Get this Widget

Romeo și Julieta la Mizil

0

Romeo și Julieta – cele două personaje shakespeare-iene și povestea lor de iubire – au influențat numeroase generații de creatori de artă și literatură de pe tot cuprinsul mapamondului, devenind portdrapelul iubirii universale.

În ziua de astăzi, povestea cuplului de amorezi din Verona a devenit principalul clișeu care descrie trăirile romantice dintre doi tineri, la fel de utilizat în descrierea amorului din literatură sau artă precum popularul mesager al dragostei, Cupidon.

Astfel, fenomenul a ajuns – în mod firesc – și pe meleagurile noastre unde a găsit mediul propice dezvoltării și în acest fel, am asistat la adaptări dintre cele mai diverse ale acestuia.

George Ranetti a pus orașul Mizil pe harta comediei românești

Poate cel mai interesant exemplu în acest sens este reprezentat de apariția în anul 1907 a comediei adaptate, cu titlul: Romeo și Julieta la Mizil semnată de George Ranetti, care a reușit, astfel, să așeze micul oraș prahovean pe harta comediei românești.

La un secol distanță, în anul 2007, avea să debuteze Festivalul de Epigramă și Poezie din Mizil, care a preluat titlul operei respective, constituindu-se totodată și într-un omagiu adus autorului său, un personaj care a devenit el însuși legendar, ziaristul, poetul și publicistul George Ranetti (care semna uneori cu pseudonimul… Romeo), de numele căruia se leagă porecla nu mai puțin celebrei Mița Biciclista, dar și alte întâmplări din perioada Bucureștiului romantic, precum și o operă interesantă.

Manifestarea literară s-a dovedit un succes, readucând în memoria publică, timp de două zile pe an, cât durează festivalul, cele două iubărețe personaje veroneze sub personificarea operelor din concurs.

Deși orașul Mizil nu are rezonanța unor nume istorice ca Alba Iulia sau Curtea de Argeș, unde acum ceva timp în urmă se scria istorie, aici, în micul orășel prahovean cu aproximativ 15.000 de locuitori, s-a scris bine literatură.

Dacă amintim nume ca I. L. Caragiale, care a dedicat Mizilului una din schițele sale (O zi solemnă), sau Geo Bogza, care scria în chiar primul paragraf al lucrării sale intitulate: 175 de minute: „Nu am câtuşi de puţin intenţia să glumesc, atunci când voi afirma că una dintre marile dorinţe ale vieţii mele a fost să vizitez Mizilul“, putem conchide că Mizilul poate candida cu succes la titlul de oraș cu rezonanță literară puternic vascularizată.

De la un simplu concurs la un festival internațional

În timp, evenimentul cultural de care aminteam mai sus a evoluat, metamorfozându-se din Concursul Național de Poezie, Epigrame și Calambururi „Romeo și Julieta la Mizil“, cum se numea la prima sa ediție, în Festivalul Internațional de Poezie și Epigramă „Romeo și Julieta la Mizil“, reușind să-și consolideze și să-și dezvolte poziția, cu participanți tot mai mulți și de seamă din lumea culturală și chiar, științifică, membri ai Academiei Române și ai unor instituții de învățământ superior, care prin prezența lor, au certificat nivelul acestui eveniment, scriitori profesioniști, dar deopotrivă și amatori din țară și străinătate.

Amintim doar câteva nume ale unor personalități care au trecut, în ultima vreme, pragul acestui regal literar, cu accent umoristic, pentru a crea reperele necesare creionării unui tablou obiectiv legat de acest festival: academicienii Solomon Marcus, Alexandru Dabija, Gheorghe Brezeanu, Vasile Tărâțeanu, cunoscutul matematician și scriitor Alexandru Mironov, poetul George Stanca, soprana Daniela Vlădescu, cantautorul Mircea Vintilă, ziaristul Sorin Roșca Stănescu sau profesorul universitar și literatul Ștefan Cazimir, alături de mulți alții.

Pentru o bună percepție a evenimentului trebuie menționată participarea foarte diversificată, din punct de vedere geografic, ediția anterioară având înscriși, în cadrul celor două secțiuni, Poezie și Epigramă: 481 de concurenți din 13 țări (Austria, Canada, Cehia, Elveția, Franţa, Germania, Israel, Italia, Portugalia, Spania, Scoţia, Spania, Ucraina), plus România și Republica Moldova, iar cele 11 ediții din anii trecuți, totalizând aproximativ 4.000 de participanți români și străini (ultimii, din 20 de țări).

În acest moment, festivalul – ajuns la a douăsprezecea ediție – continuă în aceeași formulă, consacrată, cu două secțiuni (epigramă și poezie) la care participanții (tinerii de orice vârstă, cum se menționează cu tâlc în anunțul oficial al festivalului) și de oriunde ar fi – s-au putut înscrie în condițiile impuse de organizatori.

În joc, alături de talentul concurenților și pasiunea pentru literatură, sunt și premii în valoare de 3.200 de lei pentru cele două secțiuni, 6 trofee, aproximativ 120 de medalii și în jur de 400-500 de diplome care se vor acorda în cadrul festivității sau, după caz, prin poștă și prin e-mail.

Dacă premiile nu constituie niște stimulente financiare foarte atrăgătoare ci mai degrabă unele simbolice, importantă este validarea de către profesioniștii genului, aflați în juriu, a unor lucrări valoroase, răsplătite cu trofee care rămân înscrise în palmaresul celor care le-au înscris în concurs.

De altfel, cele mai apreciate creații literare ale festivalului vor fi incluse și în paginile unei antologii care completează concursul propriu-zis.

Invitații ediției din ianuarie 2019 sunt președintele Academiei Române, academician Ioan Aurel Pop și președintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Arcadie Suceveanu.

Am considerat util ca în finalul acestui reportaj să adresăm câteva întrebări lămuritoare principalului organizator al festivalului, Laurenţiu Bădicioiu, doctor în filologie:

Cum puteți comenta parcursul festivalului de la George Ranetti la Laurențiu Bădicioiu? Există un tipar inițial care s-a păstrat sau acum vorbim despre altceva?

În raport cu dramaturgul și jurnalistul, editorul scriitorul de presă umoristică românească din perioada antebelică și interbelică George Ranetti, eu sunt un simplu cititor, un sporadic, dar însetat consumator de umor. Scrisul lui Ranetti era unul (considerat în epocă) spectaculos, provocator și, nu de puține ori, sentențios. Poate de aceea „Furnica“, revista satirico-umoristică pe care a condus-o (şi a scris-o, în cea mai mare parte singur)  a fost ca un vector al comicului românesc interbelic. Acum câțiva ani știam despre Ranetti doar că este născut în Mizil. Ulterior,  câteva informații disparate în legătură cu el mi-au atras atenția și m-au făcut să privesc cu mai mare atenție la acest scriitor născut în 1875 la Mizil, localitatea mea natală. A contat și ca un imbold  care a cântărit mult în a mă face să accept provocarea înscrierii acum trei ani la doctorat la Universitatea din București. Am intuit că Ranetti a fost o figură importantă a umorului și satirei românești, iar intuiția mea s-a dovedit corectă ulterior când, după ce am parcurs aproape integral colecția publicației „Furnica“, pe care a condus-o timp de aproape 30 de ani în perioada antebelică și interbelică, am înțeles rolul important pe care l-a avut Ranetti în manifestarea și evoluția comicului românesc în publicistica românească din primul sfert al secolului al XX-lea.

Dacă facem un arc retrospectiv peste timp, care crede organizatorul de azi al festivalului că au fost premisele dezvoltării unui astfel de proiect, în contextul cultural al epocii respective?

Organizez acest festival împreună cu colegul meu, profesorul de matematică Victor Minea, care este și directorul Liceului Teoretic „Grigore Tocilescu“,  liceu în care activez de 21 de ani. Împreună, am inițiat și coordonat acest festival încă din 2007. În acel an, întorcându-mă de la un examen de bacalaureat, citeam „Romeo și Julieta la Mizil“, o parodie la tragedia shakespeariană scrisă de mizileanul George Ranetti și reeditată la 100 de ani de la publicarea ei. Mi-a plăcut titlul și am intuit potențialul cultural pe care-l puteam fructifica local, zonal și, eventual, național. I-am propus d-lui director să organizăm un concurs literar cu această denumire. A fost imediat de acord, fiind și un entuziast. Așa a apărut ediția I, ediție la care au fost 37 de concurenți, dar care a avut la secțiunea Epigramă câștigător un concurent de top: dl. prof. univ. dr. ing. Corneliu Berbente. Peste patru ani aveam 600 de concurenți la ambele secțiuni, Poezie și Epigramă. De atunci au venit  la festival, la Mizil: academicianul Solomon Marcus (de trei ori), Mircea Ionescu-Quintus, Mircea Dinescu, Corneliu Leu, acad. Nicolae Dabija, acad. Vasile Tărâțeanu (de la Cernăuți), Daniel Cristea-Enache, Dan C. Mihăilescu, Mihai Stănescu, Lucia Olaru Nenati, Sorin Preda, Nicolae Dragoș,  Alexandru Mironov, Ecaterina Andronescu, Sorin Roșca Stănescu, prof. dr. Doru Dumitrescu, inspectorii școlari generali, Nicolae Angelescu, Horia Toma, Gheorghe Matei, Gheorghe Borovină şi mulţi alţii.

A influențat George Ranetti umorul românesc sau epigrama prin activitatea sa, inclusiv de organizare a acestui festival?

L.B.: Cum am spus, în  primul sfert al secolului trecut, Ranetti şi publicaţiile pe care le-a condus, în primul rând „Furnica“, dar au mai fost şi altele precum „Zeflemeaua“ sau „Ghimpele“ (când „Furnica“ era suspendată, 1916-1918), au făcut epocă. A influenţat evoluţia revistelor satirico-umoristice româneşti în primul rând prin faptul că revistele sale acordau spaţii mari imaginilor – desene, caricaturi, ilustraţii umoristice, evidenţiind înclinaţia publicului către iconologia umoristică şi mai puţin către text. Ranetti era în acea epocă un pamfletar, satiric, epigramist chiar şi un umorist apreciat şi temut de personalităţile politice sau mondene ale vremii. El este cel care, prin insistente campanii de presă, a impus atenţiei colective personalităţi cărora le „lipea“ porecle rezonante, intrate în mentalul colectiv, în folclorul bucureștean: Mița Biciclista-Maria Mihăescu, Macabronski-Macedonski, Dom’ Paladu, Madam Smara etc.

Pe de altă parte, este evident că festivalul nostru are ca fundament titlul parodiei sale, „Romeo și Julieta la Mizil“, titlu pe care, grație evoluției festivalului, l-am impus, spun unii, ca pe un brand cultural.

Umorului actual îi lipsește… seriozitatea!

De ce avem nevoie de un astfel de eveniment?

Vă răspund printr-o întrebare: de ce avem nevoie de cultură? Pentru a simți că suntem ființe evoluate, care trăiesc și pentru bogăția sufletului, nu doar pentru acumulări materiale, necesare și ele dealtfel… Un astfel de eveniment este necesar pentru a polariza energii creatoare din genul liric, dar și pentru a lărgi orizontului comicului, reprezentat aici de o specie-regină a lui, un summum al comicului scris, anume epigrama, sinteză a tuturor procedeelor comicului. Ne adresăm tinerilor, elevi și studenți, aceștia fiind înclinați mai ales către divertismentul facil, nu din vina lor, și mai puțin spre umorul de calitate, ca atribut al inteligenței celui care-l practică sau a celui care-l „decodează“.

Există evoluție literară în umor, are epigrama ceva nou de spus?

L.B.: Pe baza unor cercetări întreprinse, am găsit că între gustul public interbelic față de manifestările, forma şi conţinutul umorului românesc și cel contemporan există un fir roșu care le unește: înclinația către umorul facil, către divertisment. Aveţi drept exemplu emisiunile de Revelion care sunt de divertisment 100%. Umorul de calitate, cuvântul de spirit, ironia, pamfletul, autoironia, parodia sunt aproape inexistente în mass media, cea care era cândva watchdog-ul societăţii. Astăzi a coborât ștacheta atât de mult încât întâlnim aproape peste tot numai can-can, talkshow-uri de proastă calitate, divertisment grosolan sau vizând chiar pornografia.

Ce lipsește umorului actual?

Umorului actual îi lipsește… seriozitatea! Paradoxal, așa este. Umorul presupune inteligența celui care-l crează, pe de o parte, și implicarea intelectuală (deci tot despre inteligență și cultură vorbim) a receptorului, a consumatorului de umor. În societatea modernă nevoia de râs (ca terapie pentru uitarea/estomparea/amânarea problemelor existențiale) se satisface fie privind un program de televiziune fie un stand-up comedy fie un spectacol de circ, un film sau colțul vesel dintr-o publicație. Toate sunt unite printr-o trăsătură comună: recepția unilaterală a acestor „produse“ rizibile și nu relaționarea cu generatorii de comic. Cu alte cuvinte, râsul este binevenit (ca practică sănătoasă) pentru oricine, dar de la o distanță protectoare a propriului sine. În acest mod, comicul începe să fie golit de sensul său profund, bazat pe umor, ironie, spirit etc. care sunt înlocuite, pentru a fi mai accesibile, de amuzament, veselie, haz, divertisment, scopul râsului reducându-se la relaxarea de moment și nu la a oferi și momente de reflecție mai adâncă referitor la sensurile vieții. Comicul, realizat cu „uneltele“ sale consacrate, umorul, ironia, auto-ironia, jocul  de spirit, grotescul etc. şi-a găsit locul şi în acest spaţiu virtual, într-un nou format, mult mai accesibil, putând fi distribuit până în cele mai îndepărtate colţuri ale planetei în câteva secunde.

Cred că pe termen mediu, și datorită acestei (r)evoluţii informaţionale, comicul, ca dealtfel cultura și civilizația, adică tot ceea ce ţine de specificitatea unei naţiuni, va deveni transnaţional, uniformizându-se, dispărând treptat fundalul cultural naţional şi, prin aceasta, specificul care făcea să existe în cultura universală, printre altele, un umor românesc, englezesc, german, franţuzesc etc. Mai cred că, datorită forţei noului instrument de comunicare planetară, numit generic New Media, comicul va suporta o mutaţie din punct de vedere estetic şi se va transforma tot mai mult în divertisment, așa cum am mai afirmat la începutul răspunsului meu.

Un mesaj către cititori la final de interviu.

În primul rând, vă mulțumesc pentru că mi-ați dat ocazia să mă adresez publicului Dvs.!

L-aș cita pe Caragiale cu o urare care-mi place mult (este semnalată în bogata corespondență cu Paul Zarifopol: „Fiți sănătoși și veseli!“

Ținând cont de faptul că o personalitate ca scriitorul I. L. Caragiale făcea destul de des popasuri „de creație“ prin acest oraș, putem spune că Mizilul are undeva în ADN-ul său ancestral un soi de sămânță a umorului românesc sau poate aici există o formă de atracție către acest gen literar în aparență simplu, dar de fapt, foarte pretențios, un virus care a contaminat suflarea românească aflată aici, transformând-o în purtătoarea unui talent deosebit pe care poate doar exegeții îl vor putea desluși pe de-antregul și etala în mod sistemic.

Autor: Bogdan Jugănaru
Foto: Arhiva Festivalului Internațional de Poezie și Epigramă „Romeo și Julieta la Mizil“

 

 

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply