Get this Widget

Săptămâna Modei de la New York

0

Săptămâna Modei de la New York a fost deschisă de miercuri seară de americanul Tom Ford, care a venit în fața publicului cu o colecție plină de rafinament. A urmat casa Ralph Lauren, care a iesit joi pe podium cu o propunere pentru primăvara lui 2019 dominată de croieli elegante pentru care a folosit ţesături luxoase şi sofisticate în negru şi auriu.

Un Tom Ford tot mai rafinat

Colecția prezentată anul acesta de designerul american Tom Ford este una rafinată, fiind inspitată din colecţia toamnă-iarnă 1996, pe care a realizat-o pentru Gucci. Tom Ford a amintit că acela a fost anul care l-a confirmat în lumea modei.

Mai multe rochii lungi şi foarte fluide cu spatele gol au reamintit miercuri seară de seria de articole vestimentare albe, prezentate la Milano de designerul texan.

O altă trimitere evidentă la acea colecţie, taiorul-pantalon roşu purtat de manechinul vedetă Gigi Hadid, este o replică a aceluiaşi ansamblu prezentat în urmă cu 23 de ani.

Abordarea lui Tom Ford s-a rafinat, devenind mult mai îndrăzneață comparativ cu acum 23 de ani. Dovadă stau decolteurile mai obraznice, taioarele mai cambrate şi pantalonii în carouri.

În ceea ce priveşte materialele, Tom Ford s-a aventurat, dincolo de mătase şi catifea, în domeniul costumelor masculine din piele şi al paltoanelor din blană, probabil artificială, întrucât designerul a promis, în urmă cu un an, că va folosi cu moderaţie blana naturală în creaţiile sale.

Singura notă flamboaiantă s-a rezumat la pălării din blană cu boruri largi, care au reamintit de marii gangsteri din Harlem din anii 1970.

Ralph Lauren în negru și auriu

Casa de modă Ralph Lauren a venit cu o colecție  dominată de croieli elegante pentru care s-au folosit ţesături luxoase şi sofisticate în negru şi auriu. Manechinele îmbrăcate în sacouri şi pantaloni cu pense, pardesie şi rochii plisate, sau cu o capă pe umeri au defilat într-un spațiu cu totul special.

Prezentarea a avut drept scenă una din cafenelele la modă din Manhattan de pe exclusivista Madison Avenue, devenită cu această ocazie ”Ralph’s Coffee”, şi decorată cu mese clasice din marmură albă, oglinzi mari şi candelabre de cristal.

Auriul strălucitor și negrul  au dominat  întreaga colecţie prezentată de Ralph Lauren. Chiar creatorul a decorat elementele aurii care au împodobit manşetele jachetelor, cataramele de la centuri, borsetele aurii purtate transversal şi pantofii, dar mai ales cerceii voluminoşi care au încadrat chipul manechinelor.

În ce priveşte materialele, s-au evidenţiat mai ales paietele care au împodobit rochiile şi topurile până în talie, mătasea naturală pentru cămăşile fluide, şi tulul transparent care dădea volum pantalonilor ampli.

Pentru o ţinută de zi, designerul propune combinezoane elegante şi costume-pantalon în alb imaculat de inspiraţie marină sau fustele şi rochii negre având imprimate flori mari albe.

Săptămâna Modei de la New York va dura până pe 13 februarie.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Tom Ford Facebook/ Ralph Lauren Facebook

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply