Telescopul spaţial James Webb a lămurit misterul unei nebuloase stranii: două stele, nedetectate până acum, care au apărut în Nebuloasa Inelului Sudic. Un studiu publicat în Nature Astronomy indică faptul că nebuloasa înconjoară o stea muribundă.
Situată în Calea Lactee, la o distanţă de aproximativ 2.000 de ani-lumină de sistemul nostru solar, această nebuloasă stranie este un nor gigantic de gaz şi praf produs de o stea care, aflată pe moarte, expulzează o parte din materia sa – o cantitate mare de gaz şi puţin praf.
În centru, rămâne o pitică alba – inima acestei stele: o stea foarte fierbinte şi foarte mică, dificil de văzut în mod direct, dar a cărei existenţă poate fi ghicită prin prezenţa inelelor portocalii de jur împrejur, urme ale materiei pe care a ejectat-o. Peste câteva miliarde de ani, Soarele sistemului nostru va cunoaşte şi el o soartă similară, asemenea marii majorităţi a stelelor.
Spre deosebire de Soare, care va muri în singurătate, pitica albă aflată în centrul Nebuloasei Inelului Sudic are un însoţitor. Se ştia până acum de existenţa unei stele „însoţitoare”, mai uşor de observat în comparaţie cu pitica albă întrucât este încă în floarea vârstei.
Acest astru însoţitor este cel mai strălucitor corp ceresc din centrul discului de praf în fotografiile realizate de telescopul James Webb, care operează din această vară la o distanţă de 1,5 milioane de kilometri de Terra.
Funcţionarea aceasta în duet, destul de clasică în Calea Lactee, nu oferea însă o explicaţie pentru structura „atipică” a nebuloasei, a explicat Philippe Amram, din cadrul laboratorului de astrofizică din Marsilia, unul dintre autorii studiului care analizează observaţiile recente ale telescopului.
„De la descoperirea sa de către astronomul John Herschel (în 1835, n.red.), ne întrebăm de ce Nebuloasa Inelului Sudic are o formă atât de bizară, nu prea sferică”, mai degrabă alungită”, aprecizat cercetătorul CNRS.
Observaţiile, de o precizie neegalată, realizate de James Webb clarifică misterul: graţie imaginilor în infraroşu, o lungime de undă invizibilă pentru ochiul uman, instrumentele telescopului au descoperit dovada prezenţei a cel puţin alte două stele în centrul nebuloasei.
Stelele descoperite se află în centrul nebuloasei, care se întinde pe un diametru echivalent cu o distanţă de 1.500 de ori cât cea de la Soare la Pluto. Sunt mai îndepărtate de pitica albă decât steaua însoţitoare, dar per ansamblu, cele patru stele sunt suficient de apropiate unele de altele pentru a interacţiona.
Astrofizicianul este de părere că, în interiorul acestui grup de stele se produc astfel „schimburile de energie” care „vor forma în urma lor” structura nebuloasei. El este că astfel se poate explica aspectul neobişnuit al nebuloasei.

