Get this Widget

O nouă premieră în cardiologia românească aduce speranțe pentru un milion de bolnavi din țara noastră

0

Medicii Spitalului de cardiologie Clinicco Brașov au reușit o nouă premieră, realizând implantarea celui mai performant dispozitiv de resincronizare cardiacă din lume. Aparatul este utilizat în tratarea pacienților cu insuficiență cardiacă, boală care afectează circa un milion de români și care constituie principala cauză de mortalitate din țara noastră.

Din fericire, industria a făcut pași importanți în zona aceasta, așa încât am avut prilejul să implantăm cel mai performant sistem de resincronizare cardiacă (produs de cea mai mare companie mondială în domeniu) și care ne oferă avantaje deosebite pe lângă sistemele clasice prin faptul că este adaptat zilelor noastre fiind RMN compatibil și aigurând o arie mult mai mare de stimulare a inimii decât sistemele clasice. Un alt avantaj important este acela că prezintă funcții automate care îi permit să se regleze singur la necesitățile acestor pacienți, atât în repaus cât și la efort, ceea ce sistemele clasice nu reușeau să facă. Aceasta a adus după sine o creștere a procentului de pacienți care răspund la acest tratament, de la 70% la o limită apropiată de 90%. Așadar, numărul pacienților care se simt mai bine și trăiesc mai mult în urma acestui implant crește considerabil.
Din câte cunoaștem, în România nu s-a mai implantat un astfel de sistem, așa încât atât noi, cât și reprezentanții companiei producătoare  suntem foarte bucuroși că am putut realiza acest lucru.”, a declarat dr. Sorin Micu, medic primar cardiolog, doctor în științe medicale, șeful secției Electrofiziologie și dispozitive implantabile de la Spitalul de cardiologie Clinicco Brașov.

Pacientul care a beneficiat de această intervenție este un bărbat în vârstă de 62 de ani care știa că suferă de o boală cardiacă de câțiva ani. Bolnavul a fost văzut regulat de medicul cardiolog și se afla pe terapie corectă din punct de vedere al insuficienței cardiace.

Cu toate acestea, de-a lungul acestui an, a suferit o cvasi-prăbușire a performanței cardiace. La începutul anului era la limita periculozității din punct de vedere al morții subite și al simptomatologiei, în pofida medicației pe care a urmat-o conștiincios. În mai puțin de nouă luni a ajuns în stadiul în care performanța sa cardiacă s-a înjumătățit în comparație cu cea de la începutul anului (care, la rândul ei, nu era bună). Acest sistem implantat a reușit să ajute la creșterea performanței cardiace și să îl pună la adăpost și de moartea subită. Practic, intervenția realizată de medici i-a salvat viața.

Insuficiența cardiacă afectează peste un milion de români

Un milion de români suferă de insuficiență cardiacă, în fiecare an înregistrându-se 25.000 de cazuri noi. Jumătate dintre acești pacienți sfârșesc fie prin moarte subită, fie prin insuficiență cardiacă refractară, adică epuizarea treptată a inimii.

Partea de moarte subită este relativ rezolvată prin defibrilatorul implantabil.  Pentru cea de epuizare a cordului nu există în acest moment o terapie eficientă. La această categorie de pacienți se aplică și o serie de terapii non-medicamentoase ce constau în sisteme implantabile care pot sau nu să cuprindă la rândul lor defibrilator și care se adresează acelei categorii de bolnavi (cam o treime dintre ei) care au o contracție dezordonată a inimii (în termeni medicali denumită dissincronism contractil). Ei pot fi ajutați printr-un sistem de resincronizare, adică de ordonare a respectivei contracții dezordonate. Însă și acestea au o limită: doar circa 70% dintre pacienții care le primesc răspund la ele. Ceilalți 30%, deși au toate criteriile aparente de a răspunde bine la aceste sisteme, nu o fac, unul dintre motive fiind limitele tehnice ale sistemului de resincronizare. Noul dispozitiv implantat la Clinicco crește rata de succes a tratamentului de la 70% la aproape 90%.

Spitalul de cardiologie Clinicco Brașov împlinește, în curând, 10 ani de activitate medicală, fiind primul spital privat de cardiologie înființat în România. În această perioadă a marcat numeroase premiere medicale naționale și est-europene și continuă să fie singurul centru din regiune care operează pe cord deschis, dar și centru abilitat care tratează pacienții cu tulburări de ritm și de conducere cu ajutorul dispozitivelor implantabile de ultimă generație.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Spitalul de cardiologie Clinicco Brașov

 

 

 

 

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply