Get this Widget

Un RELIEF AJURAT DIN MARMURĂ, din perioada romană, exponatul lunii la MCDR

0

Un RELIEF AJURAT DIN MARMURĂ, din perioada romană, este exponatul lunii iulie la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva ( MCDR).

Piesa a fost descoperită în zona centrală a sanctuarului dedicat zeului oriental Mithras, din capitala Daciei Romane, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, primul mithraeum identificat și săpat în Transilvania. Excavarea acestuia a fost, la acea vreme, un real succes, conducând la identificarea câtorva sute de fragmente de reliefuri și statuete votive, pe lângă alte piese minore probabil necesare serviciului religios.

Piesa expusă la Muzeu, a fost descoperită în anul 1882, în urma cercetărilor arheologice realizate de Societatea de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara, mai exact de o echipă condusă de Pál Király.

„Artefactul, redă în partea centrală scena consacrată Mithras tauroctonus (zeul sacrificând taurul), având de-o parte şi de cealaltă pe cei doi acoliţi, Cautes și Cautopates, în câmpul compoziţional apărând şi Mithras petrogenitus (Mithas născându-se din stâncă) şi Mithras taurophorus (zeul ducând taurul în spate). Personajele sunt supuse stereotipiei atât în redarea trăsăturilor feţei, cât şi a manierei în care sunt îmbrăcate. Veşmintele fac falduri rigide, iar modelajul este relativ mediocru. Relieful a fost sculptat într-unul din atelierele care deserveau capitala și care utilizau marmură extrasă din cariera de la Bucova, aflată nu departe de Sarmizegetusa.

Această piesă, considerată ca bun cultural mobil clasat în Tezaurul Patrimoniului Cultural Naţional, nu a mai fost expusă în ultimele decenii în muzeul devean, putând fi admirată doar în expoziţii din ţară şi străinătate”, explică dr. Oana Cornelia Tutilă, arheolog Secția de Arheologie din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane.

Piesa poate fi văzută, în spațiul special amenajat și dedicat proiectului Exponatul Lunii, din holul Castelului Magna Curia, pe tot parcursul lunii iulie 2019, de marți până duminică, între orele 10.00-18.00.

Autor: Victoria Preda
Foto: MCDR

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply