Plantele din familia Liliaceae – crinii – cuprind peste o sută de specii și au o gamă largă de caracteristici morfologice, reflectând adaptabilitatea și rezistența crinilor în diferite medii.
Considerat a fi originar din regiunile temperate ale emisferei nordice, crinul a fost cultivat și apreciat încă din antichitate. Este una dintre cele mai vechi flori cultivate de om, datează de cel puţin cinci milenii, fiind chiar mai veche decât trandafirul. Documentele istorice sugerează că egiptenii, grecii și romanii îl utilizau atât în scopuri ornamentale, cât și medicinale.
Prima mențiune consemnată despre crini datează de la grecii antici, însa Carl Linnaeus, renumitul botanist suedez din secolul al XVIII-lea, cunoscut ca părintele taxonomiei moderne, a fost cel care a clasificat în mod oficial genul Lilium. Lucrarea lui Linnaeus a pus bazele explorării științifice a crinilor, deschizând calea pentru cercetători pentru a aprofunda studiul acestor flori remarcabile.
Legendele din jurul crinului
În Egiptul Antic, Crinul era simbolul fertilității și al vieții de apoi.
În Grecia Antică era asociat cu Hera,- zeița supremă, crinul simbolizând înaltul statut divin și puritatea.
Legenda spune ca Hera, regina zeilor, a fost creatorul involuntar al crinului. Zeus a vrut ca fiul său Hercule, născut dintr-o femeie muritoare, să împărtășească mai mult din divinitate. Pentru a face acest lucru, el i-a adus copilul Herei, după ce a adormit-o. A pus copilul la sânul ei, pentru a fi alăptat. Hera s-a trezit surprinsă și a aruncat copilul de lângă ea. Când o parte din laptele ei s-a varsat, s-a scurs pe cer și a creat Calea Lactee. Câteva picături au căzut pe Pământ, iar din acele picături au răsărit primii crini.
În mitologia romană, în legendele consacrate lui Enea (Aeneas), fiu al muritorului Anchise şi al Afroditei, se fac, indirect, analogii între crini şi floarea de lotus, ambele simbolizând iubirea intensă, irealizabilă sau sublimată. Dacă este sublimată, după cum precizează Jean Chevalier, în „Dicţionarul de simboluri”, crinul devine floarea gloriei. Alteori, crinul este expresia simbolică a posibilităţilor antitetice ale fiinţei.
În miturile Orientul îndepărtat (în cultura indiană, chineză), crinul este asociat cu eleganţa şi perfecţiunea morală, cu norocul şi fericirea. În Japonia, de exemplu, crinul (cunoscut sub numele de „yuri”) este adesea expresia feminității, a grației și a iubirii pure.
CITEȘTE ȘI: Știați că… Teiul din Leliceni are peste 500 de ani
În multe culturi, crinul este valorificat în artele vizuale și în poezie, pentru a exprima delicatețea și frumusețea. Crinii sunt considerați, de asemenea, semne ale trecerii într-o altă lume sau ca simboluri ale vieții trecătoare.
În tradiţia creştină, din cele mai vechi timpuri, crinul a împodobit altarele bisericilor. În „Cântarea Cântărilor” („Cântarea lui Solomon”), Mirele și Mireasa sunt foarte des comparați cu crinii câmpului: „Precum crinul se ridică în mijlocul spinilor, așa iubitul meu, în mijlocul fecioarelor”.
Cele mai multe legende creştine se referă însă la Crinul Sfintei Marii. Una dintre acestea relatează că, în momentul nașterii Fecioarei Maria, în locul unde s-a născut (într-o familie evlavioasă din Nazaret), au înflorit miraculos toţi crinii din împrejurimi, dând naștere unei priveliști minunate și pline de semnificație. Acest moment a fost considerat o manifestare a harului divin (o hierofanie), sugerând puritatea și sfințenia viitoarei Mame a lui Iisus Hristos.
„Buna Vestire” sau „Blagoveştenia”, sărbătoare care marchează în mitologia creştină momentul în care Arhanghelul Gavril i-a apărut Fecioarei Maria, vestind-o că-l va naște pe Iisus din Nazaret, este, de asemenea, asociată cu floarea de crin. În multe icoane, Arhanghelul este reprezentat purtând în mână un crin alb, așa cum apare și în celebra pictură „Buna Vestire” a lui Leonardo da Vinci.
Toma Necredinciosul, cel care nu a crezut în moartea Mariei, în „Adormirea Maicii Domnului”, a deschis mormântul și a descoperit crini și trandafiri magnifici și parfumați. De altfel, în timp, Crinul Sfintei Marii, cu toată încărcătura simbolică, a devenit un atribut al tuturor sfinţilor.
Crinul Sfintei Marii din Kefalonia
În Insula Kefalonia, cea mai mare dintre insulele ionice, din vestul Greciei, există o biserică numită „Maica Domnului cu crinii”. Se spune că, în fiecare an, fără excepţie, „Crinul Sfintei Marii” înfloreşte aici, la Sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”, din 15 august.
Crinii aduşi de oameni la biserică de „Buna Vestire” (25 martie) rămân în faţa icoanei Maicii Domnului şi, după patru luni, tulpinile ofilite înfrunzesc şi Crinul Sfintei Marii înfloreşte.
La fel se întâmplă şi în Biserica de la Markopoulo, aflată la numai trei kilometri distanţă
Într-un sat din Insula Andros (Apikia), se petrece ceva asemănător – femeile evavioase cultivă „Crinul Sfintei Marii”, care înfloreşte în luna mai. Credincioasele aduc florile la biserică şi le aşază la icoana Maicii Domnului, pentru a primi binecuvântarea reînfloririi, ceea ce se şi întâmplă, în august, de Sfânta Maria Mare.
Crinul – simbol al regalităţii
Crinul (Lilium regale/ „Crinul regal”) a fost şi simbolul central al regalităţii franceze (n.r. în franceză – Fleur de lys/ Floare de crin), asociat cu perfecţiunea, lumina şi viaţa, diverse legende relatând că, în anul 496, un înger i-ar fi dăruit un crin de aur lui Clovis, împăratul merovingian al francilor, când acesta s-a convertit la creștinism.
În secolul al XII-lea, Filip al II-lea al Franţei este reprezentat ținând în mână o floare de crin. Ulterior, simbolul a fost prezent pe steagurile, scuturile și hainele dinastiei, semnificând speranță, respect și regalitate.
CITEȘTE ȘI: SĂNĂTATE DIN NATURĂ. Salcâmul și multiplele sale proprietăți terapeutice
Mai târziu, începând cu secolul al XIV-lea, regii Angliei au folosit și ei acest însemn heraldic– un crin sau trei crini (reprezentând Fecioara Maria, Creația și Regalitatea).
Pe la 1400, orice om educat din Franța știa că primul rege creștin al țării sale a fost Clovis. Și mai știa că, la încoronare, Fecioara Maria i-a oferit o cunună de crini, în semn că Ea, Regina Cerului, l-a ales să-i poarte simbolul pe pământ. Apoi, un înger a coborât și i-a spus lui Clovis să-și șteargă de pe scut și sabie însemnele, reprezentate de trei broscoi, iar în locul lor să pună trei flori de crin.
CITEȘTE ȘI: Știați că viața pe pământ depinde de …muștele sirfide
Pentru francezii din acele vremuri crinul era, în primul rând, un simbol al credinței în Dumnezeu și în Fecioară. Însă, pentru că a fost adoptat de regii Franței, a devenit și un simbol dinastic. Regele era, prin mijlocirea Mariei, unsul lui Dumnezeu și a primit de la Hristos puterea de a vindeca oameni. Astăzi, știm că muritorii de rând credeau în puterea tămăduitoare a suveranilor Franței…
Totuși, albul pur a rămas culoarea care simboliza dinastia, iar astăzi, așa cum vom vedea la finalul articolului, se regăsește în centrul tricolorului francez.
După 1375, numărul florilor de crin de pe însemne a fost redus la trei. O ipoteză – contestată, de altfel – consideră că era o trimitere în oglindă la heraldica regelui contemporan al Angliei, Edward al III-lea, care înfățișa trei leoparzi. Cei mai mulți specialiști sunt de părere că numărul trei reprezenta Trinitatea. Sau, ar mai putea reprezenta și cele trei virtuți supreme ale epocii medievale: credința, înțelepciunea și cavalerismul.
Revoluția franceză a eliminat acest simbol de pe însemnele oficiale. Căutând un mod de a ilustra ideea de egalitate, revoluționarii au pus albul regal între albastru și roșu, cele două culori tradiționale ale Parisului. Așa a apărut noul steag al Franței.
Poliţa cu Crini
La noi, legendele locului ne duc în Parcul Naţional Ceahlău localizat la 10 kilometri vest de Bicaz, unde, în vestul judeţului, se află Rezervaţia ştiinţifică botanică „Poliţa cu Crini”.
CITEȘTE ȘI: Bujorul, floarea națională a României
De istoria acestui loc se leagă mai multe legende, dar cea mai cunoscută este cea a unui sihastru care a fugit de lume şi s-a urcat pe hăţaşul din jgheabul cu paltini şi de acolo, pe o poliţă, unde cu mâna lui şi-a săpat un adăpost. Cu timpul sihastrul a sădit pe acea poliţă crini. La un moment dat acesta s-a întâlnit cu nişte oieri şi le-a spus că dacă vor să vă fie iertate păcatele şi răutăţile să sădească oriunde în faţa casei noi pe care o ridică, sau a bisericii, câte un crin. De atunci au apărut crini pe la toate casele de la satele din jur.
„Poliţa cu Crini” a fost declarată rezervaţie ştiinţifică botanică încă din anul 1941. Aici vegetează, în stare naturală, exemplare de zadă (larice) ce ating peste 30 m înălţime şi un diametru de 90 cm. Aici se poate ajunge urmând traseul marcat cu bandă albastră care pleacă de la Cabana Izvorul Muntelui – Curmătura Lutu Roşu până la Cabana Dochia. Pe traseu este amplasat un panou care avertizează drumeții că au ajuns în perimetrul denumit „Poliţa cu Crini”.
Parfumul crinilor
Crinii sunt cunoscuți pentru culorile lor vibrante, gama largă de nuanțe, de la albul pur al crinului de Paște (Lilium longiflorum) la portocaliul aprins al crinului tigru (Lilium lancifolium). Unele specii, cum ar fi Crinul de pădure (Lilium martagon), au pete și modele complexe, ceea ce le face foarte deosebite din punct de vedere vizual.
CITEȘTE ȘI: SĂNĂTATE DIN NATURĂ. Liliacul și puterile sale vindecătoare
Parfumul crinilor este un alt aspect care îi diferențiază. În timp ce unele specii sunt neparfumate, multe dintre ele emit un parfum puternic la fel de captivant ca și frumusețea lor. Crinul oriental (Lilium orientalis) este renumit pentru mirosul său puternic și dulceag, care poate parfuma o întreaga casă.
În lucrarea „Enciclopedie de etnobotanică românească”, semnată de Valer Butură și publicată de Editura Științifică și Enciclopedică, București 1979, găsim detalii despre crini și întrebuințările acestora:
„Crin, (Lilium candidum) plantă ornamentală din fam Liliaceae, originară din sudul Europei, cultivată în grădini pentru florile albe, strălucitoare și cu miros foarte puternic; în camere devine greoi și considerat dăunător sănătății. A devenit, datorită frumuseții, un motiv frecvent în diferitele creații artistice.
Foliolele perigonale macerate în untdelemn constituie Oleum liliorum alborum, remediu casnic și clasic pentru răni. Frunzele de crin se puneau pe răni, tăieturi și arsuri, iar petalele unse cu miere pe beșica cea rea (cărbune), la bubă neagră (cărbune)și tăieturi. Pentru bășică în gură , petalele se fierbeau în lapte dulce care se ținea călduț în gură. Florile se puneau într-o sticlă cu apă, se astupau bine și se foloseau contra durerilor de ochi.
În unele zone, petalele ținute în alcool se foloseau contra petelor de pe față și a usturimii ochilor.
Din antere se prepara un „ir” pentru vindecarea rănilor iar din floarea întreagă o tinctură contra durerilor interne. Ceaiul din flori de crin se lua pentru curățirea sângelui. Se mai folosea la poala albă(leucoree) în amestec cu sulfină albă, trifoi alb și rădăcină de bujor.
Ceapa (bulbul) de crin fiartă se punea pe umflături, pe buboaiele ce dau în copt și pe pieptul bolnavilor de tuse. Se mai prepara din ea o alifie pentru creșterea sprâncenelor: se pisa o ceapă mai mare sau două mai mici, se puneau într-o ulcică cu o lumânare de seu și se lăsau să fiarbă împreună, apoi se lua seul curat de deasupra, și se ungeau cu el pe sprâncenele spălate bine cu apă, seara, înainte de culcare. În Bucovina se spunea că a crescut din inima unui călugăr. Este un vechi simbol al curățeniei, al castității.
- Crin de baltă (Butomus umbellatus) plantă acvatică din fam. Butomaceae, crește pe malul lacurilor și râurilor, în ape lin curgătoare. Tulpina și frunzele conțin o cantitate însemnată de proteine, grăsimi ca și rizomul comestibil. Planta cu flori și frunze culeasă în luna iulie se folosea la băi pentru copii care sufereau de convulsiuni.
- Crin de pădure (Lilium martagon) plantă ierboasă, bulboasă din fam. Liliaceae, cu flori roz- violacee cu pete purpurii; crește prin păduri de foioase, din regiunea de câmpie până în cea montană, prin fânețe și pe dealurile stâncoase, pe alocuri cultivată ca plantă decorativă.
S-a folosit pentru vopsitul lânii în negru.
S-a folosit în medicina populară ca diuretic, emenagog, emolient, și rezolutiv. Bulbul, pisat și amestecat cu pucioasă se dădea la vaci, mai ales celor care aveau lapte slab, ca să prindă smântână groasa și să fie untul galben. Se mai folosea pisat și amestecat cu usturoi contra răsugului (cărbune, veterinar) la oi.
- Crin galben (Hemerocallis fulva) plantă ierboasă din familia liliaceae, originară din sudul Europei, cu flori mari, de culoare roșie gălbuie, cultivată prin grădinile țărănești. Din flori amestecate cu rășină se prepara o alifie care se punea pe rănile provenite din arsuri. Bulbul, fiert cu rachiu se bea pentru treapăd (diareee).
- Crin de toamnă (Hosta plantaginea) plantă ornamentală din fam Liliaceae, originară din Japonia cu flori albe, liliachii sau albastre cultivată și pin grădinile țărănești în unele zone. Sucul plantei se folosea local ca somnifer.”
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Corina Gheorghe
