Get this Widget

Horoscopul cuvintelor :În această saptămână trebuie să manifestăm recunoștință

0

În această săptămână, toate zodiile trebuie să manifeste recunoștință. Spunem simplu: mulțumesc. Și suntem recunoscători. Motivele de recunoștință sunt cât se poate de simple, începând cu faptul că suntem recunoscători vieții, recunoscători nouă înșine și terminând cu recunoștința către ceilalți oameni pe care i-am întâlnit până acum indiferent de care parte a baricadei ar fi, la bine sau la mai puțin bine. Atunci când mulțumim și suntem recunoscători, binele ni se întoarce înzecit și vom avea parte numai de miracole. Pentru că da, minunile există. Dar să țineți cont de un singur aspect – mulțumirea și recunoștința trebuie să pornească din profunzimea inimii! 

Berbecul apreciază

Ne apropiem cu pași repezi de sfârșitul de an. Și Berbecul a mai învățat câte ceva. A înțeles că familia a fost și rămâne pe primul plan al existenței pământene. O lungă perioadă a trecut el însuși prin mii și zeci de mii de contradicții legate de întrebarea care este cel mai important lucru din viața mea? Și nu era vorba despre planul material, ci despre unul spiritual. Anul 2018 este guvernat de cifra 2, ceea ce înseamnă relație și familie. Berbecul apreciază la maximum familia. Și descoperă că aceasta este menirea lui și anume de a sta aproape de toți cei dragi inimioarei lui, care acum mai mult ca niciodată au nevoie să fie uniți. Prin urmare, cuvântul pentru Berbec la ordinea zilei este APRECIAZĂ. Dacă adaugă la aceasta un simplu mulțumesc și simte, ulterior, în profunzimea inimii, recunoștința, viața lui se va schimba, totalmente, în bine! 

Taurul strigă: EVRIKA!

Viața nu înseamnă a merge simplu, pe o linie dreaptă, fără greutăți, fără eșecuri, fără dezamăgiri. Viața înseamnă să experimentăm totul, și bune și rele. Important ca în lungul drum al vieții, să ne oprim din alergat și să ne întrebăm simplu – de ce. De ce bunătatea nu este apreciată la justa valoare? Fel de fel de situații de viață înseamnă doar lecții și desigur, examene. Anul acesta a însemnat pentru Taur autoevaluare. Acesta este anul în care fiecare dintre noi a trebuit să stea față în față cu …el însuși. De aceea se spune pe bună dreptate că schimbarea celorlalți începe cu ….schimbarea ta! Taurul a înțeles și acum este momentul când a descoperit realitatea vieții. Cuvântul lor la ordinea zilei este EVRIKA! Aceasta reprezintă exclamația de bucurie la dezlegarea unei probleme grele. Și taurul tocmai a aflat …de ce. La care a aduăugat deja cuvântul magic mulțumesc, urmat fiind de recunoștința infinită. 

Gemenii sunt bucuroși

Tristețea atrage după sine altă tristețe. La fel și bucuria. Dacă ai bucurie în suflet, aceasta se înmulțește. Și mai mult decât atât bucuria se află pe o înaltă frecvență vibrațională, ceea ce înseamnă numai realizare pe toate planurile vieții. Sufletul inundat de bucuria și entuziasmul copilăresc va radia peste tot în jurul lui, fericirea devenind astfel ”contagioasă”. Și ceilalți, alături de voi, vor redeveni copii. Cuvântul pentru Gemeni la ordinea zilei este BUCURIA. Privește totul în jur cu ochii calzi și blânzi de copil. Pentru că sunt doi, Gemenii pot să stea uneori pe gânduri întrebându-se dacă merg pe drumul cel bun. Răspunsul este categoric da. Sunteți acolo unde este nevoie de voi, așa că nu uitați ca primul cuvânt cu care începeți ziua să fie – mulțumesc. Și manifestați recunoștință pentru tot și pentru toate. Aceasta este cheia unei vieți împlinite. 

Racul privește înainte

Despre Rac se spune, mai în glumă, mai în serios, că merge doi pași înainte și unul înapoi. Și aceasta deoarece îi lipsește siguranța de sine. Racul este sensibil și are permanent nevoie de apreciere. Acum, însă, Racul merge …înainte. Este perioada vieții când simte siguranță, mai ales că nu este singur și are pe cineva alături. Cuvântul Racilor la ordinea zilei este ÎNAINTE. Încă mai are lecții de învățat. Și examene de promovat. Anul acesta plătim greșelile trecutului. Bine ar fi să analizăm. Prin conștientizare am mai făcut un pas … înainte. Și este posibil. Nimic nu este imposibil dacă noi ne dorim din tot sufletul să evoluăm, să creștem și să mergem doar …înainte. Obstacole nu sunt dacă avem credință în suflet. La care adăugăm cuvântul mulțumesc și recunoștința.

Leul găsește resurse interioare

Ceea ce căutăm în exterior există în interiorul nostru. De ce să căutăm atât de departe, când totul este aproape și la îndemână? Trebuie doar să deschidem ochii sufletului și să privim…înăuntrul nostru și nicidecum în afara corpului nostru uman … Sunt necesare cinci minute de singurătate, cinci minute când nu trebuie decât să închideți ochii și să întrebați – eu ce vreau?  Și tot ce vă doriți este acolo – în căsuța tainică a sufletului. Leul este generos, darnic și bun. Nu uitați de echilibru – eu în raport cu ceilalți. Cuvântul, de fapt verbul Leilor la ordinea zilei este A GĂSI. Acum, Leul găsește pace și armonie chiar în interiorul propriei persoane. Și aceasta deoarece mulțumește și este recunoscător la tot pasul și în tot locul pentru familia lui frumoasă, pentru serviciu, pentru tot și pentru toate. 

Fecioara se refugiază în muncă

Serviciul este unul dintre priorități în viața Fecioarei. Sensibilă, delicată, perfecționistă, Fecioara are propriul ritm de viață. Nu aleargă nicăieri. Principiul ei de viață este dacă aleg sau dacă merg încet, tot acolo ajung. În viața de zi cu zi ar dori să dețină controlul total. Iar dacă nu poate, se oprește. Acesta este momentul ei. Fecioara s-a oprit din agitație și consum interior și …se refugiază în muncă. Cuvântul pentru Fecioară la ordinea zilei este REFUGIUL. Serviciul este ca un cort unde se simte confortabil. Aici este apreciată, stimată, căutată. Spune lucrurilor pe nume doar atunci când simte că a ajuns la capăt de linie. Analizează și caută în interiorul ei răspunsuri despre propria persoană. Numai așa va depăși cu bine toate situațiile, adăugând și cele două ”condimente” indispensabile vieții – mulțumesc și sunt recunoscător(are). 

Balanța se mobilizează 

Acum încep planurile de viitor să își facă simțită prezența și în viața Balanțelor. Au nevoie doar de o foaie și un creion unde să își noteze dorințele, în funcție de priorități. Pentru ei este necesară doar…mobilizarea. Și minunat ar fi ca ei înșiși să ”ia taurul de coarne”, adică…să poată face singuri, fără imbold exterior. Cuvântul pentru balanță la ordinea zilei este MOBILIZAREA. Se spune că Universul ne îndeplinește dorințele dacă le scriem pe foaia albă de hârtie. Ce mai stați? Scrieți. Și vizualizați cu ochii minții tot ceea ce vă doriți pentru ca visele voastre să devină realitate. Nu uitați să adăugați un mulțumesc, alături de care așezați recunoștința. Mulțumesc și manifest recunoștință pentru viață, pentru familie, pentru serviciu, pentru oamenii buni, dar și pentru ceilalți, mai puțin buni. Prin bunăvoință, recunoștință, mulțumire, iertare, viitorul este unul doar… luminos!

Scorpionul este optimist

Multe lucruri pe care le-a negat, acum le-a înțeles. Știe că nu mai poate sta deoparte și că trebuie să se integreze în jocul permanent al vieții. Își face planuri de viitor, cu încredere în forțele proprii, dar și cu optimism. Prin urmare, cuvântul pentru Scorpion, la ordinea zilei, este OPTIMISM. Scorpionul este singurul semn zodiacal care are ca simbolistică renașterea. Este o pasă Phoenix care renaște din propria-i cenușă. Și acum este momentul lui. O nouă viață îi este asigurată Scorpionului. Și atâta timp cât mulțumește și este recunoscător pentru tot ce are bun și frumos în viață, binecuvântările asupra lui se vor înmulți. Greșeala pe care mulți dintre noi o facem este aceea de a atrage atenția la ce nu avem și nicidecum la ceea ce avem. Așa că, haideți să nu facem această greșeală! 

Săgetătorul găsește timp de respiro

A alergat, a obosit, gata, ajunge. Săgetătorul se oprește preț de o clipă și întreabă, pe bună dreptate, unde aleargă? Așa că reușește să își aloce timp și pentru el, un moment de respiro. Iese în natură, merge pe jos, analizează, își adresează singur întrebări. Recurge la meditații asistate și/sau de unul singur. Cuvântul pentru Săgetător la ordinea zilei este RESPIRO. Momentul de respiro este timpul în care ne oprim pe la jumătatea drumului, înainte de linia de sosire, și ne întrebăm – cine, unde, cum și mai ales de ce. Partea pozitivă este că Săgetătorul a înțeles că suntem proprii creatori ai lumii în care trăim și aceasta depinde în mare parte de gândurile noastre. Vizualizăm ceea ce ne dorim și dorința devine realitate. Nu trebuie decât să eliminăm frica și să alegem iubirea. Și apoi adăugăm mulțumirea și recunoștința. Dar lista ar putea continua… 

Capricornul își face planuri de viitor

Examenul a fost dat și lecția este învățată. Acum este timpul ideal pentru a-și face planuri de viitor. Pentru el însuși împreună cu cei dragi, mai ales că se apropie cu pași repezi și sărbătorile de iarnă. Cuvântul pentru Capricorn, la ordinea zilei, este PLANURI. Acestea se vor materializa dacă vă doriți cu adevărat de a petrece timp prețios cu cei dragi. Închideți ochii și vizualizați – familia adunată la aceeași masă sau oricum ați dori…în locul preferat. Dacă inima tresaltă de bucurie, așa va fi. Simțiți bucuria în suflet și o veți avea. În această perioadă, denumită pe bună dreptate și secolul vitezei, suntem proprii vizionari, dar proprii creatori ai vieții pe care ne-o dorim. Depinde doar de noi, vedeți ce ușor? Numai că teoria este una și practica, alta. Piedicile ni le punem tot noi. Dacă am vedea și unde greșim ar fi ideal. Dar și aici depinde doar de noi. Este greu? 

Vărsătorul visează cu ochii deschiși

Este aici, dar nu este aici. Vărsătorul trăiește o lume a lui, ideală, frumoasă, plină de bucurie și entuziasm. Visează cu ochii deschiși. Nu are nevoie de pix si foaie pentru a scrie deoarece el vede cu ochii deschiși tot ce își dorește pentru el însuși. Și pentru că inima lui este plină de bunătate, visele se materializează. Cuvântul pentru Vărsători este VISEAZĂ. Cea mai mare problemă a lor este că spun exact ceea ce gândesc. Ei sunt pentru ceilalți ca o carte deschisă. Numai că sinceritatea nu este apreciată la adevărata ei valoare. Lumea nu este încă pregătită pentru a accepta totul franc în față. Este ca și cum am putea să ne citim ”telepatic” gândurile, unul, altuia. Și atâta timp cât încă nu putem face aceasta, înseamnă că vorbele spune direct vor deranja. Pentru a evita conflictul cu ceilalți, Vărsătorul ar face bine să înceapă cu mulțumesc, după care să urmeze …recunoștința. 

Peștii caută echilibru

Pentru că sunt doi, unul merge întotdeauna contra curentului. De cele mai multe ori, nu vor să meargă cu marea majoritate. Peștii preferă intimitatea familială. Evită locurile aglomerate. Cuvântul pentru Pești la ordinea zilei este ECHILIBRU. Pentru a se afla în echilibru cu lumea înconjurătoare, Peștii mai întâi trebuie să fie în echilibru unul cu altul. După ce ei înșiși s-au echilibrat pe ei, urmează partea a doua – echilibrarea cu ceilalți. Și cum ar putea să facă acest lucru dacă nu urmând acel exercițiu simplu: ce aș face eu dacă aș fi el? Cum m-aș simți în pielea lui? Căutarea a ceva, pentru mulți dintre noi, durează o viață întreagă. Dar nu și pentru Pești. Ei au darul de a se reechilibra permanent. Dacă ar adăuga un simplu mulțumesc și recunoștință, la tot pasul și în tot locul, viața va fi inundată de armonie și pace.

Autor: Ligia Beatrice Vasilescu, psiholog
Foto: Pixabay.com

 

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply