19 martie 2024
3.6 C
București

Protestul transportatorilor de marfă

Transportatorii de marfă au ales ziua de vineri pentru a reacționa împotriva a ceea ce ei numesc „hărţuirea” autorităţilor fiscale. Astfel, ei vor circula cu viteză redusă pe cele mai importante artere de trafic din ţară.

După ce a fost lăsată pe cont propriu de ani de zile şi a dus greul economiei pe timpul pandemiei, industria transporturilor este hărţuită de autorităţile de control fiscale, care au decis reîncadrarea diurnelor acordate şoferilor ca venituri de natură salarială şi impozitarea acestora cu impozit pe venit şi contribuţii sociale. Controalele se efectuează, în cele mai multe cazuri, pe ultimii cinci ani, astfel că valoarea deciziilor de impunere rezultate se ridică la câteva milioane de euro la firmele cu parcuri în jur de 100 de camioane, depăşind cu mult cifra de afaceri pe 2-3 ani a acestor firme. Cu alte cuvinte, vorbim de sume imense, pe care în majoritatea cazurilor firmele sancţionate nu au fonduri din care să le achite”, atrag atenția transportatorii de marfă.

O altă revendicare o reprezintă eliminarea tratamentului fiscal discriminatoriu de care beneficiază angajaţii la stat faţă de privaţi. Este vorba de prevederile HG 714/2018, care oferă bugetarilor posibilitatea de a deconta, fără documente justificative, 230 de lei pe noapte pentru cheltuieli de cazare.

Transportatorii de marfă sunt preocupaţi şi de intenţia actualului ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de a introduce vinieta pe kilometru, după principiul „poluatorul plăteşte”, promovată intens de Comisia Europeană de ani de zile, dar neintrodusă în practică de nicio ţară europeană, ca urmare a taxelor de drum care ar creşte exponenţial pentru transportatorii de mărfuri, subliniază comunicatul citat. Potrivit transportatorilor, aceste creşteri s-ar reflecta în preţurile produselor la raft.

Protestul reunește transportatorii de marfă din asociaţiile APTE2002, Apulum Alba Iulia, ATM Bucovina, ARTRI, COTAR, FORT şi UNTRR.

Autor: Mihai Colț
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei