Get this Widget

Liberty Primary Steel, cumpărătorul Arcelor Mittal Galați, a început investițiile în modernizarea oțelăriilor deținute

0

Liberty Primary Steel, cumpărătorul Arcelor Mittal Galați, a început investițiile în modernizarea oțelăriilor deținute. Una dintre unitățile care se bucură de un val de investiții este oțelăria de la Whyhalla din Australia de sud.

Liberty Primary Steel, o divizie a GFG Alliance deținută de Sanjeev Gupta, a anunțat că uzina din Australia va trece prin transformări importante, fiind semnate deja contracte de investiții în valoare de peste 340 de milioane de lire sterline.

Luni, au fost parafate înțelegerile pentru proiectarea echipamentului și construcția acestuia. Astfel, Danieli va furniza o nouă șină de ultimă generație și un laminor de profil greu, iar CISDI Engineering Co se va ocupa de o uzină de injecție a cărbunelui pulverizat (PCI).

Sanjeev Gupta, președinte executiv al GFG Alliance, a precizat că respectivele componente vor juca un rol esențial în viitorul pe termen lung al oțelăriei din Whyalla. “Această transformare va îmbunătăți semnificativ performanța operațională, financiară și de mediu a uzinei, ceea ce va face din Whyalla un centru global de interes pentru industrii inovatoare. Anunțul de azi este o etapă importantă în transformarea oțelăriei din Whyalla care va fi un centru viabil și sustenabil care va produce 1,8 milioane de tone de oțel de cea mai bună calitate pe an”, a punctat Gupta.

Noul echipament care va fi proiectat, construit și comandat în următorii trei ani, va crește producția, va reduce costurile și va introduce o nouă gamă de produse, ceea ce va duce la piețe și clienți noi.

Referindu-se la sursele de finanțare pentru investiții, președinte executiv al GFG Alliance a indicat resursele proprii ale GFG, dar a menționat că va fi nevoie și de sprijin din partea guvernului federal și al Australiei de sud.

Reamintim că omul de afaceri Sanjeev Gupta a încheiat un acord condiționat pentru cumpărarea a patru combinate siderurgice din Europa, având peste 12.500 de angajați. Printre operațiunile vizate în această tranzacție se află topitoriile integrate principale ale ArcelorMittal de la Galați, România și Ostrava din Republica Cehă, precum și laminoarele de la Skopje din Macedonia și Piombino din Italia. Finalizarea afacerii depinde de aprobarea Comisiei Europene și de alte procese locale incluzând consultări cu consiliile angajaților la nivel local și european.

Grupul Liberty face parte din Alianța GFG; un grup mondial de întreprinderi din industria energetică, minieră, metalurgică, inginerie, logistică si servicii financiare, cu sediul la Londra, cu centre suplimentare în Dubai, Hong Kong, Singapore, Sydney, Paris și New York și o prezentă în aproximativ 30 de țări la nivel mondial. Alianța, care are un efectiv de angajați de aproximativ 14.000 persoane și o cifră de afaceri ce depășește US$15 miliarde, include întreprinderi industriale și metalurgice integrate sub marca “Liberty”; un grup de resurse, energetic, transport și infrastructură sub marca “SIMEC”; Wyelands; o filială bancară și financiară, precum și o filială imobiliară, JAHAMA Estates.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Liberty Primary Steel

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply