Get this Widget

Prima emisiune de obligațiuni ipotecare realizată de un jucător român

0

Avocații Clifford Chance Badea au asistat Alpha Bank România în legătură cu lansarea primului program de obligațiuni ipotecare realizat de un emitent român, în valoare de până la 1 miliard de euro.

Tranzacția are loc la trei ani de la intrarea în vigoare a Legii privind emisiunile de obligațiuni ipotecare, fiind rezultatul mai multor ani de consultări și colaborare intensă între autorități și industria bancară asistată de avocații Clifford Chance Badea.

Echipa de avocaţi care a asistat Alpha Bank face parte din practica piețe de capital coordonată de Mădălina Rachieru, Partener, și a fost formată din Radu Ropotă (counsel), Georgiana Evi (associate) și Yolanda Ghiță-Blujdescu (associate).

Echipa Clifford Chance a asistat banca pe tot parcursul tranzacţiei, de la consultanță în pregătirea și finalizarea  prospectului de bază și negocierea documentației aferente programului de obligațiuni, până la aprobarea prospectului de către Commission de Surveillance du Secteur Financier (CSSF) și pregătirea procesului de listare la Bursele de Valori din Luxemburg și București.

Suntem onorați că am putut să ne continuam tradiția de a contribui la introducerea de instrumente noi pe piața de capital din România. Astfel, după ce am lucrat la prima emisiune de GDR-uri din România (în cadrul IPO-ului Romgaz), acum am avut ocazia să lucrăm la prima emisiune de obligațiuni ipotecare din România. A fost o reală plăcere să colaborăm cu echipa Alpha Bank, care a “deschis” piața obligațiunilor ipotecare în România și căreia îi mulțumim pentru încrederea acordată și implicarea în acest proiect extrem de sofisticat, intens și care a presupus multiple probleme juridice pentru care a trebuit să identificăm soluții inovatoare. Nu în ultimul rând, pentru mine este o satisfacție deosebită faptul că implicarea noastră în redactarea legislației obligațiunilor ipotecare împreună cu Asociația Română a Băncilor și Banca Națională a României s-a materializat în sfârșit într-o emisiune de astfel de instrumente pe piața din România”, subliniază Mădălina Rachieru.

Obligațiunile ipotecare prezintă numeroase beneficii, atât pentru emitenți, cât și pentru investitori – de la posibilitatea obținerii unui rating ridicat și accesul la o bază largă de potențiali investitori (din perspectiva emitenților), la praguri mai permisive de investire, un tratament favorabil din punctul de vedere al adecvării capitalului pentru instituțiile de credit și posibilitatea utilizării acestui instrument financiar ca garanție pentru obținerea de finanțare de la bănci centrale (din perspectiva investitorilor).

Prin această tranzacție, piața de capital românească se îmbogățește cu un nou tip de instrument financiar care permite instituțiilor de credit să atragă lichidități pe baza portofoliului de credite acordate și reprezintă materializarea unui efort colectiv de transpunere în practică a legislației pregătite împreună cu Asociația Română a Băncilor și Banca Națională a României. Acest efort nu a fost lipsit de provocările determinate de complexitatea acestui tip de tranzacție, care a presupus alinierea tuturor mecanismelor contractuale în care să își exercite prerogativele o multitudine de părți implicate – emitentul, agentul, reprezentantul obligatarilor”, adaugă Radu Ropotă.

O altă provocare întâmpinată în procesul de implementare a tranzacției a fost adaptarea cerințelor impuse de cadrul legislativ aplicabil din România la standardele pieței internaționale ce guvernează emisiunile de obligațiuni ipotecare și piața de capital în general”, menționează avocatul Georgiana Evi.

Echipa de avocați specializați în Piețe de Capital din biroul de la București este pe deplin integrată în rețeaua globală Clifford Chance și asistă emitenți de acțiuni și obligațiuni, precum și sindicate de intermediere în tranzacții de piețe de capital. Portofoliul recent include, printre altele, momente de referință pentru piața de capital din România:

  1. Emisiunile de obligațiuni DIGI: Asistență acordată consorțiului format din J.P. Morgan și Deutsche Bank în legătură cu emisiunea de obligațiuni în valoare de 350 milioane de euro lansată în 2016 de Digi Communications (DIGI), societatea care deține operatorul telecom RCS&RDS, precum și asistență acordată Citigroup în legătura cu o nouă emisiune de obligațiuni în valoare de 200 milioane de euro lansată în februarie 2019 și care urmează să fie consolidată cu obligaţiunile emise de DIGI în 2016.
  2. Listările de obligațiuni Globalworth pe bursele din București și Irlanda: Asistență acordată Globalworth Real Estate Investment Limited în legătură cu listarea obligațiunilor în valoare de EUR 550 milioane pe bursele din București și Irlanda din iulie 2017 și asistență acordată aceluiași emitent într-o tranzacție similară derulată în mai 2018, a doua emisiune de obligațiuni corporative în valoare de EUR 550 milioane – cele mai mari listări de acest fel din istoria BVB.
  3. Programul Global Medium Term Notes al României – Clifford Chance Badea a fost implicată în toate emisiunile de obligațiuni suverane de la lansarea programului, în 2011, dintre care menționăm:
  • Asistență acordată consorțiului bancar format din Citigroup Global Markets Limted, Erste Group Bank AG, ING Bank N.V, JP Morgan Securities plc și Societe Generale în legătură cu o emisiune de euroobligațiuni a Statului român în valoare de EUR 3 miliarde, cel mai mare împrumut luat până acum la o singură ieșire pe piețele externe (martie 2019).
  • Asistență acordată consorțiului bancar format din Citigroup, Deutsche Bank, HSBC Bank, J.P. Morgan și UniCredit Bank, în calitate de administratori ai primei emisiuni de managementul datoriei suverane lansată de România prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice (schimb de titluri) – o emisiune de obligațiuni suverane în valoare de 1,2 miliarde de dolari și o ofertă de răscumpărare a obligațiunilor suverane cu cupon de 6,750% și scadență în 2022 (iunie 2018).
Autor: Victoria Preda
Foto: Clifford Chance Badea/ Arhiva OZ

 

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply