Get this Widget

Nu se schimbă nimic. Examenele naționale rămân la fel

0

Modalitatea de susținere a examenelor naționale este aceeași ca și anul trecut. Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, a anunțat că, în 2019, nu se schimbă nimic în ceea ce privește Evaluarea Națională și Bacalaureatul.

Nu vorbim despre modificarea examenelor naţionale. Acestea se stabilesc la începutul anului prin ordin de ministru şi nu le schimbă nimeni pe parcursul anului şcolar. Asta ar însemna să bulversăm şcoala. Ca urmare, spun din start, elevii de clasa a VIII-a vor da Evaluarea Naţională aşa cum le-a fost anunţat examenul la începutul anului şcolar şi vor susţine examenul de Bacalaureat aşa cum le-a fost anunţat la începutul anului şcolar“, a declarat Andronescu.

Sunt necesare dezbateri publice

Oficialul de la Educație a admis faptul că orice decizie de schimbare trebuie luată în urma unei largi consultări cu toți cei implicați în domeniul învățământului. Mai mult,orice idee care apare cu scopul de a perfecţiona sistemul educaţional trebuie să fie dezbătută public.

Cred că orice idee care apare cu scopul de a perfecţiona perfomanţa sistemului de învăţământ trebuie să fie mai întâi dezbătută public în Comisia de Dialog Social, o punem pe site, primim observaţii, ţinem seama de ele şi, după aceea, luăm decizia. Nu cred că trebuie să inflamăm lumea, să ajungem să speriem lumea că schimbăm examenele în timpul anului şcolar, ceea ce nu vom face, spun răspicat. Aducem în dezbaterea publică idei pentru viitor. Nu vorbim de anul acesta. Avem simulări la clasele care au examen – clasa a VIII-a şi clasa a XII-a. Aceste simulări au fost în fiecare an în primăvară, în semestrul doi. Vorbim de luna martie“, a explicat ministrul Educaţiei.

Simulări și la clasele a VII-a şi a XI-a

Ecaterina Andronescu a spus că este luată în calcul posibilitatea introducerii simulărilor și  la clasele a VII-a şi a XI-a. “Ne gândim să introducem simularea la clasa a VII-a, la clasa a XI-a, să avem o învăţare continuă, să nu avem eşec la examen“, a arătat ministrul.

De asemenea, ministrul a anunțat că orele de educaţie fizică din învăţământul primar se vor derula de acum sub titulatura de oră de joc şi mişcare.

Dacă vă uitaţi pe planurile cadru de la învăţământul primar, aceste ore de joc şi mişcare… Nu sunt deloc afectate orele de sport, absolut deloc. Aceste ore de joc şi mişcare sunt acum în planurile cadru la clasele a III-a şi a IV-a“, a punctat Ecaterina Andronescu.

Autor: Mădălina Lazăr
Foto: Arhiva OZ
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply