Au trăit intens, au cunoscut fericirea și tristețea, necazul și bucuria! Au parcurs ultimii 50 de ani doar mână în mână. S-au susținut unul pe altul, s-au înțeles și s-au completat, iar asta i-a ajutat să treacă mai ușor prin viață. Privind în urmă, recunosc faptul că nu le-a fost simplu să stea atât de mult timp împreună, dar nici nu ar schimba nimic din tot ce li s-a întâmplat în această jumătate de secol în care au fost soț și soție. Privesc cu speranță înainte! Nu-și mai doresc multe de la viață, vor doar ca anii pe care îi mai au de trăit împreună să le împlinească și mai mult familia pe care și-au construit-o și mai vor sănătate. Poveștile lor de viață se contopesc cu istoria României din ultimele cinci decenii. Ei știu foarte bine cum era „înainte”, dar văd și realitățile din prezent. Uneori își permit să compare cele două epoci, dar o fac fără a judeca, dorindu-și doar să determine generațiile mai tinere să fie mai cumpătate și un pic mai așezate.
Astăzi începem să vă spunem povestea unor familii cum rar ne mai este dat să vedem în prezent. Fiecare cuplu dintre cele incluse în acest grupaj vine cu propriile lecții de viață, lecții din care avem cu toții de învățat.
Ordinea Zilei a participat pe 4 iulie la un eveniment unic: recordul nunților la aur. Atunci, 47 de familii au sărbătorit într-un singur loc 50 de ani de căsătorie, o ocazie unică de a vedea cupluri care și-au construit relații durabile, care au știut să pună cărămidă peste cărămidă pentru a-și clădi o căsnicie trainică și care au învățat în timp să repare fiecare fisură care poate că și-a făcut loc în viața lor. Primul episod din această serie este dedicat familiei Stan.
O viață construită pe două linguri, două furculițe și un lighean
Alexandru și Maria Stan s-au cunoscut când erau niște copii. El avea puțin pe 19 ani și lucra la Industria Locală Buzău, iar ea abia împlinise 18 ani și era angajată la Filatura din același oraș.
„Era o frumoasă! O blondă, cu un păr lung”, își amintește cu lacrimi în ochi soțul. A văzut-o când se plimba pe Bulevardul Bălcescu din Buzău și i-a furat inima. A fost dragoste la prima vedere. Iubirea a fost atât de mare încât au vrut să se mute imediat împreună, dar gazda la care Alexandru Stan locuia nu i-a primit pe amândoi, până când nu aflau și părinții lor de planurile de căsătorie pe care le aveau.
„Tăticule, eu m-am însurat!”
Situația Mariei Stan nu era una tocmai fericită, era orfană de mamă, iar tatăl său se recăsătorise într-un sat din creierii munților, iar pe ea o trimisese la Casa de Copii. Așa că nu avea cui să-i ceară binecuvântarea pentru a-și întemeia o familie.
În schimb, părinții lui Alexandru Stan locuiau în Amaru și îl crescuseră cu respect față de cuvântul lor. Prin urmare, și-a ascultat gazda și a plecat împreună cu aceasta la țară pentru a vorbi cu tatăl și mama sa și pentru a le cere acceptul să se căsătorească. „Tata era tractorist și a venit de pe câmp, foarte târziu seara, undeva pe la 11 noaptea. Când a ajuns acasă, i-am spus direct: „Tăticule, eu m-am însurat!” Nici nu a vrut să audă, s-a supărat, m-a certat și a mers la culcare. Mama a culcat-o și pe gazdă într-una dintre camere și a încercat să aplaneze lucrurile. Dar a doua zi când m-am trezit să mă duc la autobuzul de cinci pentru a pleca la Buzău, tata deja era în picioare. „Ce faci, măi, te mai însori?!”- m-a întrebat tata. „Tăticule, și de vrei și de nu vrei eu tot mă însor””, își amintește Alexandru Stan.
Atunci când îmi povestește, plânsul aproape că îi oprește respirația. Sunt lacrimi pentru cei care acum nu mai sunt, dar și pentru vremurile trăite cândva.
Odată ajuns la Buzău, și-a adus mireasa acasă la gazdă și așa a început viața lor împreună. La nici o săptămână de la acest eveniment, părinții săi au venit de la țară să-i vadă și le-au cumpărat atunci două linguri, două furculițe și un lighean. „Nu erau nici ei prea pricopsiți, dar s-au gândit la noi. Știau că nu avem nimic și ne-au luat ce s-au priceput și ce și-au permis și ei”, subliniază Maria Stan, cea care astăzi spune că socrii i-au ținut loc de părinți.
Din modul în care vorbește despre ei îmi dau seama că i-a iubit foarte mult. De altfel, ea a fost cea care i-a îngrijit la bătrânețe și care le-a făcut tot ceea ce cere datina după ce nu au mai fost.
Familia Stan a plecat în viață de la două linguri, două furculițe și un lighean cumpărate de părinți, dar au ajuns să construiască o familie frumoasă. Au doi copii, doi băieți, unul de 50 de ani și altul de 40 de ani, iar de la ei au trei nepoți: de la unul o fată de 22 de ani, și de la celălalt un băiat și o fată de 13 și 11 ani.
„Minte cine zice că e numai lapte și miere!”
Viața le-a dat și bune și rele, dar de fiecare dată când le-a fost greu au știut să treacă peste toate umăr la umăr. „Eram doi copii! Am știut eu atunci când m-am căsătorit că o să ajungem să trăim 50 de ani împreună?! Am tras și în vremuri de sărăcie, dar am avut și bani mulți, dar nu am știut ce să facem cu ei. După revoluție, am avut bani dați de mașină și nu ne-am îndurat să-i scoatem și să-i investim. Eu, din cauza mea! Erau 70 și ceva de milioane, atunci puteai să-ți iei nu o casă, ci două case la țară. Nu ne-am îndurat de ei să-i scoatem, erau bani munciți și n-am vrut să-i cheltuim”, spune cu nostalgie interlocutorul Ordinea Zilei.
Secretul unei căsnicii de durată ni-l spune Maria Stan: „Dacă țipă celălalt, să taci tu!”. Admite faptul că viețile lor nu au fost „doar lapte și miere”. „Minte cine zice că e numai lapte și miere! Viața nu este așa.”.
Copiii lor trăiesc astăzi alte vremuri. Băieții au fost amândoi în Spania, iar când au revenit în țară au investit banii câștigați acolo în afaceri personale. Unul are o tiroliană, în Buzău, în Crâng, iar altul deține o frizerie și un magazin de unelte de pescuit. „O duc bine acum, dar s-au chinuit și ei prin străinătate. Cel mare, în momentul în care a plecat avea soția gravidă în câteva luni și s-a întors acasă atunci când a intrat fata la liceu. În tot acest timp, noi plecam periodic la ei acolo. Făceam cu rândul.”, precizează Alexandru Stan. „Și noi ne-am chinuit pentru ei. Ei nu au început de la zero. Am muncit să le luăm mașini la amândoi, nu noi- la mâna a doua, dar erau mașini. Să le dăm bani să-și facă societate….Dar nu ne pare rău, sunt copii buni și sunt bucuria noastră”, completează Maria Stan.
Viața i-a răsplătit pentru tot efortul depus. Se declară mulțumiți de ceea ce au trăit și spun fără ezitate că, dacă ar trebui să o ia de la capăt, ar proceda la fel. Cel care trage concluzia este soțul care, privind în urmă și analizând cele cinci decenii trăite împreună, spune doar atât: „Am avut femeie după sufletul meu!”.
Acest material a fost posibil datorită echipei Asociației C.A.R.a Pensionarilor Mizil. Toate familiile prezentate în acest serial sunt membre ale organizației C.A.R.P. Mizil
Autor: Ștefania Enache
Foto: Ordinea Zilei
