Get this Widget
Cursul BNR
22 Ian 2018
 EURO = 4.6656 RON
 USD = 3.8059 RON
Cursul BNR
19 Ian 2018
 EURO = 4.6614 RON
 USD = 3.7984 RON
Mountain View
Mountain View

Investiție de 150.000 de euro. Spartan a deschis cel de-al șaptelea restaurant din Timișoara

0

Remus Cosovanu, francizatul Spartan care deține restaurante în Timișoara, Cluj și Deva, a deschis recent cea de-a șaptea unitate Spartan din Timișoara. Investiția s-a ridicat la aproximativ 150.000 de euro, iar în primele trei zile de la deschidere s-au înregistrat vânzări de circa 7.000 de euro și aproximativ 1.500 de clienți.

Odată cu inaugurarea noii unități, investițiile francizatului Spartan în restaurantele pe care le deține în Timișoara au depășit suma de 750.000 de euro. Traficul mediu lunar cumulat în cele șapte restaurante se situează la circa 80.000 de persoane. Omul de afaceri își dorește ca pe viitor să deschidă trei restaurante și în afara țării, în Ungaria și Austria.

Restaurantul are 18 angajați, ocupă deocamdată o suprafață de 98 m2 și are o capacitate de 40 de locuri în interior, terasa urmând să fie amenajată în curând.

Marca Spartan este deosebit de apreciată în Timișoara, astfel că am ajuns să deschidem cel de-al șaptelea restaurant, ca urmare a cererii foarte mari. Să deții șapte restaurante profitabile ale aceluiași brand, în alt oraș decât Bucureștiul, este o situație unică pe piață. Le sunt recunoscător atât clienților noștri, cât și echipei, furnizorilor, tuturor colaboratorilor și francizorului, datorită cărora am ajuns la această performanță. Avem rezultate extrem de bune ca trafic și vânzări, astfel că apropierea dintre unități nu a avut deloc un impact negativ. Spartan este singurul brand de pe piața fast-food-ului autohton, cu restaurante situate în imediată vecinătate unele față de altele, iar acest lucru a dat rezultate foarte bune pentru noi”, a declarat Remus Cosovanu, Director General Corebos SRL, compania prin intermediul căreia a obținut franciza Spartan.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Spartan

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply