19 martie 2024
5.3 C
București

Instituțiile de învățământ din România care fac parte din primele alianțe ale universităților europene

Trei instituții de învățământ superior din România au fost acceptate în primele alianțe ale universităților europene.

Comisia Europeană (CE) a informat că din alianţa „CIVICA – Universitatea europeană de ştiinţe sociale” va face parte Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), din „CIVIS – Alianţa europeană universitară civică” – Universitatea din Bucureşti, iar din „CONEXUS – Universitatea europeană pentru sustenabilitatea zonelor urbane costiere” – Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti.

Dintre cele 54 de cereri primite, au fost selectate 17 universităţi europene implicând 114 de instituţii de învăţământ superior din 24 de state membre, pe baza unei evaluări realizate de 26 de experţi externi independenţi, inclusiv rectori, profesori şi cercetători, numiţi de Comisie.

Executivul comunitar menționează că instituţiile selectate vor spori calitatea şi atractivitatea învăţământului superior european şi vor stimula cooperarea între instituţii, studenţi şi cadrele didactice.

Universităţile europene sunt alianţe transnaţionale ale instituţiilor de învăţământ superior din întreaga UE, care împărtăşesc o strategie pe termen lung şi promovează valorile şi identitatea europeană„, se arată într-un comunicat al CE.

Universităţile europene selectate cuprind o gamă largă de instituţii de învăţământ superior din întreaga UE, de la universităţi de ştiinţe aplicate, universităţi tehnice şi universităţi de arte frumoase, până la universităţi polivalente şi care desfăşoară activităţi intense de cercetare.

Universităţile europene vor deveni campusuri interuniversitare, în cadrul cărora studenţii, doctoranzii, cadrele didactice şi cercetătorii vor putea circula fără oprelişti. Ei îşi vor pune în comun expertiza, platformele şi resursele pentru a furniza programe de învăţământ sau module comune care să acopere diverse discipline. Aceste programe de învăţământ vor fi foarte flexibile şi vor permite studenţilor să îşi personalizeze educaţia şi să aleagă ce, unde şi când să studieze şi să obţină o diplomă europeană, se arată în comunicatul executivului comunitar.

Universităţile europene vor contribui, de asemenea, la dezvoltarea economică durabilă a regiunilor în care sunt situate, întrucât studenţii lor vor colabora îndeaproape cu întreprinderi, autorităţi municipale, cadre universitare şi cercetători pentru a găsi soluţii la provocările cu care se confruntă regiunile respective.

În total, un buget de până la 85 de milioane de euro este disponibil pentru primele 17 „universităţi europene”. Fiecare alianţă va primi până la 5 milioane de euro în următorii trei ani, pentru a-şi pune în aplicare planurile şi a pregăti calea pentru alte instituţii de învăţământ superior din UE. Progresele lor vor fi monitorizate îndeaproape.

Autor: Mădălina Lazăr
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei