Get this Widget

Regiunea București-Ilfov: Bilet şi un tarif unic pentru călători

0

Primăria Capitalei informează că traseele din Bucureşti-Ilfov vor putea opera atât Societatea de Transport Bucureşti (STB), operatorii regionali, cât şi operatorii privaţi şi vor fi introduse un bilet şi un tarif unic pentru călători, urmând ca subvenţiile să fie acordate tuturor operatorilor.

Deciziile au fost luate miercuri în cadrul Consiliului Director al Asociaţiei de Dezvoltare pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (ADTPBI), prezidat de către primarul general, Gabriela Firea. La şedinţă au mai participat: prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, prefectul judeţului Ilfov, Marius Ghincea, preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache, şi mai mulţi primari ai unităţilor administrativ-teritoriale.

S-a stabilit că pe traseele de transport Bucureşti-Ilfov vor opera atât de Societatea de Transport Bucureşti (STB), fosta RATB, operatorii regionali aparţinând localităţilor membre ale Asociaţiei (Voluntari, Buftea şi Chitila), dar şi operatorii privaţi, în condiţiile asigurării aceloraşi standarde, indiferent de natura operatorului (public – STB, fost RATB, sau privat). Astfel, toţi operatorii vor presta serviciul de transport cu autobuze conforme, omologate pentru acest tip de serviciu, vor asigura respectarea orarului aprobat, curăţenia mijloacelor de transport şi alte aspecte care ţin de calitate şi siguranţă a călătorilor. În regiunea Bucureşti- Ilfov se vor introduce un bilet şi un tarif unic pentru călători, urmând ca subvenţiile să fie acordate atât STB, cât şi operatorilor regionali şi celor privaţi, astfel încât transportul să se desfăşoare la acelaşi cost şi în aceleaşi condiţii“, informează PMB.

Autor: Victoria Preda
Foto: Primăria București
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply