Get this Widget
Mountain View
Mountain View

ROCKWOOL începe construcţia fabricii de vată minerală bazaltică de lângă Ploieşti

0

Grupul ROCKWOOL începe lucrările de construcţie la fabrica de vată minerală bazaltică din județul Prahova, proiect ce implică o investiție inițială de aproximativ 50 de milioane de euro. Constructorul selectat de ROCKWOOL pentru dezvoltarea primei sale unități de producție din România este CON-A, una dintre cele mai mari companii de construcţii cu capital românesc, care are peste 25 de ani de experiență pe piața locală.

Fabrica ROCKWOOL va fi amplasată pe un teren de aproximativ 30 de hectare, în parcul industrial Ploieşti West Park din localitatea Ariceștii Rahtivani, în apropiere de Ploiești, și va genera în jur de 150 de locuri de muncă direct și alte 300 în mod indirect, pentru servicii și logistică.

„Ne bucurăm că putem da startul lucrărilor pentru această fabrică, ştim cât de mult o aşteaptă clienţii noştri. Această unitate de producţie este, în primul rând, un angajament faţă de ei, ne va ajuta să fim mai aproape de proiectele lor din România și să le livrăm mai rapid produsele de care au nevoie. Începerea construcției vine într-un context bun. Vedem o cerere tot mai mare pentru produsele noastre care ajută clădirile să economisească energie, să fie sigure la incendiu şi să ofere un confort sporit. Mulțumim autorităților pentru sprijinul acordat, ne bucurăm că au înțeles importanţa acestui proiect pentru economia și comunitatea locală”, declară Florin Popescu, Business Unit Director, ROCKWOOL Balkans.

Producția de vată minerală din fabrica ROCKWOOL de lângă Ploiești va începe în anul 2019. Cea mai mare parte a materiei prime va proveni din România, iar serviciile de logistică şi forța de muncă angajată direct de ROCKWOOL sau de companiile subcontractante vor fi majoritar locale.

Serviciile de supervizare şi management pentru execuţia lucrărilor din şantier vor fi asigurate de compania Blue Projects.

Grupul ROCKWOOL a anunțat, la finalul anului trecut, investiția într-o fabrică de vată minerală bazaltică în județul Prahova, parte a planului său de a deschide noi capacităţi de producție în Statele Unite ale Americii, Suedia și România.

Autor: Mihai Colț
Foto: ROCKWOOL

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply