Get this Widget

Horoscop pentru vineri, 24 mai 2019

0

BERBEC

Este bine să iei aminte la dialogurile pe care le vei avea astăzi cu prietenii și cu persoanele din anturajul socio-profesional în care activezi. La prima vedere te poți îngrijora de cele auzite. Însă, la o a doua vedere ai să constați că de fapt ți se oferă gratis soluții, idei și ocazii deosebite de a-ți rezolva diverse chestiuni personale care trenează demult. Lasă deoparte tendința de a riposta imediat la concepții diferite de ale tale. Bucură-te de compania fiecărei persoane întalnite astăzi!

TAUR

Să te ocupi și de îndatoririle gospodărești și de cele profesionale astăzi, înseamnă să depui prea mult efort fizic și mental. În primul rând, în ambele segmente de viață va trebui să cheltuiești sume considerabile de bani. Bine este să te concentrezi pe ceea ce ai de făcut la serviciu, mai ales că șefii te urmăresc îndeaproape. Sunt posibile discuții aprinse și cu unii colegi, pe seama faptului că te preocupi mai mult de interesele tale personale.

GEMENI

Sunt momente bune pentru a dialoga cu persoanele aflate în străinătate, pentru studiu, cercetare sau alcătuirea planurilor de călătorie. Minunat este că beneficiezi de susținerea celor dragi, indiferent de ce anume intenționezi să faci. Totuși, selectează-ți prioritățile și evită asumarea unor responsabilități care te-ar solicita prea mult. În a doua parte a zilei vizionează un film bun, o piesă de teatru sau lecturează o carte filozofică.

RAC

Importantă zi pentru organizarea bugetului de venituri și cheltuieli. În primul rând este bine să pui la punct cheltuielile comune cu partenerul de viață, cu neamurile sau cu persoanele din anturajul profesional. Există și varianta să primești bani dintr-o colaborare sau măcar vești bune vizavi de creșterea veniturlor tale. Totuși este vorba mai mult despre rezolvarea unor cheltuieli mărunte, pe facturi, taxe restanțe și cumpărături necesare traiului cotidian.

LEU
În prima parte a zilei sunt momente bune pentru a rezolva sarcinile de lucru de la serviciu sau, dacă ești acasă, treburile gospodărești restante. Canalizează-ți eforturile spre priorități și la nevoie cere ajutorul celorlalți. Energia vitală este fluctuantă și astfel este ceva mai dificil să faci totul de unul singur. A doua parte a zilei îți aduce activități și discuții importante cu partenerul de viață sau colaboratorii din domeniul profesional.

FECIOARA

Ecoul evenimentelor petrecute alături de cei dragi te urmărește întreaga zi. Momentele plăcute, cele mai puțin plăcute îți vor modifica starea de spirit, fapt ușor de observat mai ales în anturajul profesional. Este bine să-ți controlezi reacțiile, pentru că riști să-ți irosești energia și eforturile în situații frivole. Ziua îți aduce multe îndatoriri de făcut, așa încât pune-te pe treabă. Spre seară, relaxează-te la o șueta cu cineva drag și de încredere.

BALANȚA

Comunicarea cu persoana iubită și copiii este tema principală a zilei. Apropie-te cu încredere de persoanele dragi, spune-le păsurile tale și ascultă-le și tu pe ale lor. Posibil să apară niscai divergențe de opinie, fie pe modul de organizare a timpului petrecut împreună, fie pe cheltuielile comune. Depinde de tine să rezolvi lucrurile amiabil și în favoarea tuturor. Însă, rezervă momente și pentru a te delecta cu un hobby.

SCORPION

Preocupări domestice. Sunt momente excelente pentru a stabili treburi gospodărești împreună cu membrii familiei, pentru a trasa planuri de îmbunătățire a spațiului de locuit sau pentru achiziționarea unor bunuri patrimoniale deosebite. Valorifică-ți cu încredere ideile, prezintă-le celorlalți și fii convins că vei obține sprijinul și aplauzele lor. Spre seară, surprinde-ți anturajul cu o masă festivă pe gustul tuturor.

SĂGETĂTOR

Este o zi bună pentru activități care presupun efort intelectual prelungit și relații cu ceilalți. Mai ales te vor cauta persoanele din anturajul personal. Unii îți vor cere sfaturi, alții vor dori să colaboreze cu tine în plan profesional. În orice situație te-ai afla, fii prudent și dozează-ți eforturile. Există riscul suprasolicitării mentale și de aici mai departe pot apărea tensiuni în relații. În a doua parte a zilei, rezervă momente pentru a hoinari într-un parc.

CAPRICORN

Se conturează cheltuieli, atât pentru mofturile tale personale cât și pentru cele necesare traiului zilnic alături de cei dragi. Pe de altă parte este posibil să-ți crească veniturile, fie primind cadouri, sponsorizări neașteptate, fie plata eforturilor depuse în câmpul muncii apare la orizont. Totuși cheltuiește atât cât ai nevoie, deoarece există riscul să rămâi lefter. În culisele locului de muncă sunt rumori vizavi de felul în care îți îndeplinești sarcinile de lucru.

VĂRSĂTOR

Starea ta de sprit este schimbătoare, dar tu te simți bine așa. În schimb ceilalți ar putea fi descumpăniți de felul tău de a fi și de a reacționa la cel mai mic impuls exterior. Este bine să-ți controlezi reacțiile, mai ales dacă ai de-a face cu persoanele din anturajul profesional. Unii te pot înțelege greșit și pot reacționa față de tine în consecință. Detașează-te de tumultul cotidian și canalizează-ți eforturile spre propriile tale treburi personale.

PEȘTI

Cu toate că de câteva zile ești actorul principal mai ales la serviciu, astăzi se pare că ai nevoie de liniște, relaxare și contact cu natura. Pe cât posibil, organizează-ți timpul și treburile, astfel încât să te ocupi mai mult de treburi ușoare, fără prea multă legătură cu ceilalți. Gandește-te și la a-ți schimba unele planuri sau scopuri care s-au dovedit de neatins deocamdată. Sănătatea este vulnerabilă, așa încât o dietă, un somn bun și o plimbare în aer liber sunt binevenite.

Horoscop oferit de Astrocafe.ro by Nicoleta Svârlefus. PENTRU UN HOROSCOP PERSONALIZAT INTRAȚI PE ASTROCAFE.RO

 

 

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply