Get this Widget

Un euro tot mai scump. Moneda unică se vinde la casele valutare și cu 4,83 lei

0

Euro se îndreaptă cu pași repezi către un nou prag psihologic. Aprecierea rapidă a monedei europene are loc sub efectul schimbării neprevăzute a Codului fiscal, dar și a condițiilor negative la nivelul economiei europene.

Un euro tot mai scump. Moneda unică a urcat miercuri cu 9,3 bani față de nivelul înregistrat la sfârșitul anului trecut.

În acest timp, BNR nu poate utiliza principala sa armă antidepreciere, cea monetară. O creștere a dobânzilor ar duce la haos în rândul băncilor, după introducerea „taxei pe lăcomie” de la sfârșitul anului trecut.

La nivelul caselor de schimb valutar, euro se vinde cu 4,83 lei la Unicredit, 4,8290 lei la BED, respectiv cu 4,8240 lei la OTP Bank. Cel mai redus curs de vânzare era practicat miercuri de Alpha Bank – 4,7760 lei.

Acuzații grave

Într-o intervenție pe Facebook, senatorul PNL Florin Cîţu a afirmat că actuala criză valutară „este premeditată! Ţinta – REZERVA VALUTARĂ a României. (…) Cei care au premeditat această criză, PSD+ALDE, ştiu clar unde vor să ducă România. Vor să forţeze România să vândă aurul ieftin. Iar cumpărătorii aurului… aceştia deja sunt pregătiţi şi aşteaptă. Cumpărătorii rezervei valutare sunt cei care forţează deprecierea în acest moment. Este clar o problemă de securitate naţională”.

Un euro tot mai scump

Cursul euro a crescut joi de la 4,7142 la 4,7569 lei, una dintre cele mai mari deprecieri zilnice ale ultimilor ani. Cotațiile au crescut miercuri noapte pe piețele internaționale până la 4,779 lei, însă tranzacțiile din piața locală s-au realizat în culoarul 4,743 – 4,76 lei. Cele de la ora 14:00 se realizau în jurul valorii de 4,751 lei.

Media dolarului american a urcat de la 4,1491 la 4,1883 lei. Cotațiile creșteau la 4,164 – 4,204 lei.

Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale, la 1,132 – 1,136 franci/euro, iar media ei a crescut de la 4,1621 la 4,1946 lei.

Crește și ROBOR

După o zi de stagnare, indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 2,97 la 3,03%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 3,28 la 3,31%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a crescut de la 3,39 la 3,42%, iar cel la 12 luni de la 3,49 la 3,50%.

Volatilitatea perechii euro/dolar se limita la 1,1351 – 1,1378 dolari.

Indicele Bitcoin calculat de Bloomberg stagna miercuri la prânz în apropierea valorii de 3.565 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00. Rubrica este realizată de Radu Georgescu – DOMUS M&D

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply