Get this Widget

Prima Casă cu plusurile și minusurile sale

0

Prima Casă a redesenat piața imobiliară din România. În ultimii ani, a reușit să-și pună puternic amprenta pe sectorul rezidențial din țara noastră, producând schimbări majore. Expertul Alina Verdeață, managing director Green Alley Real Estate, a realizat, la solicitarea Ordinea Zilei, o analiză a programului Prima Casă, evidențiind plusurile și minusurile acestuia, dar și impactul pe care l-a avut în piață.

Prima Casă, program apărut în urmă cu zece ani, a reprezentat o rampă de relansare a pieței imobiliare, pentru foarte mult timp fiind chiar motorul care a ajutat la dezvoltarea acestui segment. “A fost factorul principal care a stimulat construcțiile noi, în special pe segmentul low și middle, și a produs indirect efecte și în dezvoltarea de produse imobiliare adresate segmentelor superioare. A reprezentat pilonul de bază în recâștigarea încrederii populației în achiziția de locuințe, susținută de marja redusă a dobânzii și garantarea statului în proporție de 50%”, explică Alina Verdeață.

Consultantul în Real Estate menționează că programul Prima Casă a fost gândit ca unul social, iar prin pârghiile de tip – limitarea revânzării într-o perioadă mai mică de cinci ani, posibilitatea accesării acestui program doar de către cei care nu dețin locuințe în proprietate sau care dețin, dar în suprafața de maximum 50 mp – a contribuit și la înfrânarea achizițiilor în scop speculativ, așa încât astăzi avem o piață compusă în cea mai mare majoritate de cumpărători finali, spre deosebire de perioada 2007-2008 când se achiziționau foarte mult locuințe cu scop de revânzare pe termen scurt.

În același timp, datorită avansului de minim 5% și limitării valorii maxime împrumutate la mai puțin  de 70.000 euro pentru achiziția unei locuințe noi, Prima Casă a contribuit la menținerea pieței la un nivel stabil de prețuri,  cel mult cu o creștere anuală moderată”, adaugă managing directorul Green Alley Real Estate.

Prețul scăzut a influențat calitatea construcțiilor din programul Prima Casă

Prima Casă a avut însă și o serie de efecte negative, cel mai important dintre ele vizând calitatea construcțiilor. “O perioadă lungă de timp, a creat aproape o dependență în rândul dezvoltatorilor pentru construcții de apartamente care să se încadreze cât mai mult în acest buget, lucru care a condus la o absorbție importantă de locuințe la standarde reduse de calitate”, atrage atenția Alina Verdeață.

În ultimul an, programul Prima Casă a început să piardă din “strălucirea” inițială, posibilii cumpărători de locuințe îndreptându-și atenția către alte modalități prin care pot obține finanțarea necesară achiziționării unei case.

Alina Verdeață este de părere că s-a ajuns în această situație din cauza unui cumul de factori. Expertul nominalizează, printre altele, întârzierile punerii în circulație a fondurilor de către stat, diminuarea plafoanelor anuale, informațiile despre faptul că programul va ieși de pe piață sau că va fi regândit, reducerea avansului minim la 15% pentru creditele ipotecare, precum și reducerea semnificativă a costurilor pentru aceste tipuri de credite. În acest moment sunt produse ipotecare pe piață care sunt la costuri foarte apropiate de cel al creditului Prima  Casă. În plus, timpul foarte mare de așteptare pentru obținerea unui astfel de împrumut îi descurajează pe cei care doresc să acceseze programul Prima Casă.

Un alt aspect important este faptul că în ultimii ani s-au dezvoltat și achiziționat din ce în ce mai multe produse pe segmentul uppermiddle și premium, unde vorbim de o calitate superioară, de o putere de cumpărare mai mare și unde nu mai există problema avansului de 5%”, completează consultantul.

Programul Prima Casă a beneficiat anul acesta de un plafon al garanțiilor în valoare de 2 miliarde de lei, în scădere faţă de 2017 când a fost de 2,5 miliarde lei sau faţă de 2016, când bugetul pus la dispoziţie de stat pentru acest program a fost de 2,94 miliarde de lei.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Pixabay.com/ Green Alley Real Estate

 

 

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply