Get this Widget

Monica Barbu, noul CEO al Artmark Historical Estate

0

Monica Barbu este noul CEO al Artmark Historical Estate. Ea a preluat această funcție începând cu 2 mai.

Monica Barbu, ex Managing Partner MNB Retail, are o experiență peste 20 de ani pe piaţa imobiliară, care include poziţia deDirector al Departamentului de Retail din cadrul Colliers International Romania, dar și pe cea de partener fondator şi vicepreşedinte al The Advisers / Knight Frank.

Pe lângă rolul de management, Monica Barbu a acordat consultanţă unor retaileri precum Cora, Dedeman, Zara, Marks & Spencer, KFC, Cinema City, Billa, New Yorker, Philipp Plein, Debenhams, Gameworld, Altex, Hervis, Sephora, Victoria 46, Diesel, dar şi unor proprietari şi dezvoltatori precum Anchor Grup, Immofinanz, Sonae Sierra, GTC, Mivan,  Societatea Companiilor Hoteliere Grand, Benevo,  Plaza Centers.

De asemenea, Monica Barbu este membru al Royal Institution of Chartered Surveyors din 2009.

După 2 ani de rezultate remarcabile în dezvoltarea celui mai special segment al pieței rezidențiale, cel al proprietăților istorice și artistice, are loc o schimbare strategică, Constantin Prisecaru preluând poziția de Managing Partner și delegând Monicăi Barbu conducerea operațională a companiei, având drept principale obiective creșterea echipei de brokeri de rezidențe istorice (se intenționează recrutarea a încă 20 de consultanţi în următorii doi ani) și dezvoltarea unei rețele naționale de agenții imobiliare partenere pentru proiectele de valorificare și reabilitare a rezidențelor istorice locale.

Artmark Historical Estate este compania din grupul Artmark specializată în valorificarea și reintroducerea în circuitul rezidențial și turistic-cultural a monumentelor istorice și de artă din România.

Autor: Victoria Preda
Foto: Artmark Historical Estate

 

 

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply