Porți deschise la Castelul Bánffy din Răscruci

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

În perioada 3 – 10 iunie a.c., în intervalul orar 10.00 –22.00,  are locSăptămâna Porților Deschise la Castelul Bánffy din Răscruci.

Recent inaugurat, Castelul Bánffy din Răscruci și-a recăpătat strălucirea în urma lucrărilor de restaurare, conservare și punere în valoare derulate de Consiliul Județean Cluj prin intermediul unui proiect finanțat din fonduri europene, cu o valoare de cca. 11,5 milioane de euro.

Lucrările au vizat atât zidurile interioare și exterioare ale castelului, compartimentările, finisajele, instalațiile de utilități, cât și componentele artistice, precum tâmplăriile, ornamentațiile, finisajele din lemn și lemn pictat, mobilierul, șemineul, sobele de teracotă, vitraliile, inscripțiile etc.

Proiectul a avut drept obiectiv transformarea Castelului într-un Centru Cultural reprezentativ pentru județ, etajul castelului cuprinzând un spațiu destinat unei biblioteci/mediateci, o sală multifuncțională pentru activități culturale, o sală de curs de mici dimensiuni, un birou de cercetare și unul administrativ, precum și grupuri sanitare. Totodată, subsolul imobilului include un spațiu expozițional.

Investiția a vizat și restaurarea parcului castelului, o componentă importantă fiind reprezentată de amenajarea lacului din incintă. Totodată, au fost realizate lucrări de amenajare peisagistică și de plantare de arbori și au fost consolidate și alte trei imobile care au destinația de clădiri conexe necesare deservirii castelului.

Autor: Filip Denis
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei