Get this Widget

Medici care fac minuni pentru pacienții lor

0

Mulți dintre medicii români fac minuni pentru pacienții lor. Două intervenții chirurgicale realizate de specialiștii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti ( SUUB) vin să confirme această realitate.

O echipă de medici formată din dr. Sebastian Grădinaru, medic primar chirurg, dr. Cătălin Aliuş, medic chirurg, şi dr. Ina Petrescu, medic primar în chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, a realizat două mastectomii subcutane cu prezervarea complexului areolo-mamelonar, urmate de reconstrucţie imediată cu implant.

Intervențiile reprezintă un mare avantaj pentru paciente, deoarece nu trebuie să treacă prin trauma psihică de a se vedea fără sâni.

Două paciente diagnosticate cu cancer mamar

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a menționat că intervenţiile au fost efectuate în cazul a două paciente în vârstă de 31 de ani şi de 33 de ani care fuseseră diagnosticate cu cancer mamar.

Pacienta de 31 de ani a suferit o intervenție care a presupus excezia glandei mamare, cu păstrarea tegumentului, areolei şi mamelonului. Pentru efectuarea acestei intervenții a fost utilizată tehnica “ganglionului santinelă”, care reprezintă una dintre cele mai moderne şi eficiente proceduri existente în chirurgia oncologică.

Pacienta de 33 de ani a suferit o limfadenectomie axilară. S-a mers pe acestă procedură deoarece a mai avut o operaţie înainte cu biopsie excizională în care tumora nu s-a scos complet.

În cazul celor două paciente pe care le-am operat astăzi am făcut tehnica ganglion santinelă, adică au fost scoşi doar ganglionii care erau cel mai probabil să fie afectaţi de tumoră şi o limfadenectomie axilară, adică s-a scos tot ţesutul din axilă, deoarece pacienta respectivă mai avea o sectorectomie făcută înainte. Tratamentul cancerului de sân este într-o permanentă schimbare şi inovaţie, iar noi suntem la curent cu schimbările care se fac în protocoale şi lucrăm în echipe mixte, totul pentru binele pacientului“, a explicat dr. Sebastian Grădinaru, medic primar în chirurgie generală.

Centrul Integrat pentru Sănătatea Sânului

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti beneficiază, începând de anul trecut, de Centrul Integrat pentru Sănătatea Sânului. Aici pacientele pot efectua analize imagistice precum ecografia şi mamografia, dar şi analize imagistice de înaltă performanţă cum ar fi tomografia computerizată, scintigrafia osoasă sau limfoscintigrafia, şi, nu în ultimul rând, puncţia biopsie cu diagnosticul de certitudine histopatologic şi imunohistochimic. Toate aceste analize se fac în funcţie de patologia fiecărei paciente şi la stricta recomandare a comisiei pluridisciplinare.

În cadrul Centrului Integrat pentru Sănătatea Sânului de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti fiecare caz în parte beneficiază de o abordare modernă, pluridisciplinară, fiind analizat de o comisie de medici specialişti care se întruneşte săptămânal. Din cadrul echipei multidisciplinare fac parte oncologi, radiologi, chirurgi generali, ginecologi, chirurgi plasticieni şi anatomopatologi“, a declarat dr. Adriana Nica, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: SUUB Facebook
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply