Accesul românilor la cele mai noi terapii lansate pe piață este aproape imposibil, un lanț întreg de factori generând această situație. Și atunci când marile companii de medicamente doresc să vină în mod GRATUIT în sprijinul unor pacienți aflați în suferință, birocrația din România este cea care pune piedici majore în fața unui astfel de demers, condamnându-l din start pe bolnav.
“Problema este reală – medicamentele de ultimă generație nu sunt disponibile imediat pentru pacienți și sunt lansate doar ulterior în România și uneori deloc. Metodologia actuală de stabilire a prețurilor joacă un rol, taxa clawback joacă un rol, metodologia HTA joacă un rol, bugetul pentru Sănătate joacă un rol. Va fi nevoie de multă muncă și de angajament din partea Guvernului pentru a ajunge din urmă piața din Uniunea Europeană. Nu se va întâmpla peste noapte, dar sperăm că România va face progrese semnificative în acest sens. Ca și parte a UE, toți românii ar trebui să aibă acces la aceleași tratamente ca și cei din celelalte țări comunitare”, declară, pentru Ordinea Zilei, Schalk Opperman, general manager al diviziei Biopharma, Merck România.
Birocrația ne omoară cu zile
Procedura greoaie existentă în țara noastră pune efectiv în pericol viețile pacienților, dreptul acestora de a se trata fiind călcat în picioare de un sistem excesiv de birocratic. Schalk Opperman dă ca exemplu lista medicamentelor compensate și gratuite, un studiu de piață concluzionând faptul că dintre moleculele inovative înregistrate de către EMA, numai 38 au fost compensate până în anul 2016. Până și bulgarii stau mai bine ca noi la acest capitol, în țara vecină fiind compensate, în același interval de timp, 74 de molecule. “Mă tem, de asemenea, că România începe să piardă din medicamentele de generație anterioară din cauza anumitor metodologii de stabilire a prețurilor și taxei clawback, iar acest fapt duce la limitarea opțiunilor de tratament atât pentru medici, cât și pentru pacienți”, atrage atenția reprezentantul Merck România.
Grupul Merck este unul dintre cei mai importanți actori din industria globală a medicamentelor, investind anual aproximativ două miliarde de euro în cercetare și dezvoltare. În mod normal, de aceste investiții ar trebui să beneficieze și bolnavii din România. Cu greu însă un pacient român are această șansă, chiar statul fiind cel care pune reale bariere în fața științei.
“Avem în acest moment aprobat în România singurul medicament imuno-oncologic cu indicația de carcinom metastatic cu celule Merkel. De asemenea, vom avea un nou tratament pentru scleroză multiplă, însă conform legislației actuale și uitându-ne la istoric, va dura între 12 și 18 luni înainte ca pacienții români să poată beneficia de acest medicament inovator, care va schimba total paradigma de gândire în tratamentul pacienților cu scleroză multiplă”, punctează Schalk Opperman.
Chiar dacă există o metodologie HTA în urma căreia medicamentele sunt evaluate într-un interval de timp de aproximativ trei luni , s-a constatat că în realitate poate dura și până la 3-4 ani până la compensarea efectivă a medicamentului și punerea lui la dispoziția pacientului român.
Mediul economic are nevoie de stabilitate la nivel național
Grupul german Merck pune medicamente la dispoziția românilor din 2007, fiind reprezentat în țara noastră prin Merck România. Anul trecut compania a rulat pe piața locală afaceri de 173 milioane lei, în creștere cu 22% față de 2016. Pe acest fond, firma își propune o dezvoltare cât mai susținută în țara noastră.
“A durat aproximativ 5 ani pentru a convinge sediul nostru central din Germania că putem să preluăm businessul de cardiologie și boli metabolice de la un distribuitor local și am reușit să facem acest lucru începând cu luna ianuarie 2017. Am reușit astfel să angajăm încă 25 de persoane pentru a gestiona această afacere. Acest lucru a dus la creșterea numărului de angajați, dar și la o creștere bună a vânzărilor noastre. Am crescut veniturile cu aproximativ 22%, dar în mod evident și s-au majorat și costurile. Suntem însă încrezători că este o investiție pe termen lung care merită. Avem nevoie doar de un mediu politic și economic stabil pentru a putea realiza acest lucru.Companiile farmaceutice au o strategie de investiții pe termen lung, cu multe costuri asociate. Însă mediul imprevizibil îngreunează filialele locale să-și convingă sediul central să investească în România. Există modificări ale actelor legislative aproape în fiecare lună datorate celor 29 de miniștri ai Sănătății din ultimii 28 de ani. Și cred că schimbările legislative vor continua”, arată Schalk Opperman.
Reprezentantul Merck Group vede piața românească de medicamente ca fiind una interesantă, dinamică, provocatoare, dar nu la fel de stabilă sau previzibilă ca în alte țări din UE. Acest lucru duce la multe necunoscute și dificultăți, dar și la unele oportunități. În România, produsele medicamentoase sunt cele mai ieftine din întreaga UE, existând și o taxă suplimentară aplicată medicamentelor compensate, taxă care se ridică la aproximativ 20-25% din valoarea lor compensată. Aceaste lucruri fac ca investițiile suplimentare pe piața farmaceutică din România să fie mai dificile.
Autor: Ștefania Enache
Foto: Merck România
Merck Group a investit 2,1 miliarde euro în cercetare