La 24 aprilie 2025, un cutremur cu magnitudinea de 6,5 a lovit fundul Oceanului Arctic, la aproximativ 7 km de mica insulă vulcanică Jan Mayen. Activitatea seismică a provocat prăbușirea unei porțiuni din versantul vulcanului. Alunecarea de teren rezultată a acoperit ghețarul de dedesubt cu un strat de resturi care s-a întins pe o suprafață de 0,9 km².
O nouă cercetare publicată în revista PNAS indică faptul că încălzirea Arcticii și degradarea permafrostului au slăbit, probabil, treptat versantul și i-au sporit vulnerabilitatea la prăbușire, permițând cutremurului din 2025 să declanșeze o avalanșă de roci – un fenomen care, în condiții mai reci din trecut, s-ar putea să nu fi avut loc, scrie publicația australiană CONNECTSCI.
Rezultatele subliniază modul în care schimbările climatice interacționează cu peisajul și cu riscurile naturale în mediile înghețate ale planetei, care se încălzesc rapid.
„Încălzirea globală și degradarea permafrostului pot slăbi treptat versanții și ghețarii, sporind astfel riscul unor fenomene în lanț – așa cum s-a observat recent în cazul dezastrului de la granița dintre Nepal și China. Acolo, factorul declanșator imediat a fost prăbușirea unei mase de gheață și rocă; în cazul studiat de noi pe insula Jan Mayen, a fost vorba despre un cutremur. Totuși, într-un context mai larg, ambele evenimente indică același proces fundamental: încălzirea globală și degradarea permafrostului pot destabiliza treptat versanții și ghețarii, crescând riscul producerii unor fenomene în lanț”, susține autorul principal al studiului, Guilherme W. S. de Melo, cercetător postdoctoral în cadrul unității de Geodinamică Marină de la GEOMAR Helmholtz Centre for Ocean Research Kiel, din Germania.
Au apărut avalanșe de roci pe insula Jan Mayen
Jan Mayen este o insulă norvegiană izolată, situată la aproximativ 600 km nord-est de Islanda, 500 km est de Groenlanda și 900 km nord-vest de Norvegia. Insula are o lungime de aproximativ 55 km și o suprafață de circa 373 km², fiind formată prin activitate vulcanică de-a lungul Dorsalei Medio-Atlantice.
CITEȘTE ȘI: Selecția naturală ține foarte mult și de…noroc
Insula este nelocuită, cu excepția unei stații meteorologice deservite de personal. De asemenea, aici se află Beerenberg, cel mai nordic vulcan activ din lume, care a erupt ultima dată în 1985.
Ghețarii coboară de pe marginea craterului, situată la 2.277 m deasupra nivelului mării, până la coastă.
În ciuda activității seismice din regiune, nu au fost documentate avalanșe de roci declanșate de cutremure pe Jan Mayen în cele patru decenii anterioare anului 2025.
Noul studiu a utilizat date seismice, date provenite de la sisteme globale de navigație prin satelit (GNSS), date privind infrasunetele și imaginile din satelit, precum și date pe termen lung referitoare la temperatura aerului și climă, pentru a înțelege factorii care au generat acest eveniment fără precedent.
Cercetătorii au descoperit că o scuturare intensă a solului a provocat avalanșa de roci de pe versantul situat deasupra ghețarului Kjerulf și a dus la desprinderea unor mase de gheață din ghețarul vecin, Weyprecht.
Datele din satelit au relevat faptul că peretele sudic al ghețarului Kjerulf suferise anterior patru prăbușiri de roci mult mai mici – în anii 2017, 2019, 2023 și 2024 – niciuna dintre acestea nefiind asociată cu cutremure, ceea ce indică faptul că versantul se slăbise progresiv de-a lungul mai multor ani.
Regiunea arctică se încălzește într-un ritm foarte rapid
Din cauza schimbărilor climatice, regiunea arctică se încălzește într-un ritm de aproape patru ori mai rapid decât orice altă zonă de pe Pământ. Această creștere a temperaturii duce la topirea rapidă a ghețarilor și la degradarea permafrostului – solul care rămâne înghețat timp de cel puțin doi ani consecutivi.
Înregistrările temperaturii aerului indică o creștere a temperaturilor medii anuale pe insula Jan Mayen cu aproximativ 2°C în perioada cuprinsă între 1970 și 2025.
Temperaturile medii de vară au crescut de la 2–3°C în anii ’70 la 5–6°C în ultimii ani, în timp ce temperaturile de iarnă au trecut de la valori de aproximativ −6…−7°C la intervalul −2…−1°C.
Perioadele de frig extrem, cu temperaturi sub −20°C – fenomen obișnuit în anii ’70 și ’80 – nu mai apar pe Jan Mayen. În schimb, în deceniile 2010 și 2020, temperaturile minime din timpul iernii s-au situat între −12 și −14°C.
De asemenea, temperaturile înregistrate în zilele de vară neobișnuit de calde au crescut de la 11–13°C în perioadele anterioare la 17–18°C după anul 2000.
Cercetătorii concluzionează că, în aceste condiții, temperatura rocii din versantul care a cedat s-a apropiat de „intervalul critic de dezgheț”, slăbind gheața care contribuie la consolidarea fisurilor din interiorul rocii.
Apa înghețată din aceste fisuri – care a contribuit la stabilizarea versanților vulcanici abrupți timp de milenii – își pierde treptat capacitatea de fixare. Prin urmare, trepidațiile provocate de cutremure pot duce mai ușor la cedarea rocii.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Pixabay.com
CITEȘTE ȘI: Dispariția unui număr foarte mare de specii de plante lasă oamenii fără medicamente
