Get this Widget
Mountain View
Mountain View

Ioana Popițiu, restauratorul care de 30 de ani recompune ISTORIA

1

Mâinile Ioanei Popiţiu, expert restaurator metal-ceramică în cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, recompun zi de zi ISTORIA, scoțând la lumină frumusețea unor obiecte care vorbesc despre cei care au trăit cândva pe aceste pământuri. Înainte de a ajunge în muzee, exponatele trec obligatoriu prin laboratorul de restaurare, unde specialiștii le redau viața. Fără intervenția profesioniștilor în restaurare, istoria ar amuți.

Și-a început traseul profesional în urmă cu 30 de ani. Ioana Popițiu mărturisește că a ajuns să practice meseria de restaurator întâmplător. “Muzeul ‘Delta Dunării’, astăzi ICEM Tulcea, organiza concurs pentru postul de restaurator. Am participat şi eu chiar dacă nu ştiam mare lucru despre această activitate. Spre norocul meu, am fost admisă” povestește Ioana Popițiu.

A ajuns să practice profesia de restaurator întâmplător

S-a dezvoltat profesional sub îndrumarea unor oameni de excepție, “furând” meserie de la cei mai buni. “Mentorul meu a fost domnul Simion Gavrilă un mare om de cultură, un arhelog de excepţie care şi-a dedicat peste 40 ani din viaţă dezvoltării instituţiei pe care o conducea şi care a transformat un muzeu de importanţă judeţeană într-un Institut de cercetări eco-muzeală. Mi-a acordat toată încrederea încă din prima zi şi  mi-a dat sarcina să mă ocup sub îndrumarea sa de materialul arheologic de la Tichileşti şi Celic-Dere. Paralel cu activitatea practică din muzeu, am fost inclusă în programul de pregatire profesională  organizat de la Ministerul Culturii, la Centrul de perfecţionare a personalului din cultură şi artă de pregătire profesională Bucureşti, unde după trei ani, am obţinut dublu atestat profesional pe metal şi ceramică. După ani buni de muncă, am obţinut atestatul de expert restaurator. Acest lucru mi-a oferit posibilitatea de a lucra direct pe patrimoniul mobil pe suport anorganic din categoria tezaur”, povestește Ioana Popițiu.

Ioana Popițiu are dublu atestat profesional pe metal şi ceramică

A urmat practica de specialitate. “Am efectuat-o la Muzeul Militar Naţional sub îndrumarea domnului Leluţiu Alexandru şi la Muzeul de Arheologie Constanţa sub îndrumarea domnului Matte Kiss Lorand, unul dintre marii metalişti ai României. De asemenea, m-am perfecționat și în muzeul tulcean unde existau deja doi restauratori atestaţi”, mai spune Ioana Popițiu.

“Primele piese restaurate au fost obiectele folosite pentru obţinerea atestatelor: vas bitronconic datând din  epoca fierului – ceramică lustruită,  obiect de dimensiuni mari  şi un ansamblu de piese de harnaşament din epoca bronzului, aliaj de cupru, aflate momentan în colecţia ICEM Tulcea. Au fost expuse în expoziţii temporare tematice în cadrul muzeului tulcean”.

Drumul din sit până în vitrină

I-au trecut prin mâini mii de obiecte din toate perioadele istorice. Având dublu atestat profesional, a restaurat atât obiecte din metal, cât și din ceramică. S-a ocupat cu migală de fiecare piesă în parte, dar cele mai intersante i s-au părut întotdeauna obiectele din ceramică lucrate de mână. În cazul pieselor de metal, bronzurile i se par cele mai spectaculoase.

Drumul de la sit în vitrina muzeului trece obligatoriu prin laboratorul de restaurare

Expertul amintește faptul că drumul obiectului din sit până în vitrină trece obligatoriu prin laboratorul de restaurare. “Chiar dacă în săpătură se descoperă un obiect întreg, el nu poate fi expus fără o curăţire, neutralizare şi conservare. Acesta îşi formează un echilibru în mediul de zacere dar scoţându-l la suprafaţă, interacţionează cu factorii externi care acţionează asupra acestuia grăbind de multe ori degradarea”, explică profesionistul.

În camera de carantină are loc trierea materialului arheologic

Materialul arheologic ajuns în laborator este preluat şi depozitat în camera de carantină unde are loc trierea acestuia şi repartizarea în funcţie de natura materialului component. Apoi se examinează, se întocmeşte o documentaţie de specialitate, se fac fotografii, analize fizico-chimice, iar restauratorul propune comisiei de restaurare metodologia şi tratamentul adecvat pentru fiecare obiect în parte.

”I se întocmeşte documentaţia specifică fiecărui obiect. Nu este permisă nici o intervenţie fără o cunoaştere temeinică a naturii materialului, a tehnicii de lucru,  a naturii reactivilor care se aplică. La final se face o recepţie a lucrării, comisia de restaurare aprobă sau nu, aplicarea corectă a metodologiei de restaurare”, precizează specialistul.

Restauratorul este cel care răspunde dacă o piesă se dregadează

Meseria de restaurator nu este una lipsită de probleme. În afara responsabilității majore, intervine și riscul dezvoltării unor boli profesionale.” Metodele şi tehnicile de restaurare implicau anii trecuţi folosirea substanţelor chimice nocive pentru om, expunerea directă a restauratorului la pulberi şi noxe. Din cauza acestui fapt mulţi colegi restauratori au avut probleme de sănătate, unele foarte grave. Odată cu evoluţia tehnicilor moderne se folosesc substanţe şi materiale cu un risc scăzut de toxicitate, laboratoarele au fost dotate cu aparatură modernă, instalaţii de exhaustare, motoare tehnice suspendante, distilatoare, lupe binoculare, ph-metre digitale, etuve de dezinfectare, măşti, cu filtre, etc. Toate acestea au dus la eliminarea parţială sau totală a noxelor şi în primul rând la reducerea toxicităţii din mediul de lucru”, punctează Ioana Popițiu.

O meserie care necesită cunoștințe complexe

În profesia de restaurator nu se lucrează după o rețetă anume, fiecare dintre obiectele care intră în laborator având trăsăturile sale speciale. “Timpul de lucru pentru restaurarea fiecărui obiect în parte este diferit. Acţiunea factorilor externi nu produce degradări uniforme. Unele obiecte trebuie tratate numai local pe porţiuni, la altele tratamentul chimic se aplică total, unele au fost afectate în profunzime deci fiecare trebuie tratat individual chiar daca procesul tehnologic este acelaşi. Nu-mi place să vorbesc despre o normare a acestei activităţi. Fluxul tehnologic pentru restaurarea unui bun cultural cuprinde: tratare (chimică, mecanică), completare, stabilizare, conservare finală. La toate acestea se adaugă întocmirea documentaţiei de restaurare care cuprinde fişa de restaurare, fişa de conservare, fotografii înainte, în timpul şi după restaurare, jurnalul de restaurare, fişa de evidenţă, acordul comisiei de restaurare”, arată expertul.

Prin mâinile Ioanei Popițiu au trecut mii de piese

Munca restauratorului este una de echipă, colaborând cu arheologul, cu investigatorul și cu desenatorul.”Toate informaţiile puse cap la cap vin în ajutorul său şi ajută la aplicarea corectă a tratamentului și a intervenției asupra obiectelor de patrimoniu. Responsabilitatea pentru actul de restaurare îi revine în schimb în totalitate restauratorului”, mai spune Ioana Popițiu.

Nu oricine poate practica meseria de restaurator, fiind nevoie de multă îndemânare, acuitate vizuală şi percepţia exactă a culorilor, cunoştinţe de chimie generală, de istorie, de biologie. “ Se foloseşte chimia aplicată, ştiinţa materialelor şi prevenirea efectelor toxice produse de materialele şi substanţele  folosite. De asemenea în pregătirea profesională a restauratorilor, practica de specialitate sub supravegherea unui specialist expert este foarte importantă şi evident obligatorie. Durata de pregătire poate să dureze 3 – 4 ani, în funcţie de domeniu: materiale organice si materiale anorganice. În restaurare se merge pe principiul ,,primum non nocere’’, înainte de toate, intervenţiile nu trebuie să dăuneze sub nici o formă bunului cultural. Dar greşeala este omenească. Se mai întâmplă şi cazuri în care din cauza fragilităţii sau a tratamentului inadecvat să se piardă porţiuni sau elemente componente sau chiar în totalitate un obiect. Dar informaţia istorică nu se pierde pentru că înainte de orice intervenţie se fac fotografii, descrieri, măsurători, analize, date care se folosesc în cercetare”, atrage atenția profesionistul MCDR.

Expertul consideră că bronzurile sunt cele mai spectaculoase

Ioana Popițiu menționează că fiind o profesie vocaţională este foarte greu să atragi tinerii în ziua de azi spre restaurare patrimoniu, dar profesioniştii din domeniu desfăşoară tot felul de work-shopuri, fac campanii de promovare prin şcoli şi prin universităţi, acțiuni  de sensibilizare a tot cea ce înseamnă protejerea patrimoniului  cultural naţional.

“În momentul în care am început să lucrez într-un muzeu, acum treizeci de ani eram absolventă de liceu real,  nu cunoşteam mai nimic despre patrimoniu, restaurare, conservare, etc. Dar cu toate dificultăţile materiale întâlnite, laboratoare cu dotări minime, toxicitate mare, volum mare de lucru, am rămas în sistem, am absolvit Facultatea de Istorie Bucureşti, am reprezentat instituţile muzeale la diverse simpozioane, conferinţe naţionale şi internaţionale, am publicat articole în reviste de specialitate, am obţinut premii, iar din 2012 sunt şef Secţie Restaurare, Investigaţii, Conservare în cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din  Deva”, spune cu  mândrie expertul.

Restauratorul preferă obiectele din ceramică lucrate manual

“Multe probleme cu care s-a confruntat restauratorul au fost rezolvate odată cu interesul noilor manageri cu alte viziuni, receptivi,care au înţeles rolul primordial pe care acesta îl are în instituţia muzeală, acela de salvare a patrimoniului cultural naţional. Dotarea laboratoarelor, oferirea posibilităţii de perfecţionare a restauratorilor, încurajarea participării acestora la sesiuni, saloane naţionale şi internaţionale, au îmbunătăţit considerabil activitatea restauratorilor. Este cazul şi muzeului din Deva, unde doamna Manager Liliana Ţolaş a sprijinit toate iniţiativele specialiştilor, a obţinut autorizaţia de funcţionare şi acreditare a laboratorului şi l-a utilat cu aparatură de ultimă oră.  O parte din problemele legate de salarizare au fost rezolvate, dat fiind faptul că mulţi ani am figurat ca fiind bugetarii de la coada grilei. Degradarea permanentă a patrimoniului implică un număr mare de specialişti restauratori şi conservatori, multe domenii nefiind acoperite în totalitate. Există şi în muzee naţionale domenii în care nu există experţi suficienţi pe restaurare, fapt care conduce la amânarea sau chiar renunţarea la salvarea unor obiecte de importanţă majoră”, adaugă Ioana Popițiu.

Proiect de suflet

Proiectul ,,Şcoala de vară de restaurare’’ a ajuns la cea de a doua ediție organizată de MCDR

Pentru Ioana Popițiu ,,Şcoala de vară de restaurare’’ este proiectul de suflet. Programul a fost demarat, în 2010, la Muzeul Satului Bănăţean pe vremea când lucra ca şi muzeograf la Timişoara şi a fost continuat la MCDR Deva unde deja s-au desfăşurat două ediţii. “Iniţial a fost gândită ca o colaborare între studenţii Facultăţii de arte Timişoara, Secţia Restaurare Conservare, unde aceştia participau efectiv sub îndrumarea unui expert atestat la restaurare material anorganic. Ideea a prins foarte bine, impactul a fost destul de mare în rândul tinerilor care puteau să-şi însuşească  cunoştinţe teoretice şi practice în acelaşi timp. La MCDR am semnat parteneriat cu Liceul de arte plastice ,,Sigismund Toduţa’’, Secţia ceramic”, subliniază expertul MCDR.

“În sfera largă de activităţi generale de ocrotire a patrimoniului cultural se înscriu restaurarea şi conservarea  bunurilor culturale mobile. Această activitate a apărut ca o necesitate de salvare a unor vestigii cu valoare materială, ştiinţifică sau spirituală şi a evoluat de la o intervenţie empirică bine intenţionată dar cu rezultate imprevizibile, la o intervenţie care are la bază cunoaşterea structurii intrisece a bunurilor culturale, a factorilor ce influenţează existenţa acestora şi a intervenţiilor impuse de starea lor de sănătate.Restaurarea îmbină în prezent cercetarea ştiinţifică interdisciplinară cu talentul şi măestria restauratorului. Ansamblul măsurilor şi acţiunilor care au ca obiectiv salvarea patrimoniului cultural naţional se bazează pe nişte principii şi norme bine definite prin legislaţia în vigoare. Restauratorul trebuie să respecte aceste principii, rolul său primordial fiind acela să readucă obiectul într-o stare cât mai apropiată de cea originală, iar creaţia proprie să nu afecteze sau să umbrească în vreun fel integritatea sa”, concluzionează Ioana Popiţiu, expert restaurator metal-ceramică în cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.

Autor:Ștefania Enache
Foto: MCDR

 

 

Facebook Comments

Share.