19 martie 2024
3.6 C
București

Joburi în învățământ: Se face selecție pentru 570 de formatori de cadre didactice

Cele două tipuri de post scoase la concurs – în fiecare din cele 8 regiuni de dezvoltare, respectiv în fiecare județ, de către Casele Corpului Didactic din județele Botoșani, Brașov, Municipiul București, Buzău, Cluj, Olt, Teleorman, Timiș, în calitate de parteneri în cadrul proiectului – sunt Expert formare ciclul primar și Expert formare ciclul gimnazial, criteriile de selecție fiind legate de competențele și performanțele necesare în cadrul proiectului (materiale elaborate/activități prestate).

Candidaturile pot fi depuse până la data de 12 septembrie 2018, ora 15:00, la sediile celor 8 parteneri, mai exact Casele Corpului Didactic menționate anterior. Selecția constă în parcurgerea a două etape, astfel:

  1. Proba eliminatorie: verificarea eligibilității administrative a dosarelor
  2. Proba de evaluarea dosarelor.

O persoană poate candida pentru un singur post de formator în cadrul apelului de selecție, iar pentru a dobândi această calitate candidații declarați admiși au obligația de a participa și absolvi programul de formare a formatorilor, acreditat de către Institutul de Științe ale Educației, partener în cadrul proiectului.

Fiecare formator selectat se va implica în livrarea programului de formare continuă acreditat destinat cadrelor didactice din învățământul primar, respectiv învățământul gimnazial (în total 55.000 cadre didactice din învățământul preuniversitar, dintre care 15.000 cadre didactice din învățământul primar, respectiv 40.000 cadre didactice din învățământul gimnazial), la nivelul județului pentru care aplică.

Selecția formatorilor este realizată în mod public și transparent și are în vedere principiul asigurării de șanse egale, procesul de selecție nepermițând discriminări de sex, naționalitate, apartenență etnică sau religioasă etc.

Condițiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească persoana care își va depune candidatura pentru unul din cele 570 de posturi sunt:

  •  cetățenia română/cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene  sau a  statelor aparținând Spațiului Economic European cu reședința în România;
  •   capacitate de exercițiu deplină;
  •  îndeplinirea condițiilor de studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
  •  experiență în domeniul educație/formare profesională continuă/în proiecte cu finanțare externă nerambursabilă, pe poziții relevante;
  •  de a nu fi fost condamnat/(ă)  definitiv  pentru  săvârșirea  unei  infracțiuni  contra  umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu  serviciul,  care  împiedică  înfăptuirea  justiției,  de  fals  ori  a  unor  fapte  de  corupție  sau  a  unei  infracțiuni  săvârșite cu  intenție,  care  l-ar  face/care  ar  face-o  incompatibil/incompatibilă  cu  exercitarea  funcției,  cu  excepția  situației  în  care  a intervenit reabilitarea;
  •  experiență pe parcursul a 2 ani ca formator, în cadrul unor programe/proiecte naționale/regionale relevante în formarea continuă a personalului didactic din învățământul preuniversitar;
  •  Certificat de formator;
  •  experiență profesională în domeniul de specialitate-minim 6 ani şi minim gradul didactic II/ titlul de doctor în domeniul de specialitate;
  •   cadru didactic titular în sistemul de învăţământ preuniversitar;
  •   competenţe TIC (dovedite prin adeverinţă/atestat TIC/certificat /diplomă/ foaie matricolă);
  •  domiciliul în judeţul pentru care aplică.

Atât pentru candidații la postul de Expert formare ciclul primar, cât și pentru cei la postul de Expert formare ciclul gimnazial, constituie avantaje la evaluarea dosarului:

  • Experiența în formarea continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, alta decât cea menționată la „Condiții de eligibilitate” (de exemplu: autor/coautor de suport de program/curs de formare, responsabil de program de formare,  responsabil monitorizare a activităţilor de formare, tutor în activitățile de formare continuă a adulților în format online, autor de alte resurse educaționale/resurse educaționale deschise valorificate în cadrul unor programe de formare, activitate în calitate de mentor etc.);
  • Studiile postuniversitare, masterat, doctorat, postdoctorat în domenii relevante pentru domeniul curriculum-ului;
  • Calitatea de membru/expert în echipe  de  implementare a programelor de formare continuă la nivel național/regional, în cadrul unor proiecte naționale/proiecte cu finanțare europeană;
  • Participarea la grupuri de lucru  la nivel național/județean pentru elaborarea documentelor curriculare (planuri-cadru, programe școlare) sau a altor resurse relevante (manuale școlare, ghiduri metodice etc.);
  • Calitatea de autor/coautor de rapoarte, studii, metodologii, articole/publicații în domeniul curricular/autori de auxiliare didactice, la nivel teoretic și practic, în disciplina predată, cu relevanță pentru formarea continuă a personalului didactic;
  • Organizare/coordonare workshop/seminar/simpozion/conferinţe la nivel județean/național, relevante pentru procesul de dezvoltare a noului curriculum;
  • Experiența în derularea de proiecte/programe în aria educației incluzive, consilierii și dezvoltării personale, resurselor educaționale deschise și managementului de curriculum;
  • 90 de credite profesionale transferabile, acumulate prin programe de formare, în ultimii 5 ani;
  • Recomandarea din partea unui furnizor cu program de formare continuă acreditat MEN.

Activitățile programelor de formare livrate de către cei 570 de formatori vor avea un buget de timp de câte 120 ore, cu câte 30 de credite profesionale transferabile, blended-learning (60 ore față-în-față, 60 ore online). Programele de formare continuă vor fi propuse spre acreditare și implementare de către fiecare dintre cele 8 Case ale Corpului Didactic (CCD) coordonatori regionali, parteneri ai Ministerului Educației Naționale, furnizori de programe de formare în cadrul proiectului CRED (CCD Botoșani, CCD Brașov, CCD București, CCD Buzău, CCD Cluj, CCD Olt, CCD Teleorman, CCD Timiș).

Fiecare program de formare continuă va avea un conținut modular, cu 3 componente majore, care vor viza:

  • aspecte generale privind abordarea noului Curriculum național pentru învățământul primar/gimnazial
  • aspecte specifice didacticii de specialitate pentru disciplinele prevăzute în noile planuri-cadru pentru învățământul primar, respectiv gimnazial
  • aspecte transversale (Programul A doua șansă, dezvoltarea de resurse educaționale deschise, consiliere și dezvoltare personală, elevi cu cerințe educaționale speciale, managementul curriculumului)

Componenta online de formare, cu un buget de 60 ore, va cuprinde activități de învățare pe platforma online (sarcini individuale, forum de discuții, teme/proiecte de curs, cuprinse în suporturile de învățare online) și vor fi organizate webinarii/curs.

Reamintim că proiectul „CURRICULUM RELEVANT, EDUCAȚIE DESCHISĂ pentru toți”- CRED este un proiect de anvergură pentru sistemul educațional românesc, fiind totodată cel mai important proiect al Ministerului Educației Naționale ce vizează învățământul preuniversitar. Acesta este cofinanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Proiectul își propune ca principale obiective aferente activității de formare:

  • proiectarea și derularea predării-învățării centrate pe formarea de competențe în contextul noului cadru curricular național;
  • facilitarea predării-învățării centrate pe elev;
  • abilitarea curriculară/formarea a 55.000 cadre didactice din învățământul primar și gimnazial pentru o abordare metodologică centrată pe competențe cheie;
  • abordarea integrată (în sensul realizării conexiunilor cu viața reală) și inovatoare a noului cadru curricular;
  • promovarea și respectarea diversității.
  • asumarea de către școală/profesori a unor roluri complementare celui de profesor la clasă, cu accent pe consiliere, mediere socială, facilitarea învățării în contexte nonformale și informale de educație

Pentru detalii suplimentare referitoare la apelul de selecție de formatori, vă invităm să vizitați site-ul www.edu.ro, site-urile Caselor Corpului Didactic din județele BotoșaniBrașovBuzăuClujOltTeleormanTimiș și din Capitală – parteneri și coordonatori regionali de formare în cadrul proiectului -, precum și site-urile tuturor inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, respectiv ale Caselor Corpului Didactic din fiecare județ.

Autor: Mădălina Lazăr
Foto: Pixabay.com
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei