Get this Widget

Proiect derulat de Spitalul “Dr. Victor Gomoiu”. 400 de medici și asistente sunt instruiți în domeniul bolilor rare la copii

0

Spitalul Clinic de Copii “Dr. Victor Gomoiu”, în parteneriat cu Asociaţia PartNET, derulează un proiect care vizează instruirea unui număr de de 400 de medici şi asistente medicale în domeniul bolilor rare la copii. Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană (UE), iar sesiunile de instruire se vor axa pe ortopedie şi ORL pediatric.

Program de instruire pentru 400 de profesioniști

Proiectul “Creşterea competenţelor multidisciplinare a personalului medical în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii copiilor cu boli rare” urmărește îmbunătăţirea nivelului de competenţe a 400 de profesionişti din sistemul de sănătate din cele opt regiuni de dezvoltare ale României.

Vasile Apostol, directorul de programe al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), a explicat că vor beneficia de acest program 136 de medici specialişti, 24 de medici de familie şi 240 de asistenţi medicali.

ASSMB, prin Direcţia de Programe, va sprijini implementarea proiectului. (…) Ne asumăm să implementăm acest proiect (…) într-o perioadă de 12 luni; din punct de vedere al întinderii contractuale, avem la dispoziţie 22“, a adăugat Vasile Apostol.

La rândul său, managerul Spitalului “Dr. Victor Gomoiu”, Maria Enescu, a afirmat că proiectul aduce plus valoare unităţii pe care o reprezintă atât prin efortul celor de la Asociaţia PartNET de a ajuta în demararea şi continuarea lui, cât şi în ce priveşte în vedere aparatura care va fi cumpărată.

Un subiect tabu

Diana Ionescu, director medical la Spitalul “Dr. Victor Gomoiu” şi managerul proiectului, a atra atenția că tematica bolilor rare în pediatrie reprezintă “un subiect tabu”.

O boală rară înseamnă una regăsită la un număr mic de persoane. Conform statisticilor, în Europa o boală rară înseamnă 2 copii, că ne referim la copii, la 2.000 de naşteri, astfel încât tot timpul bolile rare, vizavi de axele noastre prioritare medicale, au fost lăsate la urmă. (…) Subiectul bolilor rare în pediatrie e un subiect tabu. E un subiect tabu şi din punctul de vedere al asociaţiilor de părinţi şi al asociaţiilor de pacienţi, care tot încearcă să scoată capul, dar pentru că sunt puţini niciodată nu au penetrat şi sunt un subiect tabu şi vizavi de managerii de spital şi vizavi de fondurile noastre, pentru că niciodată nu am putut să investim cât ne-am dorit în diagnosticul, tratamentul şi în urmărirea acestor copii, pentru că nu există fonduri nici pentru bolile obişnuite, ca să spunem aşa“, a menționat specialistul.

Proiectul este cofinanţat de UE, din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman. Valoarea totală a proiectului se ridică la 5.210.903,12 lei. Valoarea cofinanţării UE este de 4.400.086,59 de lei.

Autor: Sofia Filip
Foto: Pixabay.com
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply