Get this Widget

Pavel Filip cere urgentarea procedurilor de achiziții și de construcție a gazoductului Ungheni-Chișinău

0

Pavel Filip, șeful Guvernului de la Chișinău, a avut joi o întrevedere cu  ministrul Economiei al României, Dănuț Andrușcă, și cu directorul general al Companiei Transgaz Romania, Ion Sterian, cu ocazia finalizării tranzacției de preluare a Întreprinderii de Stat Vestmoldtransgaz de către Eurotransgaz Moldova – subsidiara Companiei Transgaz România.

Datorită îndeplinirii integrale a condițiilor contractului, a fost semnat certificatul de finalizare pentru tranzacția de vânzare-cumpărare a Vestmoldtransgaz. Imediat după semnare, în bugetul de stat vor fi încasate cele 180 milioane de lei de la tranzacția respectivă.

Prim-ministrul Pavel Filip a mulțumit echipelor de la Eurotrangaz și Trangaz România pentru eforturile depuse și a asigurat conducerea Transgaz de întregul suport al Guvernului Republicii Moldova pentru lansarea cât mai rapidă  a procedurilor de tender, de achiziții și de construcție a gazoductul Ungheni- Chișinău. Compania Transgaz urmează să investească în acest scop circa 93 milioane de euro.

Construcția acestui gazoduct va crea o alternativă reală de aprovizionare a pieței interne cu gaze naturale și va consolida securitatea energetică a tării, apropiindu-ne tot mai mult de sistemul european”, a subliniat Pavel Filip.

Contractul de privatizare a ÎS Vestmoldtransgaz de către compania românească Transgaz a fost semnat la 28 martie curent. Conducta Ungheni-Chișinău va avea o lungime de 120 de kilometri şi capacitatea de a transporta anual circa 1,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale din România în Republica Moldova.

Autor: Sofia Filip
Foto: Guvernul Republicii Moldova
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply