Get this Widget

MEDIjobs a deschis primul birou în SUA

0

Start-up-ul românesc MEDIjobs, cea mai mare platformă online de recrutare în domeniul medical din România, a atras investiții de aproape un milion de dolari.

După ce anul trecut a obținut prima finanțare de tip angel, în urma căreia  doctorul Wargha Enayati s-a alăturat acționariatului companiei, MEDIjobs a trecut anul acesta printr-o nouă etapă majoră de finanțare, prin care a atras aproape 900.000 de dolari de la fondul de investiții  Gapminder VC și alți investitori de tip business angels.

Anul 2019 a fost până acum un an extrem de bun, începând cu participarea în acceleratorul Techstars Berlin. Este un an în care ne-am propus și am reușit să internaționalizăm platforma MEDIjobs. Este un moment crucial în dezvoltarea companiei și suntem extrem de încântați să îi avem alături de noi pe Gapminder. Prin această investiție vom continua să ne extindem prezența în România, unde lucrăm cu aproape 200 de clinici și spitale, dar și operațiunile la nivel internațional. Avem planuri mari în următoarele 12 luni, așa că suntem în căutare activă de colegi noi, pasionați, în echipele de software development, marketing și sales în sediul din București, care să ne ajute să facem din MEDIjobs încă o companie românească de succes la nivel internațional”, declară Catrinel Hagivreta, co-fondator și CEO al MEDIjobs.

„Lipsa aplicanților pentru anumite poziții cheie și aplicațiile care nu corespund profilului postului reprezintă unele dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă angajatorii. Întrucât cererea de candidați rămâne una foarte ridicată, am dezvoltat algoritmi inteligenți pentru a automatiza selecția și identificarea celui mai potrivit angajat pentru postul respectiv. Totodată, am inversat procesul de recrutare, în sensul că odată ce identifică un candidat care corespunde cerințelor lor, companiile se adresează direct acestuia, îi pot trimite o propunere personalizată sau alte solicitări suplimentare. Datele arată că prin intermediul platformei noastre, companiile reușesc să ocupe posturile vacante de cinci ori mai rapid decât dacă ar utiliza alte platforme de recrutare”, a declarat George Hagivreta, co-fondator și COO al MEDIjobs.

MEDIjobs ajunge, astfel, la un nou nivel de dezvoltare și își extinde echipa de specialiști atât din România, cât și la nivel internațional. Astfel, în luna iulie a acestui an a fost deschis primul birou MEDIjobs în Statele Unite ale Americii. Compania urmărește să își consolideze prezența pe Coasta de Est a Americii, iar de anul viitor va explora posibilitatea de a se extinde și în alte state de pe continentul american. Biroul din Statele Unite, cu sediul la New York, are deja un număr de peste 63 de clienți care cumulat, înregistrează peste 1.000 de nevoi de recrutare pe an.

Datorită echipelor de experți și a celor mai noi tehnologii pe care aceștia le dezvoltă, MEDIjobs reușește să răspundă nevoilor unei piețe cu cel mai rapid nivel de creștere în ocuparea forței de muncă. Ne-am luat angajamentul de a sprijini MEDIjobs pe termen lung și suntem încrezători că va fi printre cele mai de succes companii din portofoliul nostru”, spune Inti Paolucci, Partener, Gapminder VC.

Autor: Victoria Preda
Foto: MEDIjobs/ Arhiva Ordinea zilei
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply