Get this Widget

Horoscopul cuvintelor: În această săptămână învățăm să temperăm ego-ul

0

Indiferent ce vrem, un lucru este cert. Oamenii sunt o combinație fascinantă de Ego și Divin. Și toată viața în noi înșine se ”luptă” cei doi, la propriu, nu la figurat. Ați observat că sunt oamenii care spun că le știu pe toate, persoane care consideră că numai ele au dreptate… Și exemplele ar putea continua. Uneori, nici nu este nevoie de cuvinte deoarece ego-ul puternic, transformat în energie negativă, uită de omenie și bun simț. Trece peste pozitiv și bine și atacă lumina, respectiv Divinul.

Ne-am născut cu inteligență. Avem capacitatea de a trece prin filtrul gândirii totul. Și de ce nu am învăța să ne temperăm și propriul ego? Atunci când dorim să ne impunem punctul de vedere, putem să îl convingem pe cel de lângă noi dar cu omenie, bunătate, înțelegere și compasiune. Una este să ne adresăm cu un ton al vocii răstit, agitat și alta este să vorbim calm și liniștit. Aceasta înseamnă echilibru între Ego și Divin. Cum ar fi să încercăm chiar de azi, prin temperarea propriului ego ? 

Berbecul, o viață nouă

De astăzi începând, Berbecul alege să se bucure de fiecare moment, spunând simplu: ”Iubesc viața!” Cuvintele potrivite pentru Berbec la ordinea zilei sunt ”O VIAȚĂ NOUĂ!”. Se luptă să uite trecutul, dar rănile acestuia încă nu s-au vindecat. Din cauza durerii din suflet, Berbecul a uitat să trăiască pentru el însuși. Așa că acesta este momentul pentru a reveni la …viață. ”Aleg să trăiesc fiecare clipă, mă simt liber(ă), acesta fiind dreptul meu din naștere. Sunt bucuros/bucuroasă că trăiesc. Iubesc viața!”, spune, în această săptămână, Berbecul. Familia este una dintre lecțiile de viață ale Berbecului. Echilibrul între el însuși și membri familiei. Înțelegere, iertare, iubire, acceptare. Berbecul trebuie să atragă atenția la sine și apoi la ceilalți, cele două să fie în egalitate. Temperarea ego-ului va veni ca o completare la noua viață a Berbecului. 

Taurul reconfigurează planul vieții

Pentru Taur, viața a fost plină de încercări. Este ca și cum Taurul a trăit într-o singură viață mai multe vieți. Anul 2018 se încheie prin reconfigurarea totală a planului vieții. Stabilește și concretizează prioritățile. Cuvântul pentru taur la ordinea zilei este RECONFIGURARE. Gândurile mele sunt creative. Spun ”afară” fiecărui gând negativ care îmi vine în minte. Nicio persoană, loc sau lucru nu au vreo putere asupra mea pentru că sunt sigurul gânditor din mintea mea. Sunt propriul creator al  lumii mele ideale”, spune Taurul. Nimeni nu este perfect, dar este minunat să vedem propriile greșeli, dar fără analiză excesivă și învinovățire. Credință, încredere. Automat, ego-ul dispare și lasă loc Divinului. 

Gemenii apreciază totul și toate

Cheia vieții este bucuria pe care o putem găsi în noi înșine. Și Gemenii au această cheie. Din acest motiv, indiferent dacă este toamnă sau iarnă, Gemenii se bucură copilărește de căderea frunzelor sau de primul fulg de nea, adică …de tot și de toate. Cuvântul pentru Gemeni la ordinea zilei este APRECIAZĂ. În această săptămână, Gemeni se eliberează de frică și îndoială, cele două sentimente nedorite proprietate a lui …ego. ”Sunt iubit(ă) și sunt în siguranță alături de cei dragi inimii mele. Mă accept cu bune și mai puțin bune. Mă inundă pacea în mintea și în inima mea”, spun Gemenii. Și de această dată ponderarea ego-ului este o soluție pentru împlinire și fericire. 

Racul apelează la resursele proprii

Chibzuit, calculat, echilibrat. Uneori chiar excesiv de perfecționist cu sine însuși și cu ceilalți. Acum este momentul de a își facă singur planuri atât pe termen lung, cât și pe termen scurt. Cuvintele potrivite pentru Rac la ordinea zilei sunt RESURSE PROPRII. Acestea, resursele proprii, materiale sau spirituale, îl vor ajuta și de această dată. ”Viața mea merge minunat. Totul în viața mea merge bine acum și întotdeauna”, acestea sunt cuvintele mobilizatoare pentru Rac. Pentru ei este foarte greu să echilibreze ego-ul cu Divinul dintr-un motiv cât se poate de simplu. Ei continuă să pună întrebări fundamentale de genul cine suntem, de unde venim și unde mergem mai departe.

Leul își caută identitatea

Prea mult timp, au trăit pentru alții. Anul care vine trebuie să acorde mai multă atenție propriei persoane. Vizualizează, acum, cu ochii minții ce ar dori pentru sufletul lor de la 2019. Primul gând este liniște, armonie și pace. De aceea, încă de pe acum își caută identitatea. Cuvântul, de fapt verbul, pentru Leu este A CĂUTA. Dar pentru a găsi ceea ce caută este nevoie doar de un singur lucru și anume de schimbare. Pentru că schimbarea celorlalți începe cu schimbarea ta. Leul trebuie să fie gata să se schimbe. De aici pornește totul. Liniștim ego-ul și căutăm Divinul. Nu este ușor, dar nici imposibil.  ”Sunt gata să mă eliberez de credințele vechi și negative. Noile gânduri sunte benefice pentru mine și pentru cei dragi”, spune Leul și o viață nouă va avea…

Fecioara tace, ascultă, analizează

Bilanț la sfârșit de an și pentru Fecioară. Oriunde s-ar afla, acasă sau la serviciu, ăn această săptămână, Fecioara este mult mai rezervată decât de obicei. Cuvintele pentru Fecioară la ordinea zilei sunt TACE, ASCULTĂ, ANALIZEAZĂ. Dacă tace nu înseamnă că nu are o părere. Dacă ascultă nu înseamnă că tace. Și dacă tace și ascultă rezultă că …analizează. Fecioara trebuie să înțeleagă că viața o iubește, motiv pentru care o și susține. Fraza magică pentru Fecioară este aceasta: ” Viața m-a creat pentru a fi împlinit(ă). Am încredere în viață. Chiar dacă trec prin numeroase cotituri, sunt în permanentă siguranță”. Trebuie doar echilibru între ego-ul care judecă și Divinul care acceptă …orice. 

Balanța, un pas înainte

Îi place să fie mereu cu un pas înaintea celorlalți. Cred că nimeni nu ar vrea să fie în ”mintea” unei Balanțe. Aici, multe informații curg unele lângă altele, unele peste altele. Și nu încetează analiza, mai ales cea critică. Gândește anticipat, dar și în perspectivă. Are o oglindă retrovizoare care reflectă totul, imagini pozitive, negative, multe, de toate felurile. Fiind cu un pas înainte, balanța face ordine în gânduri, în hârtii și în viața de zi cu zi. Pentru ce nu îi place apasă butonul ”delete” și face loc noului. Cuvântul pentru Balanță la ordinea zilei este ÎNAINTE. Pentru Balanță este destul de greu să se evalueze la un pozitiv maximum, acordându-și numai nota 10. De aceea, ea trebuie să spună doar atât: ”îmi accept UNICITATEA. Sunt special(ă) și minunat(ă). Mă iubesc și mă apreciez pe mine însumi/însămi”. Acesta este un pas major…înainte! 

Scorpionul trebuie să își dozeze eforturile

Este luat cu asalt înaintea Sărbătorilor de iarnă. De aceea este bine ca Scorpionul să își dozeze eforturile. Esențial este și echilibrul sinelui cu ceilalți, pentru a nu dezechilibra balanța. Cuvântul, de fapt verbul, pentru Scorpion la ordinea zilei este A DOZA. Pentru a avea grijă de ceilalți trebuie mai întâi să ai grijă de tine însuți. Încearcă să te simți ca o pană adusă de vânt. Bucură-te de libertatea zborului spunând așa: ”Libertatea este dreptul meu Divin și trebuie să mă bucur de ea”. Ascultă muzică, privește un film, imediat după serviciu deconectează-te! ”Sunt liber(ă) să gândesc minunat. Mă îndrept spre libertate, depășind limitările din trecut. Devin acum una cu destinul meu frumos, unic, irepetabil”, spune Scorpionul. Și așa Scorpionul face pași uriași spre împlinirea misiunii personale. 

Săgetătorul absoarbe orice informație ajutătoare

Pentru ei, anul acesta a fost plin. Dacă ar fi să tragă o concluzie, 2018 a fost un an frumos, plin de împliniri și bucurii. A cunoscut oameni minunați și de la fiecare a avut câte ceva de învățat. Săgetătorul este asemenea unui burete și absoarbe orice informație care îl poate ajuta în evoluția personală. Cuvântul pentru Săgetător la ordinea zilei este ABSOARBE. Săgetătorul trebuie să accepte faptul că se află în siguranță în Univers și că viața îl iubește și îl sprijină pe deplin. ”Inspir plenitudinea și abundența vieții. Observ cu bucurie viața care îmi oferă mai mult bine decât îmi pot imagina”, spune Săgetătorul și toate visele lui vor deveni realitate. Sunteți pe drumul cel bun în privința echilibrului ego-Divin.

Capricornul planifică Sărbătorile

Cea mai frumoasă perioadă din an se apropie. Magia sărbătorilor de iarnă a inundat sufletul pur al Capricornului. De aceea, cuvântul potrivit pentru Capricorn este PLANIFICĂ. Îi place să se ocupe de detalii. Pregătește de pe acum surprizele pentru cei dragi. Are de lucru la capitolul SINE. Cuvintele ideale pentru Capricorn sunt acestea: ”Sunt în siguranță să privesc în mine însumi/însămi”. Este împăcat cu ceilalți, dar mai puțin cu propria persoană. Este nevoie de o mai mare doză de încredere în sine. Și cum se poate realiza aceasta? Simplu, spunând: ”Văd în mine o ființă măreață, înțeleaptă și frumoasă. Iubesc ceea ce văd în mine”. Acesta este secretul unei vieți împlinite. Încercați…

Vărsătorul se mobilizează

Ritmul vieții este liniștit, încet. Vărsătorul nu fuge nicăieri. Dacă fuge sau dacă merge încet, tot acolo ajunge. Dar uite că a sosit timpul de a ”lua taurul de coarne” și de a se mobiliza. Astfel, cuvântul potrivit pentru Vărsător la ordinea zilei este MOBILIZAREA. În același timp el trebuie să găsească un echilibru între el însuși și ceilalți, mai ales că prietenii au întotdeauna…prioritate. Lucrează la crearea unei lumii proprii. ”Îmi creez propria lume, propria realitate, de care mă bucur și spun mulțumesc”. Mai ales că totul se potrivește ca o mănușă și în viața Capricornului apar experiențele de viață, pe care el le adună ca un colecționar pasionat. Atenție la ego! 

Peștii studiază

Oameni de artă și cultură. A învăța pentru ei este o permanentă stare de viață. Studiază încontinuu. Și obțin cele mai bune note și rezultate. Sunt mândri de ei. Numai că fiind perfecționiști doresc ca și ceilalți să se ridice la înălțimea lor. Cuvântul pentru Pești la ordinea zilei este STUDIAZĂ. Critica, dar și autocritica mai puțin vizibilă, sunt a doua natură a lor. Numai că fiind psihologi nativi pot să spună lucrurilor pe nume dar frumos, elegant, finuț. Pentru a-i înțelege pe deplin pe ceilalți, ei trebuie să își mențină propriul echilibru interior. ”Ego-ul și Divinul sunt în perfectă armonie și în echilibru. Sunt împăcat(ă) cu mine și cu ceilalți și totul este și merge bine în viața mea”, spun Peștii. De la vorbe la fapte este doar un pas și nu este deloc greu…

Autor: Ligia Beatrice Vasilescu, psiholog
Foto: Pixabay.com

 

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply