Imaginea surprinsă de Telescopul Spațial Hubble (NASA/ESA) prezintă o vastă panoramă cosmică din Marele Nor al lui Magellan (LMC), cea mai mare dintre micile galaxii care orbitează Calea Lactee.
Aflat la o distanță de doar 160.000 de ani-lumină, LMC oferă o perspectivă detaliată asupra unor regiuni extrem de active de formare a stelelor, precum cea din această imagine. Această nebuloasă spectaculoasă, denumită LHA 120-N44 (sau pe scurt N44), se află în constelația Dorado.
N44 este dominată de două elemente principale: un vast gol central și un înveliș format din gaz dens și praf. Golul central este o „superbulă” cu dimensiuni de aproximativ 210 pe 140 de ani-lumină.
Stelele strălucitoare din centrul acestui gol sunt responsabile pentru formarea sa; prin intermediul puternicelor vânturi stelare și al exploziilor de supernove, acestea au expulzat o mare parte din gazul din care au luat naștere.
CITEȘTE ȘI: Tehnica medicală progresează! Stimulatoarele cardiace fără baterie ar putea fi încărcate prin bătăile inimii
Pe măsură ce stelele din roiul stelar central al N44 au îndepărtat acest gaz, materialul expulzat a fost comprimat, formând o sferă în jurul superbulei. În acest înveliș de gaz comprimat se formează noi stele, ceea ce face din N44 un obiectiv de studiu interesant pentru astronomi; aceștia utilizează nebuloasa pentru a înțelege procesele de formare a stelelor în acest tip de mediu. Scopul lor este să determine durata necesară trecerii de la colapsul norilor de gaz rece în aglomerări dense până la momentul în care fuziunea nucleară se declanșează în nucleul unei stele nou-născute.
Datele din această imagine provin dintr-un program de observații (nr. 14689; investigator principal: Gouliermis) care a utilizat telescopul Hubble pentru a studia regiunea N44 și a realiza un recensământ al stelelor sale, catalogând aproape o jumătate de milion de stele din cadrul roiului, precum și stele „intruse” aflate în prim-plan.
CITEȘTE ȘI: Selecția naturală ține foarte mult și de…noroc
Dintre stelele studiate, aproape 30.000 sunt ceea ce astronomii numesc stele aflate în stadiul de pre-secvență principală; acestea nu au început încă fuziunea hidrogenului în heliu în nucleele lor. Astronomii au descoperit această veritabilă comoară de stele tinere datorită sensibilității ridicate și rezoluției spațiale excelente a instrumentelor de pe Hubble, capabile să distingă obiecte slab luminoase în interiorul unor roiuri aglomerate.
Învelișul de gaz care înconjoară „superbula” este energizat de radiațiile ultraviolete emise de stele masive, ceea ce îl face să strălucească și scoate în evidență diverse structuri distincte. Fiecare dintre aceste structuri din cadrul complexului mai amplu de formare stelară N44 a fost catalogată de astronomul Karl Henize în anii 1950. Una dintre ele este o bulă mai mică, catalogată drept N44F, situată în apropierea colțului din dreapta-sus al imaginii. N44F este o bulă interstelară creată de vânturile stelare intense ale unei singure stele fierbinți și masive. Așa cum arată o imagine de detaliu realizată anterior de Hubble, vânturile violente și radiațiile acestei stele au modelat bula din jur și au creat coloane de gaz și praf.
Observațiile sensibile realizate de Hubble asupra stelelor cu masă redusă din această regiune deschid o nouă perspectivă asupra procesului de formare a stelelor în zone care – la fel ca Marele Nor al lui Magellan (LMC) sau galaxiile din universul timpuriu – sunt sărace în elemente mai grele decât heliul.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: NASA/ESA/Hubble
CITEȘTE ȘI: Cercetările NASA dezvăluie modul în care istoria străveche a Soarelui a modelat Pământul
