Get this Widget

Se apropie REZIDENȚIATUL. 4.987 locuri sunt scoase la concurs

0

Concursul de admitere în rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie va fi organizat, duminică, 18 noiembrie, în centrele universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara.

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” informează că numărul total de locuri scoase la concursul de rezidenţiat 2018 de către Ministerul Sănătăţii, în toată ţara, este de 4.987, dintre care 4.357 pentru domeniul medicină, 405 – medicină dentară şi 225 – farmacie.

Pentru cele 4.987 de locuri scoase la concurs s-au înscris 8.420 de candidaţi, aproximativ 40% dintre ei urmând să susţină examenul la Bucureşti.

La Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti s-au înscris 2.404 candidaţi la medicină, 604 la medicină dentară şi 243 la farmacie.

Comparativ cu datele înregistrate anul trecut se înregistrează o creştere semnificativă atât din punct de vedere al locurilor scoase la concurs, cât şi din cel al numărului de candidaţi înscrişi. În 2017, Ministerul Sănătăţii a scos la concurs 3.524 de locuri, pentru care s-au înscris 6.817 candidaţi, dintre care 2.537 au susţinut concursul în Bucureşti.

Anul acesta asistăm la o creştere semnificativă atât în ceea ce priveşte numărul locurilor scoase la concurs, cât şi a numărului candidaţilor înscrişi, fapt ce ne poate demonstra un interes crescut faţă de resursa umană din sistemul medical românesc şi totodată pentru desăvârşirea profesiei de medic. Am convingerea că şi în 2018 absolvenţii noştri vor traversa, în număr cât mai mare, dar şi cu medii ridicate, acest important examen din cariera lor profesională, demonstrând, la fel ca generaţiile anterioare, valoarea academică de necontestat în cei peste 161 de ani de existenţă a universităţii“, a declarat rectorul UMF “Carol Davila” din Bucureşti, Ioanel Sinescu.

Pentru a putea participa la concursul de rezidenţiat în medicină, medicină dentară şi farmacie, candidaţii au achitat o taxă de 400 lei, stabilită prin Ordin al Ministrului Sănătăţii. Un procent de maximum 85% din sumele încasate va fi repartizat universităţilor de profil.

Candidaţilor li se va permite intrarea în sălile de concurs la ora 8,30, iar subiectele se vor deschide la ora 10,00. Concursul se va derula sub formă de test-grilă, cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, pe o durată de 4 ore. După o pauză de 15 minute, va începe corectura în săli, iar pentru a depune contestaţii candidaţii vor avea la dispoziţie 24 de ore.

Acestea pot viza întrebările de concurs, recorectarea lucrărilor sau organizarea concursului. Răspunsul contestaţiilor se va da în 48 de ore de la depunerea acestora. Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, dintre care 50 de tip complement simplu şi 150 de tip complement multiplu.

Ocuparea locurilor în cele 67 de specialităţi se va face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu.

Rezultatele se vor afişa numai după semnarea Ordinului Ministerului Sănătăţii de confirmare a rezultatelor.

Autor: Sofia Filip
Foto: Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply