Get this Widget

Mușat & Asociații și-a dublat numărul de mandate care vizează conformarea GDPR

0

Numărul de mandate în domeniul protecției datelor cu caracter personal, aflate pe masa de lucru a avocaților Mușat & Asociații, s-a dublat față de anul precedent.

Companii internaționale, dar și societăți naționale de prim rang din cele mai variate domenii, cum ar fi: sectorul farmaceutic, retail, white goods, sectorul auto și TMT sunt asistate și reprezentate de avocații Mușat & Asociații, atât în cadrul unor proiecte complexe, precum implementarea la nivelul societății a întregului ansamblu de măsuri necesare conformării cu GDPR, cât și în proiecte punctuale de îmbunătățire sau remediere a proceselor interne.

“Avocații dedicați domeniului protecției datelor trebuie să se situeze la un nivel mai ridicat al pregătirii decât acela al unui Data Protection Officer, fiind totodată apți să îmbine eficient cunoștințele juridice și tehnice în mai multe domenii cu abordarea de business. Un bun specialist în acest domeniu nu se va rezuma la GDPR, ci își va dezvolta competențe și în ceea ce privește securitate cibernetică și soluții tehnice de lucru cu aceste date, îmbinând cunoașterea în amănunt a legislației cu înțelegerea activității și modelului de business al clientului, iar aceste competențe nu se pot forma decât prin expunere la proiecte multiple și cu un grad ridicat de complexitate”, declară Iulian Popescu, Partener în cadrul Mușat & Asociații.

În prezent, Mușat & Asociații are una dintre cele mai bine poziționate și experimentate echipe de avocați specializați în domeniul protecției datelor și securității cibernetice, beneficiind de implicarea a doi parteneri – Iulian Popescu și Bogdan Mihai, care coordonează sub acest aspect activitatea juridică pentru unele dintre cele mai sonore nume la nivel mondial în domeniul telecomunicațiilor, media și tehnologie.

“Trebuie să avem în vedere că domeniul protecției datelor este prezent în fiecare companie, în aproape toate funcțiunile și la orice nivel al acestora; de aceea activitatea avocaților specializați în domeniu este sprijinită și de activitatea avocaților noștri cu experiență în alte arii de practică, precum dreptul muncii, drept fiscal, insolvență, litigii & arbitraj și taxe. Un avantaj competitiv este capacitatea noastră de a integra toate aceste arii și de a oferi un răspuns integrat și eficient, care asigură soluții de conformare adecvate tipologiei fluxurilor interne ale clienților“, punctează Bogdan Mihai, Partener în cadrul Mușat & Asociații.

Autor:Mihai Colț
Foto:Bizlawyer.ro

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply