19 martie 2024
5.3 C
București

Leul s-a revigorat ajutat discret de BNR

Cursul euro/leu și-a aplatizat, săptămâna trecută, parcursul în culoarul 4,74 – 4,75 lei. În schimb, dolarul și francul elvețian au avut o evoluție ascendentă.

Leul s-a revigorat ajutat discret de BNR .La briefingul de presă care a urmat ședinței de politică monetară, unde s-a decis menținerea dobânzii-cheie la 2,5%, guvernatorul Mugur Isărescu a comentat evoluția leului, pe fondul efectelor negative ale Ordonanţei 114 care s-au adăugat dezechilibrelor macroeconomice existente, precum cel al balanţei de plăţi şi inflaţia ridicată.

Float, managed float, înseamnă a pluti. Vasul plutea și vine un țăcănit și începe să-l zguduie așa! Înainte de Crăciun nici nu te trezești bine… A fost și ordonanța și turbulența și neînțelegerea. Dacă eu n-am înțeles despre ce e vorba, ce să înțeleagă alții…”, a spus guvernatorul BNR.

Nu pot să neg că n-am intervenit, că e prea evident„, a precizat Mugur Isărescu, punctând, „atac speculativ slab… sau l-am anihilat devreme“.

Dolarul într-o continuă apreciere

Cursul euro a scăzut de la 4,7546 la 4,7391 lei, dar a închis perioada la 4,7445 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în piața locală în culoarul 4,744 – 4,748 lei, pentru ca seara, pe cele internaționale, să crească până la 4,753 lei.

Media dolarului a urcat de la 4,1532 la 4,1850 lei, sub impactul aprecierii monedei americane față de cea europeană.

Moneda elvețiană s-a apreciat de la 1,144 până la 1,132 franci/euro, astfel că cursul a crescut de la 4,1507 la 4,1774 lei.

„Teroristul” ROBOR

La același briefing de presă, guvernatorul BNR a asemuit ROBOR cu nevăzuții terorişti din decembrie 89, „trage din toate poziţiile, nu mai ştii ce să faci cu el. Este posibil să îi schimbi, dar soluţia în sensul de a ieftini creditul constă în a reduce inflaţia, a mări credibilitatea în economia românească, a termina războiul acesta inutil cu sistemul bancar, a închide odată ostilizarea aceasta a populaţiei contra băncilor – nu foloseşte nimănui. Îmi voi ruga colegii să prezentăm cifrele adevărate, că pe cifre mincinoase nu poţi să faci nimic – scoţi că sunt profituri foarte mari… Nu merge aşa”.

ROBOR rămâne peste 3%

Ca o confirmare a celor de mai sus, nivelul indicilor ROBOR a continuat să se mențină peste 3%, nivel mult mai ridicat decât cel de 2% stabilit de PSD-ALDE prin ordonanța „taxei pe lăcomie”.

La sfârșitul perioadei, indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,10%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,30%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a urcat de la 3,43 la 3,44%, iar cel la 12 luni a s-a oprit la 3,51%.

Ce se întâmplă în zona euro

Euro a avut o tendință descendentă pe fondul datelor economice proaste venite din zonă și a coborât de la 1,1461 până la 1,1320 dolari, piețele americane închizând săptămâna la 1,1325 dolari.

Comisia europeană a coborât joi prognoza de creștere a PIB-ului zonei euro de la 1,9 la 1,3%, în condițiile intrării în recesiune tehnică a Italiei și a reducerii producției industriale din Germania.

Indicele bitcoin calculat de Bloomberg a crescut spectaculos la finalul perioadei la peste 3.630 dolari, față de 3.359 dolari, joi seară..

Analiza cuprinde perioada 29 ianuarie – 4 februarie. Rubrica este realizată de Radu Georgescu – DOMUS M&D

 

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei