Get this Widget

Horoscopul cuvintelor: În această săptămână lucrăm cu noi înșine

0

Aceasta este săptămâna evoluției personale. Pentru că totul începe de la noi înșine. Este importantă relația – Eu cu mine, Eu cu sinele meu interior și Eu cu sinele meu Superior.

Eul este particula materială, cunoscută sub numele de Ego. Iar sinele  interior este particula divină din noi înșine, în timp ce Sinele Superior este undeva …sus, la Cer, acolo de unde am coborât când am ales această viață pământeană. Posibil să fie greu de înțeles pentru mulți această relație Eu-Sinele, dar această realitate fiecare dintre noi o va descoperi mai devreme sau mai târziu, la momentul oportun. Dar ce înseamnă să lucrăm cu noi înșine? Înseamnă tot ce ține de umanitate, precum și de Divin. Partea de umanitate se traduce prin iubire, iertare, acceptare, compasiune și exemplele ar putea continua. Partea de Divin reprezintă relația noastră cu Dumnezeu, manifestată simplu prin credința din profunzimea inimii și rugăciune, ca modalitate simplă de vindecare, ascensiune și ”trezire”. 

Berbecul visează la locuința perfectă

Indiferent dacă o are sau nu, Berbecul lucrează în această săptămână la planul locuinței perfecte. Îmbunătățește mediul ambiant unde trăiește și visează la casa ideală. Pentru a ajunge la materializarea concretă a acestei idei, potrivit Legii atracției Berbecul trebuie să spună – Am deja locuința perfectă. Cuvântul pentru Berbec la ordinea zilei este VISUL. Închide ochii preț de o clipă și vizualizează casa perfectă. ”Mă văd locuind într-un loc minunat. Aici mi se vor îndeplini toate dorințele”. Aceste fraze magice vor face minuni. Locuința perfectă este, în primul rând, în noi înșine și apoi reflexia acesteia în exterior se va materializa astfel încât visul devine realitate. 

Taurul înțelege iubirea

Echilibrul se instalează atunci când înțelegem profunzimea cuvântului iubire. Așa că în sfârșit Taurul a înțeles ce înseamnă iubirea. Cuvântul pentru Taur la ordinea zilei este ÎNȚELEGE. Să îi iubești pe ceilalți este ușor. Atunci când te iubești și te accepți pe tine însuți(însăți), iubire curge lin, natural și își urmează cursul firesc. Spune așa: ”inima mea este deschisă. Las iubirea să curgă liberă. Mă iubesc pe mine însumi(însămi). Îi iubesc pe ceilalți, iar ceilalți, la rândul lor, mă iubesc pe mine. Ce ofer aceea primesc. Dăriesc iubire, primesc iubire”. Circuitul este firesc și oferă rezultate minunate. 

Gemenii creează

Niciodată nu au dus lipsă de imaginație. Vizualizarea este a doua natură a lor. De aceea, cuvântul, de fapt verbul pentru Gemeni la ordinea zilei este A CREA – creează. Ei oferă înțelegere și libertate celor apropiați. Pentru aceasta trebuie să spună următoarele cuvinte magice: ”Îi eliberez pe ceilalți să experimenteze orice are însemnătate pentru ei. Eu sunt liber(ă) să creez ceea ce are însemnătate pentru mine”. Acesta este primul pas în echilibru și anume relația eu cu mine și eu cu ceilalți. Restul vine de la sine. Să vezi frumosul din interiorul tău și apoi din ceilalți este mirific.

Racul conștientizează iertarea

După iubire, iertarea este un alt nobil sentiment uman. Și Racul aceasta face acum, recurge la iertare și mai mult decât atât, o conștientizează. Așadar, cuvântul pentru Rac la ordinea zilei este IERTAREA. Dacă am avea o baghetă magică pe care să o folosim pentru iertare ce bine ar fi… Dar nu avem, așa că accesăm butonul vindecarea prin iertare și spunem următoarele cuvinte: ”vindecarea mea este în plină desfășurare, începând de aici și de acum, din acest moment”. Intenția mea de a ierta declanșează procesul de vindecare. Dau voie iubirii să mă inunde, curățându-mi și vindecându-mi fiecare celulă a corpului. Merit vindecarea deoarece mă iert pe mine și îi iert pe ceilalți.

Leul, mai cerebral ca niciodată

Pe lângă stabilitate, Leul manifestă și logică matematică. Așa că în această săptămână, Leul va fi mai cerebral ca niciodată. Cuvântul pentru Leu la ordinea zilei este CEREBRAL. Depășește nu numai propriile frici, dar îi ajută și pe ceilalți să își depășească fricile. Leul spune așa: ”depășesc acum fricile și limitările proprii, dar și pe ale altora”. Mintea este cea care creează propriile experiențe. Imaginația este nelimitată în abilitatea de a crea binele în viața personală, dar și a celorlalți, prieteni, rude, apropiați, chiar și necunoscuți. Leul are un sac de unde scoate permanent încurajări, cuvinte pline de optimism, energie, persuasiune, toleranță și pace. 

Fecioara vede binele

Tace, analizează, vede, observă și apoi spune ce are de spus. Acesta este Fecioara. A doua săptămână din octombrie îi aduce Fecioarei o doză mare de optimism. Este ca și cum, dintr-o dată, vede partea plină a paharului. ”Totul este bine în lumea mea”, acestea sunt cuvintele cheie pentru Fecioară. Iar cuvântul potrivit pentru ea, la ordinea zilei, este BINELE. Dacă Fecioară continuă să spună – ”totul lucrează pentru binele meu cel mai înalt. Și din această situație va veni numai binele, mai ales că sunt în perfectă siguranță” – realizările vor fi la tot pasul și în tot locul. Binecuvântările se vor înmulți, mergând spre infinit… 

Balanța se concentrează la serviciu

Mereu în căutarea echilibrului, Balanța vrea ca în viața ei toate să fie așezate la locul lor – casa la casă, serviciul la serviciu, vacanța la vacanță. Balanța trebuie să spună: ”gata, acum îmi creez un serviciu nou și minunat!” Cuvântul pentru Balanță la ordinea zilei este SERVICIU. Fii total deschis(ă) și receptiv(ă) către minunatul tău serviciu, în care să îți folosești talentele și abilitățile creative, în care să lucrezi cu oameni și pentru oameni, într-o locație minunată, câștigând din aceasta bani frumoși. Închide ochii și vizualizează ce îți dorești și visul va deveni realitate. Nu uita de echilibru eu-sine-alții și viața ta va fi încununată de succes și recunoaștere, armonie și pace.

Scorpionul este plin de înțelepciune

Intuiție, înțelepciune, bunătate, dăruire. Acum, Scorpionul poate să spună: ”înțelepciunea Divină mă îndrumă la tot pasul și în tot locul”. Cuvântul pentru Scorpion la ordinea zilei este ÎNȚELEPCIUNE. ”De-a lungul acestei săptămâni, sunt îndrumat(ă) să fac alegerile potrivite. Inteligența Divină mă îndrumă mereu în realizarea planurilor mele pe termen scurt sau pe termen lung. Sunt în siguranță” – spune Scorpionul. Se recomandă lucrul cu sine însuși pentru a găsi echilibrul perfect în relația eu cu sine și cu ceilalți. Este iubit de Divinitate așa că și viața însăși îl iubește. 

Săgetătorul se simte împlinit 

În ritmul agitat al vieții, reușește totuși să își găsească un pic de timp și pentru sine, De aici vine și împlinirea sufletească. Cuvântul pentru Săgetător la ordinea zilei este ÎMPLINIT. ”Sunt profund împlinit(ă) de tot ceea ce fac”, zice Săgetătorul. Și așa se și simte. Fiecare moment al zilei este special deoarece își urmează intuiția și își ascultă inima. Este împăcat cu lumea și cu propriile activități cotidiene. Săgetătorul a înțeles că totul începe de la el însuși, cum vede lumea și cum este el perceput de ceilalți. Prin echilibru apare și împlinirea. Așa că mențineți echilibrul și va fi foarte bine. 

Capricornul descoperă oportunitatea

Veșnic un căutător, mereu un visător ancorat în terestru. Acesta este momentul când Capricornul descoperă oportunitatea. El transformă fiecare experiență de viață într-o oportunitate sigură de evoluție și bucurie. Cuvântul pentru Capricorn la ordinea zilei este OPORTUNITATEA. Se știe că fiecare problemă are o soluție. De aceea, toate experiențele sunt pentru Capricorn o oportunitate de a învăța și de a progresa. ”Sunt în siguranță să merg înainte”, spune Capricornul. Se recomandă aprofundarea relației cu sine, dar și cu ceilalți, pentru a avea ca rezultat un echilibru perfect. Doar așa vorbim de evoluție pe o scară ierarhică superioară, de unde cale de întoarcere nu există. 

Vărsătorul merită tot ce este mai bun

Este adeptul prieteniilor pe termen lung. Întotdeauna sare în ajutorul prietenilor. Nimic rău în aceasta, dar că aici trebuie să fie un egal între eu, sine și ceilalți. Balanța să nu încline mai mult la prieteni decât la propria persoană. De aceea, Vărsătorul merită tot ce este mai bun, respectiv prietenii cei mai buni, după inima și sufletul lui. Cuvântul pentru Vărsător este MERITĂ. Cuvintele magice sunt acestea: ”merit tot ce este mai bun și accept tot ce este mai bun acum”. Sunt înzestrați mintal și emoțional să se bucure de o viață prosperă și plină de iubire. A merita tot binele este un drept din naștere. Și Vărsătorii își revendică acum acest drept. 

Peștii aleg

Aleg acum pentru totdeauna echilibrul, armonia și pacea. Universul le susține pe deplin fiecare gând pe care ei aleg să îl gândească și să îl creadă. Au alegeri nelimitate pentru ceea ce gândesc. De aceea, Peștii aleg gândurile pozitive, mai ales că fiecare gând le creează azi viitorul. Cuvântul pentru Pești la ordinea zilei este ALEG. Alegerea privind credința implantată în profunzimea inimii este deja un mod de viață, pentru care peștii spun: ”mă iubesc și mă aprob”. Ei apreciază ceea ce fac, consideră că sunt buni așa cum sunt, spun ceea ce au de spus, cer ceea ce vor și își revendică puterea, fiind lideri înnăscuți. Echilibrul este necesar în relația cu ceilalți, în rest toate bune și frumoase.

Autor: Ligia Beatrice Vasilescu, psiholog
Foto: Pixabay.com

 

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply