Get this Widget

Primarul Gabriela Firea vrea să introducă microbuze şcolare în București

0

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, dorește ca și Bucureștiul să beneficieze de un program care vizează introducerea microbuzelor școlare. Pentru implementarea acestui proiect, edilul general a cerut sprijinul ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Doar o propunere am să-i aduc la cunoştinţă doamnei ministru Ecaterina Andronescu şi însoţită de rugămintea de a ne sprijini pentru implementarea unui proiect care considerăm că va ajuta la fluidizarea traficului sufocant din Capitală şi bineînţeles ne va ajuta şi pe noi în lupta împotriva poluării. (…) Am demarat un proiect pilot, suntem pe cale de a finaliza la Şcoala 195 din sectorul 3 al Capitalei, care are aproape 2.500 de elevi, una dintre cele mai mari şcoli din ţară, nu doar din Capitală, şi unde o pondere importantă o reprezintă elevii care nu vin din zonă, deci nu vin din cartierele care aparţin de sectorul 3 şi atunci ne-am gândit că ar fi o soluţie viabilă şi care să nu-i supere pe părinţi – pentru că foarte mulţi au de fapt flotant, deci nu au domiciliu, au reşedinţă în zonă – să punem la dispoziţie din partea Primăriei Generale un număr suficient de microbuze şcolare, cu acceptul părinţilor fireşte, astfel încât în fiecare dimineaţă şi după-amiază să nu se mai adune mii de maşini pe o străduţă îngustă dintr-un cartier din Bucureşti, replicând acest proiect pilot, fireşte, la cât mai multe şcoli din Capitală“, a spus Firea în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România.

Proiect avantajos pentru fluidizarea traficului din Capitală

Un astfel de proiect reprezintă un mare avantaj atât pentru elevi, cât și pentru traficul din Capitală.

Gabriela Firea a explicat faptul că în cele peste 200 de şcoli din municipiul Bucureşti vin elevi nu doar din municipiu, ci şi din zona metropolitană, din judeţul Ilfov şi nu numai. “Este un lucru cunoscut, nici nu ne propunem să venim acum cu o sugestie (…), spre exemplu copiii trebuie să meargă doar la şcolile din proximitate (…), îmi dau seama ce nemulţumire s-ar crea din partea părinţilor care consideră că e dreptul lor să-şi înscrie copiii la o şcoală mai bună“, a precizat primarul general.

La solicitarea Gabrielei Firea a fost realizată şi o hartă a zonelor cu cel mare mare trafic şi cea mai mare poluare.

Rugămintea la doamna ministru era de a ne sprijini în implementarea acestui proiect, pentru că vă mărturisesc că există o reticenţă. Vă daţi seama că suntem şi noi părinţi şi nu ne gândim să-i forţăm pe copii părinţilor care sunt mai mici, să spunem de clasa zero sau clasa întâi. Sunt convinsă că ei vor dori să vină la şcoală în continuare cu părinţii, dar poate măcar de la clasa a II-a sau a III-a până la clasa a VIII-a – pentru că elevii de liceu, de regulă, se deplasează şi singuri – cu acceptul părinţilor, să se poată realiza acest transfer de la domiciliu la şcoală şi pe urmă de la şcoală înapoi la domiciliu cu microbuzele şcolare, printr-un parteneriat dintre Primăria Generală a Capitalei, minister, inspectorat“, a spus Firea.

Astfel de modele funcționează foarte bine în alte capitale europene.

L-am văzut şi în alte capitale europene, sunt convinsă că poate fi replicat şi la alte municipii care sunt deja foarte aglomerate, blocate de trafic, cu un număr mare de înmatriculări, mai ales că, aşa cum ştim cu toţii, după ce a fost eliminată acea taxă s-au înmatriculat nu doar în Bucureşti, ci şi în întreaga ţară din nou foarte multe rable, rable din Europa, rable poluante şi care ne creează foarte multe probleme. Oricâte măsuri de dirijare a traficului am lua, oricâte măsuri de mobilitate, oricâte supralărgiri, poduri şi extinderi de şosele am face, acestea nu vor fi niciodată suficiente până la urmă, deci trebuie să fie luate şi alte tipuri de măsuri care să limiteze traficul, în special de la prima oră a dimineţii şi de la încheierea programului“, a punctat Gabriela Firea.

Ministrul Andronescu susține inițiativa primarului Firea

La rândul său, ministrul Ecaterina Andronescu a declarat că va susținea acestă inițiativă. Mai mult, a propus și adoptarea unei formule conform căreia nu toate şcolile să înceapă programul la ora 8.00.

Sunt de acord cu propunerea doamnei primar şi chiar mă gândeam – şi poate că acest lucru este valabil în mai multe oraşe – dacă am putea să gândim o formulă: nu toate şcolile să înceapă la ora 8,00. Să încercăm să decalăm programul în aşa fel încât să nu supraaglomerăm oraşele. Din punctul de vedere al ministerului, suntem extrem de deschişi spre propunerile dumneavoastră. (…) Problema cu microbuzele, propusă de doamna primar Gabriela Firea, funcţionează în Cluj şi funcţionează cu rezultate foarte bune. Poate fi o soluţie, un model pe care să îl avem în mai mute din oraşele noastre aglomerate“, a declarat Ecaterina Andronescu.

Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva OZ
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply