Get this Widget

Operația de înfrumusețare mi-a schimbat viața: O nouă iubire a apărut la orizont

0

Continuăm seria reportajelor – ”operația de înfrumusețare mi-a schimbat viața”. Prin modelarea exteriorului s-a obținut echilibrul cu interiorul, uneori, zbuciumat și nefericit. Opiniile care spun că spiritualitatea nu are legătură cu lumea concretă a intervențiilor chirurgicale sunt totalmente eronate. Și explicăm de ce. Dumnezeu dorește să ne vadă împliniți sufletește. Dumnezeu dorește să vadă că ne bucurăm de viață. Dumnezeu vrea ca noi să fim fericiți. Nu sunt de acord cu opinia că sufletul se vede pe față, pentru că uneori chiar cei care spun aceasta nici nu se uită în oglindă…

Operația de chirurgie estetică sau alte procedee de înfrumusețare ne ajută să ajungem la împlinire, realizare, bucurie, armonie și pace. Având acces la cutiuța sufletului, operația de chirurgie estetică, DA, chiar schimbă viața – psihologic, spiritual și ulterior, după cum vedem în poveștile noastre, chiar concret, material. Mulțumim clinicii de chirurgie estetică ”Neogen” de la Chișinău că ne-a permis să vorbim personal cu pacienții și ne-a pus la dispoziție inclusiv Registrul de mulțumiri, unde stau dovadă mărturiile scrise, semnate olograf, ale pacienților.

V.L. trăiește în România. A venit la Chișinău împreună cu soțul, un om de afaceri, cu 20 de ani mai în vârstă ca ea. Nu era bucuros deloc. În schimb, ea deborda de veselie și entuziasm. V. este o tânără care știe ce vrea. Iubește sportul, pe care îl practică încă de pe băncile școlii. Astăzi, pentru V.L. sportul a devenit un mod de viață. Participă la diferite competiții sportive, în România, Europa și în întreaga lume. Și mai mult decât atât V. este o campioană, la propriu. Așa că știe foarte bine ce vrea. Iar operația de înfrumusețare este rezultatul unei voințe de fier.

Vizibilă diferența dintre cei doi, ca de la cer la pământ. El, plictisit. Ea, bucuroasă. Operația a decurs fără probleme. Numai că pe durata pansamentelor, V.  revenea , de fiecare dată, singură, la Chișinău. Nu au trecut câteva luni de la operație și V. a apărut pe rețelele de socializare cu un alt partener. Tânăr, sportiv, vesel, ferm și sigur pe el, cu o alură de protector al tinerei paciente. Și mai mult decât atât pe chipul celor doi se citește fericirea. Compatibili prin activitate, dar și prin înfățișare, cei doi ne duc cu gândul la legenda celor două jumătăți de măr. Se spune că Dumnezeu a aruncat pe Pământ două jumătăți de măr. Și ele, toată viața, nu fac decât să se caute una pe alta, pentru ca mărul să devină un întreg.

Lui V.L. operația i-a dat o mai mare încredere în sine. Era într-o relație nefericită. Și nu reușea să se desprindă din cercul vicios al iubirii nefericite. La baza relației cu bărbatul mai în vârstă au stat alte considerente și nicidecum iubirea romantică de care fiecare femeie are nevoie cel puțin o dată în viață.  Îi era recunoscătoare și doar atât. Acum este o femeie împlinită. Iubește și este iubită. După operația de chirurgie estetică de la Clinica doctorului Viorel Cotea, pentru V. a început o nouă viață, de fapt, adevărata viață. Astăzi locuiește tot în România și se simte împlinită sufletește, precum și material, alături de jumătatea sa, omul pe care l-a căutat o viață întreagă. Practică sportul în continuare, ca hobby, ocupație și pasiune. Și nu singură, ci împreună cu omul drag.

Autor: Ligia Beatrice Vasilescu
Foto: Pixabay.com
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply