectează-ți sufletul cu o plimbare în aer liber sau cu o carte amuzantă.

FECIOARA

Minunata zi pentru tine. Alcătuiește un plan al activităților pe toată luna așa cum îți dorești să se desfășoare lucrurile. Astrele te ajută să îți pui în valoare personalitatea, oferindu-ți energie, idei bune și parteneri care să te ajute. Dorința de a cheltui pentru sufletul tău este destul de mare.

BALANȚA

Ești foarte sensibil astăzi, așa încât bine este, mai ales în prima parte a zilei, să stai deoparte de iureșul cotidian. Ocupă-te doar de activități ușoare și încearcă să comunici cât mai puțin cu ceilalți. Sufletul tău are nevoie de odihnă și de o reorientare a priorităților. Spre seară îți revine tonusul și pofta de a trăi, bucurând anturajul cu prezența ta.

SCORPION

Se pare că ziua este dedicată prietenilor și protectorilor. Dialoguri, vești, sfaturi, toate se îngrămădesc în jurul tău. Vei fi nevoit să selectezi cu atenție doar ce îți este de folos. Există divergențe de opinii și concepte între tine și ceilalți, însă sunt aspecte pasagere și nu trebuie să le iei în seamă. Ai grijă de sănătate, deoarece organismul este obosit.

SĂGETĂTOR

Domeniul profesional și imaginea ta publică sunt temele principale ale zilei. Sunt posibile discuții aprinse cu un șef. Indicat este să fii atent la ce ți se spune, întrucât se întrezărește mult de lucru la serviciu. Gândește-te la un plan al activităților pentru cel puțin patru săptămâni de acum încolo. Spre seară, întâlnește-te cu prietenii și comentează evenimentele petrecute.

CAPRICORN

Relația cu străinătatea reprezintă tema zilei. Te poți ocupa cu succes de călătorii în afara granițelor țării sau de studii pe termen lung. Dacă apar nemulțumiri legate de acestea, treci peste, deoarece sunt pasagere. Îndreaptă-ți atenția către laturile spirituale ale vieții, pentru că sufletul tău tânjește după preocupări culturale. Explică-le celor dragi doleanțele tale și-ți vor fi alături.

VĂRSĂTOR

Chestiunile bănești sunt preocupările importante ale zilei. Este vorba despre banii altora, cum ar fi taxe, impozite, datorii de orice fel sau relații cu instituții bancare. Recomandabil este să îți verifici situația financiară și să-ți achiți datoriile, deoarece dispui de suficienți bani. Poate vrei mai mulți, însă învață să te multumești cu ce ai și să folosești atât cât îți trebuie.

PEȘTI

Parteneriatele și colaborările sunt demne de luat în calcul. Este o zi propice de a discuta cu partenerul de viață sau de afaceri despre bani sau probleme domestice. S-ar putea ca discuțiile să se poarte pe un ton neprietenos, însă păstrează-ți calmul și fii atent la ce spun ceilalți. Indicat este să îți stabilești clar poziția în toate colaborările în care ești implicat sau dorești să te implici.

Horoscop oferit de Astrocafe.ro by Nicoleta Svârlefus. PENTRU UN HOROSCOP PERSONALIZAT INTRAȚI PE ASTROCAFE.RO

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply