19 martie 2024
5.3 C
București

Oamenii de știință declară URGENȚĂ CLIMATICĂ

Oamenii de știință declară URGENȚĂ CLIMATICĂ. Într-un demers ftă precedent, 11.000 de cercetători din 153 de ţări atrag atenția asupra situației actuale, avertizând că, dacă nu se iau măsuri urgente pentru conservarea biosferei, omenirea va trebui să înfrunte „suferințe nespuse”.

Într-un articol publicat de Bioscience, se menționează că „oamenii de ştiinţă au obligaţia morală de a avertiza clar umanitatea cu privire la o mare ameninţare existenţială”.

Astfel, Alianța oamenilor de ştiinţă, condusă William Ripple şi Christopher Wolf de la Universitatea de Stat din Oregon, atrage atenția că „în pofida a 40 de ani de negocieri privind clima la nivel global, cu puţine excepţii, am făcut în general lucrurile ca de obicei şi am eşuat în a aborda această problemă spinoasă”.

Mai mult, „criza climatică a venit şi se accelerează mai repede decât se aşteptau cei mai mulţi oameni de ştiinţă”.

Pașii pe care oamenii de știință îi recomandă

Cercetătorii indică și șase pași pentru a reduce cele mai grave efecte ale schimbărilor climatic:

  1. înlocuirea combustibililor fosili cu energii regenerabile, cu emisii reduse de carbon;
  2. reducerea emisiilor unor poluanţi precum metanul;
  3. protejarea ecosistemelor terestre;
  4. consumarea în principal de alimente pe bază de plante şi de mai puţine produse pe bază de animale;
  5. crearea unei economii fără carbon;
  6. stabilizarea populaţiei umane.
Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Pixabay.com
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei