Get this Widget

Românii sunt nemulțumiți de jobul pe care îl au și vor să-și schimbe profesia

0

Românii sunt nemulțumiți de jobul lor, doi din cinci angajați declarând că iau în calcul o schimbarea locului de muncă, în timp ce un salariat din cinci susține că se se gândește chiar la o schimbare de carieră, considerând că lucrează în domeniul nepotrivit.  Mai mult, 10% dintre cei intervievați au spus că se gândesc să își caute de lucru în afara țării.

Românii sunt nemulțumiți de jobul lor în principal din cauza salariului pe care îl primesc pentru munca prestată arată un sondaj realizat de BestJobs. Alte motive ale nemulțumirii pleacă de la lipsa oportunităților suficiente pentru dezvoltare profesională (39%) sau de la nevoia de schimbare a angajatorului, a mediului de lucru ori a echipei (28,5%).

Alți aproape 18% dintre cei care se gândesc să-și schimbe jobul nu se simt motivați în poziția actuală, 14% își doresc mai mult timp liber, iar pentru 10,7% dintre respondenți este dificil să avanseze în cadrul companiei. Nu în ultimul rând, aproximativ 27% susțin că nu le place ceea ce fac sau consideră că domeniul în care lucrează nu se potrivește cu aptitudinile lor profesionale, majoritatea fiind din rândul angajaților care se gândesc la o reconversie profesională.

Când evaluează o nouă oportunitate de job, cele mai importante două criterii sunt, la egalitate, salariul și beneficiile extra-salariale împreună cu programul de lucru, pentru circa 86% dintre respondenți. Urmează domeniul de activitate al companiei, de care țin cont 39,3% dintre angajați, și proximitatea biroului față de casă, care contează la fel de mult ca perspectivele de dezvoltare în cadrul companiei, după cum au punctat 32% dintre respondenții sondajului BestJobs. Totodată, candidații mai evaluează poziția în piață și reputația angajatorului (14,3%) și inclusiv părerile despre angajator din social media (7,7%).

Interesant este că, în premieră, programul de lucru contează la fel de mult ca pachetul salarial la evaluarea unei oferte de job. Cu alte cuvinte, oamenii pun tot mai mult preț pe echilibrul dintre viața la job și timpul personal, pe care nu mai sunt dispuși să-l sacrifice atât de ușor în folosul companiei. În plus, generația tânără este mult mai flexibilă și dispusă la schimbări radicale în carieră, pe care le vede ca pe o provocare, dar și ca pe un mod de a-și descoperi talentele. De aceea vedem un procent atât de mare de salariați care vor să își schimbe jobul sau, mai mult, să ia decizia radicală de a-și schimba complet domeniul de activitate”, a declarat Călin Fusu, CEO al companiei de recrutare BestJobs.

Flexibilitatea când vine vorba despre programul de lucru, dar și în ceea ce privește evoluția profesională în cadrul companiei, este principalul beneficiu pe care și-l doresc de la un potențial angajator aproximativ 68% dintre cei chestionați, urmat de posibilitatea de a lucra de acasă (52%), precum și de acordarea mai multor zile de concediu de odihnă (44%).

Totodată, jumătate dintre respondenți și-ar dori de la viitorul angajator abonamente la clinici medicale private și programe de dezvoltare/training-uri.

Un sfert dintre salariați pun preț pe programele de reduceri pentru serviciile oferite de către partenerii agreați ai companiei, alți 17,8% vor abonamente la săli de sport, iar 7,2% și-ar dori un spațiu pentru recreere la birou.

Efectele negative ale majorării salariului minim

De cealaltă parte, peste jumătate dintre angajatorii care au răspuns sondajului au declarat că, în urma creșterii salariului minim pe economie de la 1 ianuarie, vor lua măsuri pentru reducerea cheltuielilor cu personalul.

Astfel, aproximativ un sfert dintre angajatori iau în calcul reduceri de personal, fie prin comasarea anumitor funcții/responsabilități, fie prin restructurarea anumitor poziții sau prin automatizarea de procese care ar elimina resursa umană aferentă, iar alți 14% analizează restrângerea pachetelor de beneficii extra-salariale. Pentru 12% dintre companii, majorarea salariului minim va determina cel mai probabil înghețarea altor creșteri salariale planificate la nivel de companie pentru acest an. Restul de 49% nu prevăd vreun impact pe care salariații să îl resimtă.

Efervescența pieței muncii determină însă mulți angajatori să continue procesul de recrutare și în 2019, atât pentru poziții noi, cât și pentru acoperirea pozițiilor existente pe care se înregistrează fluctuații de personal. Cei mai mulți angajatori (44%) estimează că vor deschide până în 10 poziții noi în primul semestru din 2019, iar 37,2%, între 10 și 50 de poziții, existând totodată și cazuri unde vor fi deschise peste 100 de poziții.

O treime dintre pozițiile noi vor fi acoperite de un singur candidat, în timp ce pentru aproximativ jumătate companiile caută să recruteze între 2 și 5 angajați. Deși angajații speră la salarii mai mari de la viitorul job, cei mai mulți angajatori (46,5%) spun că ofertele salariale ale companiei vor fi similare celor din 2018.

Numai un sfert dintre companii spun că vor oferi un salariu mai mare cu până la 5%, alți 16,3% vor crește ofertele salariale cu 6-9%. Există însă și angajatori pregătiți să ofere salarii cu 10-15% mai mari noilor angajați anul acesta (7%) sau chiar cu 20% mai mari (2,3%).

În privința beneficiilor extra-salariale noi pe care le vor oferi salariaților în acest an, companiile au precizat că acestea vor fi: petreceri pentru angajați (11,7%), teambuilding-uri (10,7%), prime pentru ocaziile speciale (10,2%), bonuri de masă (10,2%), abonamente la clinici medicale private (8,8%), cursuri și training-uri de dezvoltare personală (8,3%). Doar 5,4% dintre angajatori spun că vor oferi program flexibil, iar mai multe zile de concediu de odihnă vor fi acordate de către 3,4% dintre respondenți. Printre beneficiile ce vor mai fi acordate se numără transport gratuit, fructe și/sau cafea gratuite la birou, abonamente la săli de sport etc.

Autor: Mădălina Lazăr
Foto: Pixabay.com
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply