România are mulți oameni de valoare, oameni care prin munca lor au contribuit din plin la dezvoltarea acestei țări. De multă ori, societatea uită să-i prețuiască, ignorându-i sau, mai grav, ajungând să vorbească despre ei doar în contexte care n-au nicio legătură cu realizările acestor adevărați profesioniști.
Una dintre personalitățile cu care trebuie să ne mândrim este profesorul Irinel Popescu, chirurgul care a scris prima pagină din istoria transplantului de ficat în România.
Medicul s-a născut pe 22 aprilie 1953, în localitatea Filiași. În 1977 a absolvit cursurile Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Rezultatele remarcabile din perioada studenției au fost confirmate și în cariera profesională.
Profesorul Irinel Popescu și-a construit drumul în carieră etapă cu etapă, impresionând prin dedicarea manifestată față de meseria sa.
„Pe orice scară de valori, indiferent de meserie, talentul şi harul se plasează pe poziţii superioare. În profesia mea, care de milenii este considerată ca fiind umanistă prin excelenţă, ar fi nevoie mai mult de har. Restul vine din ore nesfârşite de muncă şi din sacrificii care ţes drumul unei persoane ce se simte potrivită în rolul acesta de medic”, punctează Irinel Popescu.
Agenția Națională de Transplant a postat astăzi, în ziua în care profesorul Irinel Popescu împlinește o frumoasă vârstă, un scurt mesaj dedicat acestui remarcabil profesionist din lumea medicală.
„Un medic curajos, vizionar, care a încercat să-şi salveze bolnavii ce şi-au încredinţat viaţa în mâinile lui depăşind graniţa timpului. Dacă nu ar fi existat astfel de temerari care au vrut să o ia înaintea timpului, nu am fi ajuns ca astăzi foarte multe vieţi să fie salvate prin procedee de transplant”, notează Agenția Națională de Transplant.
Ne alăturăm și noi celor care celebrează valorile adevărate ale României și îi urăm domnului profesor Irinel Popescu „LA MULȚI ANI” și îi mulțumim pentru tot ce a făcut și va continua să facă pentru medicina din România.
Autor: Ștefania Enache
Foto: Arhiva Ordinea Zilei/ Agenția Națională de Transplant