Pentru a estima viteza de sosire a unui tsunami, Japonia ar putea apela la rețeaua de cabluri submarine, scrie revista franceză GEO .
O imensă țesătură de cabluri acoperă fundul oceanelor. Distribuite pe tot globul într-un mod mai mult sau mai puțin grupat, peste 450 de cabluri submarine de fibră optică permit transportul de date cu viteza luminii. Astfel, peste 98% din fluxurile globale de informații trec prin mare.
Printre aceste cabluri, câteva zeci conectează Japonia la alte continente, iar în prezent este planificată realizarea de noi conexiuni (cartografierea lumii diplomatice).
Cum ar fi dacă această vastă rețea de transmisie de date ar putea fi și cheia unei noi metode de detectare a unui dezastru natural foarte distructiv, și anume tsunami-ul? Acestă întrebare și-au pus-o cercetătorii de la Agenția Japoneză pentru Știință și Tehnologie Marină și Terestră (JAMSTEC).
1,4 milioane km de cabluri submarine deja fotografiate
Atunci când se formează un tsunami, acesta modifică presiunea apei, determinând astfel deformarea fundului mării – și, prin urmare, a poziționarea cablurilor submarine în sine. Un sistem cunoscut sub numele de „Distributed Acoustic Sensing” (DAS) poate măsura această deformare, datele pot fi apoi utilizate – în teorie – pentru a estima înălțimea ridicării apei.
Deși DAS nu poate fi desfășurat pe toată lungimea unui cablu, ar fi totuși suficient să fie echipată o parte din cei 1,4 milioane de km deja așezați de guverne și companii din întreaga lume pentru a îmbunătăți acoperirea față de cea obținută cu actuala rețea de monitorizare, estimează Takashi Tonegawa, lider de echipă la JAMSTEC.
În plus, cablurile de fibră optică sunt împărțite în canale, separate între ele doar de câțiva metri. Cu toate acestea, deformarea poate fi măsurată pe fiecare canal, ceea ce reprezintă o îmbunătățire clară a diferenței spațiale, confirmă Yosuke Aoki, profesor la Institutul de Cercetare a Cutremurelor de la Universitatea din Tokyo, care nu a participat la munca echipei.
„În timp ce avem seismometre și manometre pe fundul oceanului la fiecare 100 km, sistemul DAS ne permite acum să (colectăm măsurători) la fiecare cinci metri.”, arată cercetătorii.
Experiențe cu cutremure recente
Oamenii de știință de la Agenția Japoneză și-au testat deja ideea. Așadar, au analizat datele DAS pentru a detecta „cutremurele lente” în șanțul Nankai – o zonă de subducție între două plăci tectonice care se întinde pe aproximativ 900 km de-a lungul coastei de sud a țării, originea celor mai grave tsunami experimentate de arhipelagul japonez până în prezent.
În n octombrie 2023, atunci când au fost detectate mici valuri de tsunami în apropiere de insula Torishima, din arhipelagul Izu, cercetătorii au putut compara datele lor cu cele de la instrumente convenționale. Potrivit analizei lor, provocarea acum este de a transforma aceste date „în ceva cantitativ pentru a prezice înălțimea și viteza tsunami-urilor”.
Pentru că dacă viteza unui tsunami – și deci timpul de care dispun locuitorii de pe uscat pentru a scăpa – poate fi determinată „direct din datele brute privind deformațiile” cablurilor, dificultatea constă, pe de altă parte, în proiectarea înălțimii până la care ajunge apa, care necesită și luarea în considerare a „fluctuațiilor presiunii apei”, notează profesorul Tonegawa.
Trei minute pentru a scăpa de un val de 16 metri
În cazul unui cutremur masiv în șanțul Nankai, valuri de 9 metri înălțime ar ajunge în orașul Hirogawa (insula Honshu) în 33 de minute, în timp ce populara stațiune Shirahama (Peninsula Kii) ar fi lovită de valuri de 16 metri înălțime în doar 3 minute, amintește Japan Times.
„Aceste ferestre de timp înguste care fac diferența dintre viață și moarte subliniază importanța sistemelor îmbunătățite de avertizare timpurie pe care oamenii de știință se grăbesc să le dezvolte”, subliniază jurnaliștii de la Japan Times.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Pixabay.com
