Get this Widget

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2019

0

BERBEC

Zi importantă la capitolul carieră și imagine publică. Este posibil să te fi săturat de felul în care te tratează șefii sau colegii și te-ai hotărât să iei atitudine. Sigur că ai ajuns aici datorită ție, dar acum este o perioadă minunată de a remedia situația. Ba chiar s-ar putea să obții un post mai bun sau ceilalți să înceapă să te privească cu ochi buni. Gustul dulce-amar va persista câteva zile.

TAUR

Dorința de a te apropia de laturile spirituale ale vieții este la cote înalte astăzi. Era și momentul să îți schimbi atitudinea față de spiritualitate, să îți pui în ordine concepțiile religioase sau să îți reevaluezi sistemul valorilor morale. Pentru alții, relațiile cu străinătatea sunt un alt subiect important demn de luat în calcul. Ori pleci undeva departe de granițele țării ori te întorci acasă.

GEMENI

Chestiunile financiare ce vizează banii sau bunurile altora sunt subiectul principal al zilei. Poți achita diverse datorii, cum ar fi taxele, impozitele, creditele sau poți obține o moștenire. Este un moment de sfârșit, dar totodată pot apărea situații financiare noi, de bun augur. Un cadou surpiză de la un autor necunoscut este pe aproape. Fii prudent, deoarece judecata îți este umbrită.

RAC

Relațiile parteneriale, colaborările și proiectele îți ocupă întreaga zi. Este un moment bun pentru a pune la punct acest segment de viață și activitate. Sigur ca există nemulțumiri, mai ales în privința partenerului de viață, însă dreptatea este pe undeva pe la mijloc. Discuțiile aprinse pot fi frecvente. Încercă să te abții și să nu iei decizii pripite. Poate sunt relații ce ar mai trebui păstrate.

LEU
O zi bună pentru treburile de la serviciu. Poți rezolva sarcinile ce își așteaptă rândul demult, însă fii cu băgare de seamă. Oi avea tu chef de muncă, însă colegii nu. Ba mai mult îți pot crea diverse neplaceri, în urma cărora te vei hotărî să-ți modifici stilul de lucru sau de relaționare cu cei din jur. Sănătatea este destul de precară, astfel încât încearcă să-ți dozezi eforturile.

FECIOARA

Zi interesantă la capitolul relații sentimentale și distracții. S-ar putea spune ca obții un succes amoros și de aici și euforia caracteristică. Indiferent că este vorba despre o relație care se termină sau care începe, ai încredere ca lucrurile vor fi aranjate de astre, exact pe gustul tău. Bucură-te de aceste momente și lasă-i și pe ceilalți să se alăture veseliei tale, chiar dacă unii cârcotesc.

BALANȚA

Casa și familia sunt la mare cinste astăzi. În ultimul timp ai neglijat aceste segmente, însă acum vrei sa recuperezi timpul piedut. Poți să te ocupi de reparații, reamenajări sau chiar să te gândești la o nouă locuință. Dorul de copilărie și personajele ei te va urmări, încântându-ți sufletul cu amintiri plăcute. În a doua parte a zilei organizează o reuniune cu membrii familiei.

SCORPION

Astăzi sunt posibile călătorii scurte pentru a rezolva diverse. Ar fii bine să îți vizitezi rudele sau prietenii apropiați. Pe de altă parte fii pregatit pentru o întâlnire specială sau o conversație interesantă cu aceștia. O veste neașteptată s-ar putea să te ducă cu gândul la reconfigurarea relațiilor cu cei dragi. Nu te grăbi să iei decizii, pentru că surprizele plutesc în aer.

SĂGETĂTOR

Pragmatismul te va face remarcat astăzi. Ar trebui să faci un bilanț al veniturilor câștigate din munca proprie, deoarece se întrezăresc vremuri tulburi. Atenție că nu este un moment bun pentru cheltuieli de nici un fel. Sunt posibile cadouri sau recompense mărunte, dar de folos. Se pare că astrele îți vor da un imbold puternic în direcția schimbării scarii valorilor morale și materiale.

CAPRICORN

Energia vitală fluctează mult astăzi, de aceea ocupă-te mai mult de tine. Ceilalți pare că se opun intențiilor sau planurilor tale, nu sunt de acord cu felul tău de a fi, iar de aici și până la scandal, e doar un pas. Fii prudent, încearcă să asculți și părerile celorlalți si abia după aceea decide ce vei face. Trasează noi direcții de urmat și propune-ți o altă atitudine față de cei din jur.

VĂRSĂTOR

Retrage-te din forfota cotidiană și ocupă-te în tihnă și în taină de sufletul tau. Mentalul profund îți este răscolit, dar nu te îngrijora, pentru că vei reuși să îți lămurești anumite chestiuni mai vechi, legate de parteneriate, colaborari si persoanele implicate. Sunt posibile gânduri neplacute, însă încearcă să te concentrezi pe esența lucrurilor și privește realitatea cu mai mult curaj.

PEȘTI

Ești hotărât să faci curățenie in toate relatiile de prietenie sau protectorat si chiar daca mai oscilezi, razele astrelor te vor împinge puternic de la spate sa faci ce trebuie. Problema este ca îți este neclar care îți sunt prieteni sau care ar fi interesati si pentru o relație sentimentală. Reține că este vorba doar de relațiile de prietenie, iar cele sentimentale se află într-un con de umbră.

Horoscop oferit de Astrocafe.ro by Nicoleta Svârlefus. PENTRU UN HOROSCOP PERSONALIZAT INTRAȚI PE ASTROCAFE.RO

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply