Get this Widget

Se caută ingineri: 50 de companii de top recrutează la târgul de carieră organizat de Universitatea Politehnica

0

Cel mai important târg de carieră din domeniul ingineriei “POLIJobs” își deschide miercuri porțile, evenimentul fiind organizat de Universitatea Politehnica din Bucureşti.  50 de companii de top din ţară şi din străinătate vin să-și caute viitorii angajați, printer studenții și absolvenții facultăţilor cu profil tehnic.

Universitatea Politehnica din Bucureşti va deschide miercuri porţile celui mai mare târg de cariere din domeniul ingineriei, realizat în mediul universitar din România. La acest amplu eveniment, organizat prin intermediul POLI Jobs, vor fi prezente peste 50 de companii de top din ţară şi străinătate care, pe parcursul a două zile, le vor expune studenţilor, dar şi absolvenţilor facultăţilor cu profil tehnic cele mai noi oportunităţi de dezvoltare a carierei profesionale“, se arată într-un comunicat de presă al UPB.

În cadrul evenimentului companiile vor propune numeroase oportunităţi de carieră, printre care se numără programe de burse, internshipuri, joburi part-time sau full-time, pentru poziţiile entry-level, middle-level sau specialişti.

Pentru a putea participa la târgul de cariere, candidaţii trebuie să se înscrie pe site-ul oficial al evenimentului , iar pentru informaţii suplimentare persoanele interesate pot consulta şi pagina de Facebook a evenimentului.

Totodată, estimările arată că standurile companiilor prezente la acest eveniment vor fi vizitate de cel puţin 20.000 de studenţi sau absolvenţi ai facultăţilor cu profil tehnic.

Târgul de Cariere POLIJobs se află anul acesta la prima ediţie şi este cel mai mare eveniment de acest gen organizat în cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti. Prin intermediul acestuia ne dorim să continuăm frumoasa colaborare dintre universitate şi mediul socio-economic. Ne bucură mult faptul că peste 50 de companii de profil de pe piaţa muncii au răspuns pozitiv invitaţiei noastre de a realiza împreună un eveniment de acest gen care să se adreseze tuturor studenţilor şi absolvenţilor celor 15 facultăţi din cadrul universităţii“, a declarat Aniella Vieriu, coordonatorul Agenţiei POLIJobs.

POLIJobs este singura agenţie de plasare a forţei de muncă lansată de către o universitate din România. Acest serviciu a fost înfiinţat ca urmare a identificării unei nevoi în rândul studenţilor, aceea de a li se facilita legătura cu piaţa muncii la nivel instituţional, dar şi pe fondul unei strânse legături care există între universitate şi mediul socio-economic.

Autor: Mădălina Lazăr
Foto: Universitatea Politehnica din Bucureşti

 

 

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply