Get this Widget

ROBOR la trei luni a ajuns la 3,28%

0

Leul încearcă să oprească avântul euro, moneda națională înregistrând o ușoară apreciere față de cea europeană. În schimb, a pierdut teren în fața dolarului american, care a atins nivelul de 4,2 lei. Vești proaste vin și din zona ROBOR, indicele la trei luni ajungând la 3,28%.

Perechea euro/leu a înregistrat o ușoară scădere, media coborând de la 4,7576 la 4,7559 lei. Cotațiile au fluctuat între 4,749 și 4,762 lei, iar tranzacțiile de la ora 14.00 se realizau în jurul valorii de 4,756 lei.

Media dolarului american a urcat de la 4,1938 la 4,1941 lei, în timp ce cotațiile din piața locală fluctuau între 4,184 și 4,203 lei.

Moneda elvețiană s-a menținut pe piețele internaționale în culoarul 1,134 – 1,137 franci/euro, iar media ei a a coborât de la 4,1895 la 4,1867 lei.

A treia ședință consecutivă de creștere pentru ROBOR

În lipsa unor clarificări asupra modului în care va fi aplicată OUG 114, cunoscută și sub numele de „taxa pe lăcomie”, indicii ROBOR au cunoscut a treia ședință consecutivă de creștere.

Indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a urcat de la 3,25 la 3,28%, cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, de la 3,39 la 3,41%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a stagnat la 3,50%, iar cel la 12 luni s-a oprit la 3,55%.

Prețul aurului s-a stabilizat

Prețul unciei de aur a scăzut pe piețele specializate de la 1.346 dolari, acum două zile, la 1.330 dolari, ceea ce a adus la întreruperea creșterii cursului pe piața locală. După patru ședințe consecutive de creștere, BNR  a anunțat o valoare a gramului de 180,0916 lei, după ce a urcat miercuri la 181, 3376 lei.

Perechea euro/dolar a variat pe piețele internaționale între 1,1320 și 1,1367 dolari, în ușoară scădere față de acum două zile

După creșterea de acum două zile la 3.912 dolar indicele bitcoin calculat de Bloomberg a coborât la 3.891 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00. Rubrica este realizată de Radu Georgescu – DOMUS M&D

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply