19 martie 2024
3.6 C
București

Transportul public din București primește o subvenție de 219 milioane de lei

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, în şedinţa de miercuri, un proiect de rectificare a bugetului Capitalei ce prevede suplimentarea cu circa 219 milioane de lei a celor 1,1 miliarde de lei prevăzuţi până în prezent pentru subvenţii destinate transportului în comun pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif.

Proiectul a fost adoptat cu 31 de voturi pentru, 15 împotrivă şi două abţineri.

Printre capitolele la care se înregistrează creşteri la cheltuieli se numără: Învăţământ, unde sunt stipulaţi circa 7 milioane de lei în plus faţă de cei aproape 134 de milioane de lei prevăzuţi până în prezent; Cultură, recreere şi religie – creşterea e de circa 8 milioane de lei, ajungându-se la aproximativ 570 de milioane de lei; Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement – majorarea este de aproape 5,5 milioane de lei, cheltuielile ridicându-se astfel la circa 115 milioane de lei.

La Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică este menţionată o majorare cu aproximativ 6,5 milioane de lei a sumei prevăzute până în prezent de circa 371 de milioane de lei; la Energie termică este trecută o creştere de 26 de milioane de lei, ajungându-se la 1.065.221.000 de lei.

Prin proiectul adoptat se alocă aproape 12,5 milioane de lei pentru 45 de lăcaşe de cult. Sunt prevăzute lucrări ce variază de la un lăcaş de cult la altul, de la renovare, reabilitare, reamenajare, reparaţii, restaurarea picturii până la construcţia a diverse obiective, printre care un centru de recuperare a copiilor cu sindrom Down şi un cămin de bătrâni.

Printre capitolele la care se produc scăderi se numără: Alimentare cu apă, de unde se taie aproape 6,5 milioane de lei din suma de aproape 52 de milioane de lei; Combustibili şi energie – diminuare cu circa 43 de milioane de lei, ajungându-se la aproape 996 de milioane de lei.

Printre entităţile la care sunt stipulate majorări figurează: Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive – PROEDUS – circa 7 milioane de lei, ajungându-se la aproximativ 39,5 milioane de lei; Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement – circa 5 milioane de lei se adaugă celor aproape 99 de milioane de lei prevăzuţi până în prezent; Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic – 10 milioane de lei, ajungându-se la aproape 146 de milioane de lei.

În ceea ce priveşte ASSMB, diminuarea este de 6 milioane de lei, ajungându-se la aproape 430 de milioane de lei.

Autor: Sofia Filip
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei