Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean parte a Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea invită publicul la vernisajul expoziției de grup „TRIALOG”. Evenimentul va avea loc marți, 15 septembrie 2026, începând cu ora 14:00.
Expoziția reunește lucrările a trei reputați artiști contemporani, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România – Ion Laurențiu Achițenie, Ion Drăghici și Mihai Moldovanu – propunând o fuziune armonioasă între grafică, pictură și artă decorativă. Conceptul „TRIALOG” deschide o conversație estetică vibrantă între imagine, culoare și materie, în care sensibilitatea personală a fiecărui creator devine parte dintr-un spațiu vizual comun.
Trei viziuni, trei destine artistice
Toți cei trei artiști expozanți sunt absolvenți ai actualei Universități Naționale de Arte din București:
- Ion Laurențiu Achițenie (n. 1962, București) – Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, Facultatea de Arte Decorative și Design, Secția Artă Monumentală (Promoția 1985); Doctorat în Arte Vizuale (Promoția 2010).
Născut la 28 iulie 1962 în București, Ion Laurențiu Achițenie s-a format ca artist plastic la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, absolvind Secția Artă Monumentală – Restaurare în 1985.
Doctor în Arte Vizuale din 2010 și cadru didactic universitar cu o carieră pedagogică și managerială de marcă în cadrul Universității Naționale de Arte din București, el este o personalitate reprezentativă a plasticii și artei monumentale românești contemporane.
Formația sa temeinică de monumentalist și restaurator, completată de o bogată experiență în pictura murală bisericească, mozaic și sgraffito, se reflectă direct în lucrările de șevalet printr-o remarcabilă forță de sinteză a formei și prin capacitatea de a ordona spațiul plastic cu o rigoare aproape arhitecturală.
Prezență proeminentă în expoziții naționale și internaționale, simeze personale și proiecte de artă murală, creația lui Ion Achițenie se situează la întâlnirea dintre rigoarea structurii parietale și libertatea de expresie a pânzei. În tablourile sale, claritatea geometrică a desenului nu strivește picturalitatea, ci îi oferă un suport intern solid, peste care se așază o cromatică plină de vibrație, puritate și substanță spirituală.
Într-o primă dimensiune a demersului său, artistul problematizează condiția umană prin intermediul temei umbrei și al siluetelor colective. Siluetele antropomorfe, epurate de detalii carnale sau accente anecdotice, devin adevărate efigii ale existenței contemporane. În compoziții populate de figuri dematerializate sau grupuri de umbre, personajele par suspendate între prezență și absență, între contingent și transcendent. Suprafața picturală devine un câmp energetic unde alternanțele de benzi, ritmurile liniare ce amintesc subtil de codurile de bare ale lumii tehnologizate și suprapunerile de nuanțe creează un dialog tulburător între vulnerabilitatea omului și nevoia sa de ancorare.
Trecând de la colectiv la arhetipul individual, Ion Achițenie explorează condiția eroului și procesul de vindecare sau renaștere interioară prin ciclurile dedicate figurilor mitice și biblice: Ahile, Kouros și Lazăr. În pânzele verticale de mari dimensiuni, construite la scara corpului uman, figurile sunt analizate aproape axonometric și scanate cromatic. Personajul biblic Lazăr devine un pretext simbolic pentru depășirea suferinței fizice și spirituale, o alegorie a victoriei spiritului asupra propriului destin.
Corpul înfășurat în fâșii textile este abstractizat și transformat într-un puzzle de planuri geometrice și linii oblice, sugerând o stare de agregare sacră și o dematerializare progresivă. În egală măsură, atleții de inspirație arhaică (Kouros) sau eroul antic (Ahile) păstrează o poziție frontală, neclintită, acționând ca vectori ai dârzeniei și ai rezistenței prin credință.
O altă etapă esențială a creației sale este reprezentată de conversia simbolurilor din arhitectura sacră și din iconografia bizantină sau gotică într-un limbaj vizual modern, de un mare rafinament estetic. Motive precum ogiva, chivotul, fereastra sau potirul sunt extrase din spațiul parietal al mănăstirilor și transpuse pe pânze dreptunghiulare sau pe tondo-uri circulare. În aceste compoziții, armonia formelor ideale – cercul, bolta frântă, rețelele axiale construite pe secțiunea de aur – devine o metaforă a protecției divine și a perfecțiunii cosmice.
Cromatica lui Ion Achițenie joacă un rol decisiv în încărcătura spirituală a lucrărilor. Artistul alternează tonurile severe, grizate sau luminate difuz, cu izbucniri incitante de rozuri, violeturi, verde crud și albastru profund. Această paletă, susținută uneori de pasta bogată sau de accente liniare precise, conferă suprafeței o luminozitate internă specială, transformând pânza într-un spațiu al contemplației și al liniștii interioare. Echilibrul dintre expresivitatea materiei picturale și rigoarea structurii devine astfel marca unui stil matur, în care spontaneitatea gestului este mereu controlată de o viziune estetică limpede.
„Privită prin grila istoriei artelor, această orchestrare a formei și culorii refuză încadrarea într-un singur curent rigid, definind o sinteză stilistică eclectică și originală, situată la confluența dintre tradiția parietală și direcțiile majore ale modernismului. La granița dintre figurativ și abstract, stilul artistului se dovedește a fi un neoexpresionism de factură spirituală, motivat de refuzul redării mimetice a anatomiei în favoarea exprimării stărilor interioare și a transcendenței. Acestei încărcături emoționale i se contrapune o structură fermă de filiație constructivistă și abstracționist-geometrică, unde rigoarea sa de monumentalist ordonează spațiul tabloului prin grilaje și linii de forță. Totodată, creația sa se plasează sub semnul unui neobizantinism reinterpretat, ce recuperează funcția contemplativă a imaginii sacre, în timp ce valențele postmoderne derivă din contrastul îndrăzneț dintre gestică, textura clasică a pastei și intervențiile plastice contemporane sau izbucnirile cromatice saturate.
Arta lui Ion Achițenie este o pledoarie vizuală pentru regăsirea reperelor fundamentale într-o lume aflată în derivă. Prin sinteza magistrală dintre sacru, mit și geometriile moderne ale formei, creația sa reconfirmă vocația spirituală a picturii și capacitatea artei de a tămădui și de a înălța sufletul uman.”, comentează Daniela Iacoblev-Barău, curator
- Ion Drăghici (n. 1959, Techirghiol) – Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, Facultatea de Arte Plastice, Secția Grafică (Promoția 1984).
Născut la 13 aprilie 1959 în Techirghiol, Constanța, Ion Drăghici este grafician, pictor, restaurator. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, Secția Grafică (Promoția 1984), artistul și-a șlefuit talentul în compania unor maeștri de excepție: Traian Brădean, Nicolae Săftoiu și Mircea Dumitrescu.
Lucrările pe care le etalează în prezent, validate deja în numeroase expoziții naționale și internaționale, sunt conexiuni neprețuite între ceea ce a învățat de la mentorii săi și ceea ce a devenit ca artist de sine stătător. Întreaga sa operă constituie, în esență, un jurnal vizual al tuturor componentelor creației divine cu care a venit în contact pe parcursul vieții. Este vorba despre tot ce l-a atras și l-a inspirat în natură, în literatura studiată și în acele profunde afinități culturale care i-au devenit o adevărată patrie spirituală.
Adorând să lucreze direct în aer liber, în contact nemijlocit cu motivele din jur, Ion Drăghici își concentrează discursul plastic în jurul a trei subiecte preferate: marea, calul și omul. Universul său tematic se desfășoară generos de la compoziții complexe cu personaje și animale, nuduri, peisaje și marine, până la structuri vizuale micro-artizanale riguroase, inspirate din texturile aspre ale pietrelor, scoicilor sau ale scoarțelor de copaci. Fiecare dintre aceste fațete ale lumii înconjurătoare își găsește expresia ideală prin tehnici pe care artistul le stăpânește cu o sensibilitate rară, fie că folosește creionul, cărbunele, sepia, pastelul sau transparența fluidă a acuarelei.
Stilul lui Ion Drăghici este unul monumental și dramatic. Indiferent că desenează un trunchi de copac sau tensiunea dintre un om și un cal, el folosește o linie incisivă și o dinamică a formelor organice care refuză cu desăvârșire staticul. Artistul nu caută o reproducere fidelă, fotografică, ci urmărește să surprindă „energia vitală” și zbuciumul intim al materiei prin forme încărcate de o puternică tensiune interioară. Este o grafică a forței brute, îmblânzită doar de o tehnică de execuție remarcabilă și riguroasă. Totodată, spre deosebire de grafica tradițională în alb-negru, în opera sa intervin inserții cromatice puternice și fundaluri vibrante care contrastează violent cu subiectele; această juxtapunere plastică îndrăzneață oferă lucrărilor o atmosferă profundă, încărcată de o aură aproape mitologică.
„Locul central în această hipnotică galerie de stări este ocupat de figura calului, o adevărată obsesie creativă pe care Ion Drăghici o ridică la rang de arhetip. Fascinația sa pentru anatomia ecvină devine o cale de sondare a nobleței și instinctului primar. În studiile sale meticuloase, liniile de grafit și pastelul ghidează privirea peste masa musculară încordată, peste fermitatea maxilarului și fluiditatea coamei, redând o structură anatomică impecabilă. Fie că surprinde profilul nobil al animalului în tonuri calde de pământ și sienă, fie că îi filtrează privirea printr-un accent cromatic, artistul învestește subiectul cu o expresivitate aproape umană, plină de melancolie, dârzenie și inteligență.
Relația dintre cal și figura umană sau sacră adaugă o dimensiune simbolică profundă lucrărilor sale. În compozițiile în care ecvinul se alătură unei siluete angelice, statuare sau învăluite în falduri arhitecturale de draperie, Ion Drăghici creează o punte între terestru și divin. Animalul devine un psihopomp sau un tovarăș de drum al spiritului, un mediator între forța instinctuală a naturii și seninătatea lumii metafizice. Modul în care faldurile catifelate de țesături colorate îmbrățișează trupul nuanțat în grafit al calului subliniază încă o dată dualitatea viziunii sale: rigoare clasică și impuls expresionist.
Opera graficianului reînvie spiritul Renașterii prin cultul pentru „disegno” și prin studiul anatomic de o precizie riguroasă, ce aduce aminte de paginile de codex ale marilor maeștri. În același timp, tratarea calului ca forță divină și pasională își găsește filiația în romantism și expresionism, acolo unde animalul devine o întrupare a energiilor cosmice nedomolite, în timp ce siluetele statuare ce îl însoțesc poartă amprenta unei eleganțe clasice, elenistice.
Prin stăpânirea de maestru a anatomiei și forța dramatică a liniei, grafica lui Ion Drăghici devine un spațiu al energiilor umane și cosmice neîmblânzite. Opera sa reamintește privitorului de legătura ancestrală dintre om, natură și divinitate, oferind o experiență estetică intensă, de o aleasă ținută clasică și o incontestabilă valoare monumentală.”, explică Daniela Iacoblev-Barău, curator.
- Mihai Moldovanu (n. 1957, Huși) – Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, Facultatea de Arte Decorative, Specializarea Tapiserie și Design Textil (Promoția 1984); Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, Doctorat în arhitectură (Promoția 2012).
Născut la 17 iunie 1957 în Huși, Vaslui, Mihai Moldovanu este un artist cu un parcurs academic și creator de o profundă complexitate. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, Secția Tapiserie și Design Textil (Promoția 1984) și doctor în arhitectură în cadrul Universității „Ion Mincu” (2012), el îmbină într-un mod unic sensibilitatea fibrei textile cu rigoarea structurală a spațiului.
Prezență constantă și validată în peisajul cultural, opera sa numără participări de amploare la Trienalele de Tapiserie, Saloanele Naționale de Miniaturi Textile, expoziții internaționale în Ucraina sau Italia, precum și simeze personale în Austria.
Plasându-se la granița fertilă dintre arta decorativă și arta plastică tridimensională, creația lui Mihai Moldovanu se remarcă printr-o dinamică fascinantă: compozițiile abstracte își schimbă formele și tehnicile în funcție de conținuturi, artistul demonstrându-și magistral rigoarea geometrică dobândită prin studiile de arhitectură.
În etapa sa de maturitate, se produce o suprapunere organică de texturi în jurul unor simboluri care devin piloni conceptuali. Monadele plastice se compun ingenios, configurând uneori structuri tridimensionale aerate, în timp ce suprafața picturală devine un mediu propice pentru motivele construite pe schelete din lamele de lemn înfășurate în fir textil. În egală măsură, compozițiile antropomorfe descompun chipurile într-o manieră de inspirație cubistă, unde liniile feței sunt sugerate prin benzi textile compacte ce alternează cu porțiuni picturale libere.
Mediile de desfășurare ale lucrărilor sale gravitează simbolic în jurul forțelor primordiale. Mediul subacvatic capătă o prezență monumentală deasupra scoarței terestre, registrele compoziționale părând să-l reasambleze pentru a-i oferi alura zveltă a unei catedrale surprinse în diferite momente ale zilei. Focul, în schimb, pare captiv în magma fluidă care modelează din interior pântecul pământului.
Într-o altă etapă a acestui demers, Mihai Moldovanu plonjează în universul hermetic al alchimiei, un spațiu în care arta devine un proces de transmutare spirituală. Scopul nu este aurul fizic, ci „Magnum Opus” – purificarea și transformarea conștiinței profane într-una iluminată. Universul este deconstruit în cărămizile sale fundamentale prin intermediul triunghiurilor alchimice clasice, a căror poziționare dictează dinamica elementelor: curgerea fluidă a Apei, stabilitatea fertilă a Pământului, ascensiunea celestă a Aerului sau intensitatea regeneratoare a Focului.
Compozițiile din acest ciclu ating o înaltă tensiune filozofică prin alăturarea formelor arhetipale: cercul, pătratul și triunghiul. Introducerea pentagramei înscrise în cerc evocă stăpânirea microcosmosului, unde spiritul ordonează și echilibrează materia brută. Vizual, aici predomină o infuzie masivă de albastru, culoarea asociată în alchimie cu faza de dizolvare a egoului în apele conștiinței. Peste acest fundal rece izbucnesc accente complementare cu multiple conotații, semne ale fixării spiritului și ale trezirii interioare, printr-un contrast de cald-rece extrem de armonios abordat. Eleganța griurilor neutre oferă o zonă de relaxare vizuală, în timp ce contrastul simultan de luminozitate se întrepătrunde subtil cu cel de cantitate și cel al culorilor complementare, valorificând la maximum forța expresivă a perechii oranj-albastru.
După ce finalizează acest proces de purificare interioară prin alchimie, artistul trece la o etapă de expansiune cosmică. El recurge la un set de simboluri arhetipale universale – precum crucea, rombul, coarnele berbecului sau pomul vieții – pentru a reconstrui și stabiliza lumea exterioară. Aceste simboluri devin un sistem de semne împrumutate din arta populară și din geometria sacră. Prin tehnica riguroasă a segmentării firelor, motivele străvechi sunt transpuse într-un limbaj vizual modern; sacrul este astfel remodelat pentru a deveni accesibil omului contemporan.
Fiecare compoziție din acest nou ciclu posedă un centru de o stabilitate absolută. Intersecțiile de linii, romburile generoase și structurile axiale evocă stâlpul lumii („Axis Mundi”). În timp ce crucea și rombul definesc punctele cardinale și pământul fertil, motivele derivate din coarnele berbecului acționează ca vectori energetici meniți să protejeze acest centru în fața haosului.
Deși formele par rigide datorită geometriei, alternanța unghiurilor drepte, prezența dinamică a „S-urilor” și a liniilor frânte, alături de cromatica dominată de roșu solar, sugerează un vortex continuu. În majoritatea compozițiilor, griurile neutre virează subtil spre complementara verde – un efect optic fascinant generat de contrastul simultan. Această iluzie cromatică creează o profundă vibrație poetică, dându-ne senzația că din cenușa griurilor va răsări, inevitabil, verdele crud al renașterii. Astfel, viața este percepută ca un flux de regenerare ciclică, guvernat de forța dinamică, solară și masculină a berbecului primordial.
„În definitiv, arta lui Mihai Moldovanu este o arheologie spirituală transpusă în design contemporan. Ea ne demonstrează că, deși formele exterioare ale civilizației se schimbă, geometria intimă a sufletului uman și nevoia de a ne racorda la Soare, la Pământ și la Divinitate rămân absolut neschimbate. Această creație reprezintă, în esență, o mărturie vizuală cutremurătoare, dedicată rezistenței spiritului prin ordine, echilibru și frumos.”, transmite Daniela Iacoblev-Barău, curator.
Muzeul de Artă Tulcea este un punct de referință cultural în regiune, dedicat promovării patrimoniului artistic național și universal, oferind constant publicului expoziții de înaltă ținută și evenimente care conectează comunitatea cu arta contemporană.
- Locație: Muzeul de Artă Tulcea (Str. Grigore Antipa, Nr. 2)
- Vernisaj: Marți, 15 septembrie 2026, ora 14:00
- Perioada de vizitare: 15 septembrie – 18 octombrie 2026
- Program de vizitare: Marți – Duminică: 09:00 – 17:00 | Luni: Închis
Ordinea Zilei este partener media al Muzeului de Artă Tulcea
