Get this Widget
Mountain View
Mountain View

Târg de antichități la Muzeul Național al Țăranului Român

0

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă începând de vineri, 28 până duminică, 30 septembrie 2018, între orele 10 și 18, la Târgul de antichități, la care vor participa aproximativ 40 de colecționari din toată țara cu lucruri vechi, de colecție. Puse unele lângă celelalte, obiectele prezentate la târg formează o poveste frumoasă și impresionantă din viața rurală, din vremi care încep cu a fost odată ca niciodată”.

Vizitând acest târg, veți avea o imagine vie a ceea ce a însemnat gospodăria țărănească în ansamblul ei, invitându-vă să salvăm împreună obiectele de la uitare și degradare și să le reintroducem într-un circuit al civilizației urbane contemporane.

În cadrul Târgului de antichități de la Muzeul Țăranului, veți putea admira și cumpăra:

  • piese de costum țărănesc,
  • țesături de interior (covoare, ștergare, fețe de pernă și fețe de masă),
  • icoane pe lemn și pe sticlă, cruci, pristolnice, podoabe,
  • mobilier crestat, pictat – lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri,
  • ceramică, donițe, vase din lemn, putinei, căuce,
  • furci și roți de tors, fuse, vârtelnițe,
  • felinare, ceasuri, candelabre, piulițe și râșnițe de alamă, dar și
  • publicații socio-etnografice din perioada interbelică, bancnote vechi, timbre cu subiecte etnografice…

De asemenea,  publicul este îmbiatcu prăjituri, cozonaci și miere. Nu vor lipsi nici plantele de leac.

Preț bilet: 4 lei, 2 lei (elevi, studenți, pensionari).

 

 

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply