Get this Widget

Oscilații mai mari ale cursului euro

0

Evoluția leului din perioada analizată a fost una mai sinuoasă decât în alte săptămâni și a fost influențată, în special, de nivelul plasamentelor în moneda americană, care atrage tot mai mulți investitori.

Oscilații mai mari ale cursului euro. Perioada a debutat cu un curs al euro de 4,6495 lei, care a crescut la jumătatea ei la un maxim de 4,6605. A urmat o scădere la 4,6485, pentru ca sfârșitul intervalului să aducă un curs de 4,5440 lei, când tranzacțiile s-au realizat între 4,65 și 4,659 lei.

Presiunea asupra cursului euro se menține, în condițiile adâncirii deficitului de cont curent și comercial. Conform datelor prezentate de BNR, deficitul de cont curent a crescut la 7,99 miliarde euro în perioada ianuarie-octombrie, faţă de 5,26 miliarde euro în primele zece luni ale anului trecut

Cursul dolarului american a crescut de la 4,0769 la 4,1197 lei, la sfârșitul intervalul când cotațiile din piață au fluctuat între 4,091 și 4,134 lei.

Moneda elvețiană s-a mișcat pe piețele internaționale între 1,123 și 1,131 franci/euro, iar media ei a fluctuat între 4,1190 și 4,1373 lei, cea de la sfârșitul perioadei fiind stabilită la 4,1341 lei.

Nivelul lichidității din piața monetară s-a reglat, iar dobânzile interbancare au avut o tendință descendentă. La aceasta contribuie creșterea cheltuielilor autorităților de la nivel central și local, „eveniment” normal pentru ultima parte a anului.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a încheiat perioada la 3,04%, nivel care se mai înregistra în a doua parte a lui iunie, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 3,34%, cel mai scăzut nivel din 3 iulie.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,43%, iar cel la 12 luni la 3,52%, valori care se mai întâlneau la debutul lunii trecute.

Perechea euro/dolar a început perioada cu un maxim de 1,144, pentru a scădea la finalul ei la 1,1270, când piețele americane s-au închis la 1,1306 dolari.

Deprecierea monedei unice a avut mai multe cauze. În primul rând, BCE a anunțat că va opri tiparnița de euro, întrerupând programul de relaxare cantitativă, început acum patru ani, și că nivelul actual al dobânzilor va fi menţinut cel puţin până la sfârşitul verii viitoare.

Decizia a nemulțumit investitorii, ea fiind luată în momentul în care, conform unui sondaj, expansiunea sectorului privat din economia Germaniei a încetinit în decembrie la cel mai scăzut ritm din ultimii patru ani.

Creșterea plasamentelor în moneda americană s-au înmulțit și după anunțarea faptului că avansul economiei Chinei a încetinit luna trecută. De exemplu, vânzările de retail au înregistrat cea mai slabă performanţă din 2003 încoace.

Aprecierea dolarului a afectat evoluția bitcoin, astfel că indicele calculat de Bloomberg a coborât la sfârșitul perioadei până la 3.182 dolari. Există astfel posibilitatea ca cripto-moneda să încheie anul sub 3.000 dolari, mai jos cu circa 17.000 dolari față de sfârșitul anul trecut.

Analiza cuprinde perioada 10 – 14 decembrie. Rubrica este realizată de Radu Georgescu – DOMUS M&D
Foto: Pixabay.com

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply