Get this Widget

Săptămâna modei de la New York: Patru decenii de Escada

0

Marca germană Escada şi-a aniversat împlinirea a 40 de ani cu prima sa defilare din istorie, în cea de-a patra zi a Săptămânii modei de la New York, relatează luni EFE.

Escada a dorit să aniverseze patru decenii de existenţă cu primul său podium, un show intim desfăşurat în clădirea Armory de Park Avenue, din Manhattan, în care a desfăşurat un scenariu care amintea de o cursă de cai, cu un podium acoperit de iarbă şi bănci pentru invitaţi amintind de cele de pe un hipodrom.

Colecţia noului director de creaţie al mărcii, Niall Sloan, s-a evidenţiat prin culorile vii, de la galben la muştar, roz fucsia, albastru turcoaz, sau verdele smarald, atât pentru fuste cât şi pentru pantaloni, scrie AGERPRES.

Aceleaşi culori în combinaţie cu romburi mari au fost folosite pentru cămăşi şi rochiile lejere din ţesături mătăsoase, care aminteau de uniformele jocheurilor precum şi imprimeurile în dungi pentru fustele mini sau jachetele stil pilot.

Sloan nu s-a inspirat doar din stilul jocheilor, ci şi din stilul clasic al femeilor din anii 80, cu rochii strânse în talie şi umerii marcaţi sau deux-pieces-rile cu fuste conice, blaizere sau sacouri având imprimate buline mari albe pe fond maro.

Pentru seară, Escada propune combinaţii de roz cu negru pentru fuste din materiale fluide din mătase, imprimate cu buline, cu talia bine marcată şi intarsii de volane pentru a da mai multă mişcare.

Foto: Escada
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply